Seminar
Unitatea 8: ziua 3 − 2 Nefi 29–30


Unitatea 8: ziua 3

2 Nefi 29–30

Introducere

Mesajul lui Nefi despre lucrarea minunată privind restaurarea Evangheliei continuă în 2 Nefi 29–30. El a depus mărturie că, în zilele din urmă, toate scripturile vor conlucra pentru a arăta tuturor naţiunilor, neamurilor, limbilor şi popoarelor că Domnul Îşi aminteşte de copiii Săi. Aceste consemnări reprezintă o mărturie că Isus Hristos este Salvatorul nostru. Nefi a profeţit că mulţi vor respinge Cartea lui Mormon, dar că aceia care vor crede vor fi adunaţi în cadrul Bisericii. Mai mult, Nefi a propovăduit că poporul de legământ al lui Dumnezeu este format din aceia care se pocăiesc şi care cred în Fiul lui Dumnezeu.

Imagine
Emisfera estică şi Biblia, emisfera vestică şi Cartea lui Mormon

2 Nefi 29:1–14

Domnul îi spune lui Nefi că, în zilele din urmă, mulţi oameni vor respinge Cartea lui Mormon.

Nefi a văzut că mulţi oameni din zilele din urmă urmau să considere că Biblia este singura scriptură revelată de Dumnezeu şi vor respinge Cartea lui Mormon. Cum aţi răspunde dacă un prieten v-ar întreba: „De ce au mormonii o altă Biblie”?

Nefi a oferit câteva răspunsuri la această întrebare consemnând cuvintele Domnului despre rolul Cărţii lui Mormon în restaurarea Evangheliei în zilele din urmă, pe care Domnul a numit-o „o lucrare minunată” (2 Nefi 29:1). Citiţi 2 Nefi 29:1–2 şi identificaţi ce vor face cuvintele Domnului în zilele din urmă. (Ele aveau să „[iasă]” către seminţia lui Nefi sau descendenţii lui şi ele, de asemenea, aveau să „[şuiere] până la marginile pământului”.) A „şuiera” înseamnă a „fluiera”, ceea ce reprezintă un semnal sugestiv pentru a aduna (vezi Isaia 5:26, trimiterea **).

Cuvântul steag din 2 Nefi 29:2 se referă la un obiect folosit pentru a aduna şi uni oamenii. Drapelele sunt adesea numite steaguri. Potrivit celor consemnate în 2 Nefi 29:2, ce reprezintă „steagul” care va merge înainte „până la marginile pământului” pentru a aduna poporul Domnului? (Puteţi scrie Cartea lui Mormon – cuvintele seminţiei sau urmaşilor lui Nefi lângă 2 Nefi 29:2.)

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieţi care este, potrivit celor consemnate în 2 Nefi 29:1–2, scopul pentru care Domnul a oferit o scriptură suplimentară precum Cartea lui Mormon.

Imagine
Vârstnicul Jeffrey R. Holland

Vârstnicul Jeffrey R. Holland, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a împărtăşit următoarea observaţie despre Cartea lui Mormon: „Cartea lui Mormon reprezintă declaraţia inestimabilă a legământului făcut de Dumnezeu cu propriii Săi copii de aici, de pe pământ, precum şi dragostea Sa pentru ei” (Christ and the New Covenant: The Messianic Message of the Book of Mormon [1997], p. 4).

În 2 Nefi 29, cuvântul neamuri se referă la oamenii care nu sunt din casa lui Israel. Cuvântul iudei se referă la oamenii care sunt din casa lui Israel, inclusiv la familia lui Lehi şi la descendenţii lui. Citiţi 2 Nefi 29:3–6 şi căutaţi reacţia pe care unele neamuri urmau să o aibă cu privire la scripturile suplimentare. În spaţiul liber, scrieţi răspunsurile la următoarele întrebări:

Cum vor reacţiona unii oameni faţă de scripturile suplimentare?

Ce a spus Domnul despre oamenii care reacţionează în acest mod?

Descrierea lui Nefi a reacţiei oamenilor cu privire la Cartea lui Mormon a avut un caracter profetic. În prezent, oamenii îşi exprimă frecvent îndoielile cu privire la Cartea lui Mormon, deoarece au deja Biblia. Subliniaţi cuvintele şi expresiile din 2 Nefi 29:7–11 care descriu scopul pentru care Domnul a oferit un volum de scripturi suplimentar. Gândiţi-vă cum aţi putea explica aceste scopuri cuiva care nu înţelege nevoia sau valoarea primirii unei revelaţii suplimentare de la Dumnezeu.

  1. Folosind ceea ce aţi marcat în 2 Nefi 29:7–11, scrieţi, în jurnalul pentru studiul scripturilor, un răspuns la întrebarea adresată la începutul acestei lecţii: „De ce au mormonii o altă Biblie?”.

Domnul oferă scripturi ca o a doua mărturie şi pentru a-i aduna pe oameni în legământul Său. Citiţi 2 Nefi 29:13–14 şi căutaţi binecuvântările care rezultă atunci când scripturile – „cuvintele nefiţilor” (Cartea lui Mormon), „cuvintele iudeilor” (Biblia) şi „cuvintele triburilor pierdute ale lui Israel” – se află printre oameni.

2 Nefi 30:1–8

Nefi profeţeşte despre rolul Cărţii lui Mormon în zilele din urmă

Imagine
Doi tineri băieţi

După ce a propovăduit că Dumnezeu urma să Îşi aducă aminte de casa lui Israel, Nefi şi-a avertizat oamenii să nu se considere mai neprihăniţi decât neamurile. El le-a amintit, de asemenea, că toţi oamenii pot să devină parte a poporului de legământ al lui Dumnezeu. Citiţi 2 Nefi 30:2 şi, în spaţiul liber, scrieţi două lucruri pe care oamenii trebuie să le facă înainte ca Domnul să facă legăminte cu ei.

Faceţi-vă puţin timp şi meditaţi ce efect a avut Cartea lui Mormon asupra voastră sau asupra unei persoane de care sunteţi apropiaţi. Apoi, citiţi 2 Nefi 30:3–8 şi efectuaţi următoarea activitate cu expresii care descriu impactul pe care îl are Cartea lui Mormon asupra celor care o primesc.

Grupuri de oameni

Impactul Cărţii lui Mormon

Urmaşi ai lui Lehi (2 Nefi 30:3–6)

Iudei (2 Nefi 30:7)

Neamuri sau toate popoarele (2 Nefi 30:8)

Citiţi următoarea declaraţie a preşedintelui Henry B. Eyring, din Prima Preşedinţie, şi subliniaţi motivele pentru care Cartea lui Mormon este o puternică unealtă a muncii misionare.

Imagine
Preşedintele Henry B. Eyring

„Cartea lui Mormon a stat la baza muncii misionare de când Evanghelia a fost restaurată prin profetul Joseph. O folosim zilnic în munca misionară. Un fapt care face ca scriptura Cartea lui Mormon să fie cheia puterii în fiecare aspect al muncii misionare este acesta: Cartea lui Mormon este un testament al lui Isus Hristos. Pagina de titlu ne spune acest lucru. Ne spune că scopul cărţii este de a arăta ce lucruri măreţe a făcut Domnul pentru cei din poporul Său, de a-i ajuta să cunoască faptul că legămintele pe care Domnul le-a făcut cu poporul Său sunt încă valabile şi de a convinge toţi oamenii că Isus este Hristosul” („Why the Book of Mormon?” New Era, mai 2008, p. 6, 8).

Studiind 2 Nefi 30:1–8, vedem că scriptura Cartea lui Mormon îi poate ajuta pe toţi oamenii să Îl cunoască pe Isus Hristos şi să trăiască în acord cu Evanghelia Sa.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieţi răspunsul la una dintre următoarele întrebări:

    1. În ce mod v-a ajutat Cartea lui Mormon să ajungeţi să-L cunoaşteţi pe Salvator?

    2. Cum veţi folosi Cartea lui Mormon pentru a-i ajuta pe alţii să ajungă să Îl cunoască pe Salvator?

2 Nefi 30:9–18

Nefi profeţeşte despre condiţiile de pe pământ din timpul Mileniului.

Citiţi 2 Nefi 30:9–10 şi aflaţi ce se va întâmpla în rândul oamenilor înainte de Mileniu – cei 1.000 de ani de neprihănire şi pace care vor urma după cea de-a Doua Venire a Salvatorului, când Isus Hristos va „domni în persoană pe pământ” (Articolele de credinţă 1:10). Cum aţi observat o „mare împărţire” (2 Nefi 30:10) care îi separă pe cei neprihăniţi de cei ticăloşi? Ce se va întâmpla în cele din urmă cu cei ticăloşi?

Citiţi 2 Nefi 30:12–18 şi aflaţi cum va fi viaţa în timpul Mileniului.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieţi un titlu de ziar (o scurtă propoziţie sau un rezumat de câteva cuvinte) în care să descrieţi ce condiţie a Mileniului vă entuziasmează cel mai mult. După ce aţi scris un titlu, explicaţi cum reprezintă acel titlu un indicator al păcii care va domni pe pământ în timpul Mileniului.

Gândiţi-vă cum va fi atunci când Satana nu va avea putere asupra inimilor oamenilor în timpul Mileniului şi când neprihănirea şi pacea vor domni. Gândiţi-vă cât de diferită ar fi şcoala sau comunitatea voastră dacă acele condiţii ar domni pe pământ astăzi.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieţi ce puteţi face pentru a vă ajuta pe voi înşivă, pentru a vă ajuta familiile şi pe alţii să se pregătească pentru această perioadă de pace şi neprihănire.

Comentarii şi informaţii generale

Cum vor fi aduse la lumină consemnări scripturale suplimentare?

Imagine
Vârstnicul Bruce R. McConkie

Vârstnicul Bruce R. McConkie, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a sugerat că acele consemnări despre care se vorbeşte în 2 Nefi 29:12–14 vor „fi aduse la lumină într-un mod minunat, sub îndrumarea preşedintelui Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, care este revelator şi traducător şi care deţine cheile împărăţiei lui Dumnezeu” (The Millennial Messiah [1982], p. 217). Ştim că Salvatorul a vizitat unele dintre triburile pierdute ale lui Israel după învierea Sa, că i-a vizitat pe nefiţi şi că ei aveau să scrie, de asemenea, relatări despre slujirea Sa printre ei după învierea Sa (vezi 3 Nefi 16:1–3; 17:4).

Când vor „începe… [iudeii] să creadă în Hristos”?

Vârstnicul Bruce R. McConkie a discutat, de asemenea, despre convertirea profeţită a iudeilor:

„«Şi se va întâmpla că iudeii care sunt împrăştiaţi vor începe, de asemenea, să creadă în Hristos; şi vor începe să se adune pe faţa pământului» (2 Nefi 30:7). Mare parte din amărăciunea iudeilor împotriva lui Hristos a dispărut; mulţi Îl acceptă acum ca un mare rabin, deşi nu Îl consideră Fiul lui Dumnezeu. Câţiva l-au acceptat în adevăratul sens, alăturându-se Bisericii adevărate împreună cu restul urmaşilor lui Efraim şi ai semenilor săi.

Dar adevărata convertire a iudeilor, întoarcerea lor la adevăr ca naţiune este destinată să se întâmple după a Doua Venire a Celui care le este Mesia. Cei care vor putea îndura acea zi, aflându-se în agonie şi durere, vor întreba: «Ce sunt aceste răni în mâinile şi în picioarele Tale? Atunci, ei vor şti că Eu sunt Domnul; pentru că le voi spune: Aceste răni sunt rănile care Mi-au fost făcute în casa prietenilor Mei. Eu sunt Acela care a fost ridicat. Eu sunt Isus care a fost răstignit. Eu sunt Fiul lui Dumnezeu» (D&L 45:51–52; Zaharia 12:8–14; 13:6)” (Mormon Doctrine, a doua ediţie [1966], p. 722–723).

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, la sfârşitul temelor pentru astăzi, scrieţi următoarele:

    Am studiat 2 Nefi 29–30 şi am încheiat această lecţie în data de (data).

    Alte întrebări, gânduri şi cunoştinţe pe care aş dori să le împărtăşesc învăţătorului meu: