Seminar
Unitatea 9: ziua 1 – 2 Nefi 32


Unitatea 9: ziua 1

2 Nefi 32

Introducere

După ce a predat despre „calea cea strâmtă şi îngustă care duce până la viaţa veşnică” (2 Nefi 31:18), Nefi a observat că oamenii din poporul său se întrebau ce trebuiau să facă după ce au început să meargă pe acea cale. El a răspuns la întrebările lor încurajându-i să „[se ospăteze] din cuvintele lui Hristos” şi „întotdeauna să [se roage]” (2 Nefi 32:3, 9). El i-a asigurat că, dacă vor face aceste lucruri, Duhul Sfânt îi va ajuta să ştie ce să facă.

2 Nefi 32:1–7

Nefi ne sfătuieşte să căutăm îndrumarea divină prin intermediul cuvintelor lui Isus Hristos.

Gândiţi-vă la un moment în care cineva v-a îndrumat să ajungeţi dintr-un loc în altul. A fost uşor sau greu să înţelegeţi acele îndrumări? De ce este important ca cineva să ne ofere îndrumări clare?

În lecţia anterioară, aţi studiat îndrumările pe care Nefi le-a dat poporului său. După ce a împărtăşit aceste îndrumări, el a spus: „Aceasta este calea” (2 Nefi 31:21). Căutaţi rapid în 2 Nefi 31:17–18 şi analizaţi modul în care cineva începe să meargă pe calea către viaţa veşnică. Apoi, citiţi 2 Nefi 32:1 şi căutaţi întrebarea care se afla în inimile oamenilor despre ceea ce i-a învăţat Nefi. Descrieţi întrebarea oamenilor cu propriile voastre cuvinte:

Citiţi 2 Nefi 32:2–3 şi căutaţi ce a spus Nefi că trebuie să facem după ce am început să mergem pe cărare. V-ar putea fi util să ştiţi că a vorbi pe limba îngerilor, conform preşedintelui Boyd K. Packer, preşedintele Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, „înseamnă, pur şi simplu, să poţi vorbi prin puterea Duhului Sfânt” („The Gift of the Holy Ghost: What Every Member Should Know”, Ensign, aug. 2006, p. 50).

Puteţi marca expresia „ospătaţi-vă din cuvintele lui Hristos” în 2 Nefi 32:3 (acest verset este o scriptură de bază). Nefi a folosit expresia „cuvintele lui Hristos” pentru a descrie învăţăturile inspirate de Duhul Sfânt. Faceţi o listă cu modurile sau locurile în care puteţi citi, asculta sau primi învăţături inspirate de Duhul Sfânt.

Cuvintele lui Hristos includ scripturile şi cuvintele profeţilor moderni. Pentru a vă ajuta să meditaţi ce ar putea să însemne „ospătaţi-vă din cuvintele lui Hristos”, citiţi următoarele citate:

Imagine
Vârstnicul Russell M. Nelson

Vârstnicul Russell M. Nelson, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învăţat: ,,A te ospăta înseamnă mai mult decât a gusta. A te ospăta înseamnă a savura. Noi savurăm scripturile studiindu-le în spiritul plăcerii de a descoperi şi al supunerii cu credinţă. Când ne ospătăm din cuvintele lui Hristos, ele… devin o parte integrantă a naturii noastre” („Living by Scriptural Guidance”, Ensign, nov. 2000, p. 17).

Vârstnicul Robert D. Hales, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a spus: „Dacă dumneavoastră şi cu mine dorim să ne ospătăm din cuvintele lui Hristos, trebuie să studiem scripturile şi să absorbim cuvintele Sale cugetând asupra lor şi integrându-le în fiecare gând al nostru şi în fiecare faptă a noastră” („Healing Soul and Body”, Ensign, nov. 1998, p. 15).

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieţi, cu propriile cuvinte, ce credeţi că înseamnă să te ospătezi din cuvintele lui Hristos.

Meditaţi la diferenţele dintre expresiile a te ospăta, a gusta şi a flămânzi. Gândiţi-vă o clipă la modul în care anumite moduri mai puţin eficiente de a studia cuvintele lui Hristos ar putea fi comparate cu faptul de a gusta sau chiar de a flămânzi.

Potrivit celor relatate în 2 Nefi 32:3, completaţi următorul principiu: Când ne ospătăm din cuvintele lui Hristos, acestea ne vor .

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieţi fie despre o perioadă când ospătarea din cuvintele lui Hristos v-a ajutat să ştiţi ce trebuie să faceţi în viaţa voastră, fie descrieţi o situaţie în care vă aflaţi acum şi faptul că vă ospătaţi din cuvintele lui Hristos v-ar putea ajuta.

Completaţi spaţiile libere de mai jos pentru a evalua cât de bine vă ospătaţi din cuvintele lui Hristos şi cum puteţi face acest lucru mai bine. În fiecare dintre exemplele de mai jos, scrieţi expresia – a te ospăta, a gusta sau a flămânzi – care descrie cel mai bine cât de des căutaţi să ştiţi cuvintele lui Hristos în acea împrejurare. De exemplu, puteţi să vă ospătaţi din scripturi în timpul studiului personal, dar puteţi doar gusta din cuvintele lui Hristos în timpul conferinţei generale.

Studiul personal al scripturilor:

Adunarea de împărtăşanie:

Conferinţa generală:

Studiul scripturilor în familie:

Seminarul:

Seara în familie:

Adunarea cvorumului Preoţiei aaronice sau clasa Tinerelor Fete:

Şcoala de duminica:

Rugăciunea personală:

  1. Faceţi-vă puţin timp pentru a alege una dintre activităţile la care aţi scris că momentan doar „gustaţi” sau „flămânziţi”. În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieţi cum vă veţi ospăta mai bine din cuvintele lui Hristos în acele împrejurări. Apoi, respectaţi ce aţi stabilit şi acţionaţi.

Citiţi 2 Nefi 32:4–7 şi gândiţi-vă la răspunsuri pentru următoarele întrebări (veţi scrie răspunsul pentru una dintre întrebări la exerciţiul 4):

  • Ce credeţi că înseamnă cuvintele „întrebaţi” sau „bateţi” din versetul 4? Cum ar putea rugăciunea să reprezinte un bun exemplu al faptului că întrebaţi sau bateţi?

  • De asemenea, tot în versetul 4, care a spus Nefi că sunt consecinţele pentru cei care nu vor întreba sau nu vor bate?

  • În versetul 5, ce binecuvântări a promis Nefi că putem avea când Îl primim pe Duhul Sfânt?

  • În versetul 7, ce atitudini aveau oamenii lui Nefi care să-l fi făcut pe acesta să jelească pentru ei? De ce credeţi că astfel de atitudini îi împiedică pe oameni să caute şi să înţeleagă „marea cunoaştere”?

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieţi un adevăr pe care l-aţi învăţat din 2 Nefi 32:4–7 şi explicaţi de ce este acest adevăr important în viaţa voastră.

Imagine
icon indicând scriptură de bază
Scriptură de bază – 2 Nefi 32:3

  1. Cât timp credeţi că vă va lua să memoraţi 2 Nefi 32:3 dacă îl recitaţi de fiecare dată când mâncaţi? Scrieţi versetul pe un carton sau pe o foaie mică de hârtie şi luaţi-l cu voi. Pentru următoarele zile, ospătaţi-vă din cuvintele lui Hristos încercând să memoraţi 2 Nefi 32:3 înainte şi după fiecare masă pe care o serviţi. În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieţi la câte mese a trebuit să-l recitaţi până l-aţi memorat.

2 Nefi 32:8–9

Nefi ne sfătuieşte să ne rugăm întotdeauna.

Mulţi oameni spun că, după ce au păcătuit, nu doresc să se roage la Tatăl Ceresc. Gândiţi-vă o clipă de ce se întâmplă acest lucru. Cine ar dori ca voi să nu vă rugaţi niciodată, mai ales după ce aţi păcătuit? De ce? Citiţi 2 Nefi 32:8 pentru a afla ce ne învaţă Duhul Sfânt în legătură cu rugăciunea. Meditaţi asupra următoarelor întrebări: De ce credeţi că Domnul doreşte să vă rugaţi? De ce credeţi că Satana nu doreşte să vă rugaţi?

Citiţi 2 Nefi 32:9 şi aflaţi cât de des trebuie să ne rugăm şi ce binecuvântări ne promite Domnul dacă ne rugăm. În timp ce citiţi acest verset, v-ar putea fi util să ştiţi că a sfinţi înseamnă a dedica slujirii lui Dumnezeu sau a purifica.

Din 2 Nefi 32:9, învăţăm următorul principiu: Atunci când ne rugăm întotdeauna, putem face toate lucrurile pe care Domnul doreşte să le facem pentru binele sufletelor noastre. (Aveţi în vedere că 2 Nefi 32:8–9 este un fragment care conţine o scriptură de bază. Puteţi să-l marcaţi într-un mod distinct, pentru a-l putea găsi cu uşurinţă.)

Imagine
Tânără fată care se roagă.

Gândiţi-vă la ce înseamnă să te rogi întotdeauna. Când citiţi următoarea declaraţie a vârstnicului David A. Bednar, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, subliniaţi unul sau mai multe moduri prin care putem respecta porunca de a „[ne ruga] tot timpul”:

Imagine
Vârstnicul David A. Bednar

„Pot exista lucruri în caracterul nostru, în comportamentul nostru sau în ceea ce priveşte creşterea noastră spirituală, în legătură cu care trebuie să ne sfătuim cu Tatăl Ceresc în rugăciunea de dimineaţă. După ce ne exprimăm mulţumirile pentru binecuvântările primite, ne rugăm ca să putem înţelege, ca să fim îndrumaţi şi ajutaţi să facem lucrurile pe care nu le putem face numai prin puterea noastră…

În cursul zilei, păstrăm în inima noastră o rugăciune pentru ajutor şi îndrumare continue…

Observăm, în timpul unei astfel de zile (în care ne-am rugat dimineaţa), că există situaţii în care am avea tendinţa să vorbim urât, dar nu o facem; sau am putea fi înclinaţi să ne înfuriem, dar rămânem calmi. Distingem ajutorul şi puterea venite din cer şi recunoaştem umili răspunsul la rugăciunea noastră. Chiar în acele momente de recunoaştere, oferim o rugăciune tăcută de recunoştinţă.

La sfârşitul zilei noastre, îngenunchem din nou şi dăm un raport Tatălui nostru. Revedem evenimentele zilei şi exprimăm mulţumiri sincere pentru binecuvântările şi ajutorul pe care l-am primit. Ne pocăim şi, cu ajutorul Spiritului Domnului, identificăm căile prin care putem face lucrurile mai bine mâine şi putem deveni mai buni. Astfel, rugăciunea noastră de seară este clădită pe rugăciunea noastră de dimineaţă şi este o continuare a ei. Iar rugăciunea noastră de seară este, de asemenea, o pregătire pentru rugăciunea de dimineaţă.

Rugăciunile de dimineaţă şi de seară – şi toate rugăciunile dintre ele – nu sunt evenimente separate, necorelate, ci ele sunt legate una de alta în fiecare zi şi de-a lungul zilelor, săptămânilor, lunilor şi chiar anilor. Acesta este, în parte, modul în care împlinim îndemnul scriptural «rugaţi-vă tot timpul» (Luca 21:36; 3 Nefi 18:15, 18; D&L 31:12). Asemenea rugăciuni semnificative sunt esenţiale pentru obţinerea celor mai mari binecuvântări pe care le are Dumnezeu pentru copiii Săi credincioşi” (,,Rugaţi-vă tot timpul”, Ensign sau Liahona, nov. 2008, p. 41–42).

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieţi cum credeţi că vă poate ajuta în viaţă urmarea instrucţiunilor vârstnicului Bednar despre cum să „[ne rugăm] tot timpul”.

Pentru a încheia această lecţie, citiţi următoarea mărturie a vârstnicului Spencer J. Condie, care slujea, la acea vreme, în calitate de membru al Celor Şaptezeci, legată de ospătarea din cuvintele lui Hristos: „V-aţi putea confrunta cu luarea unor decizii privind misiunea cu timp deplin, viitoarea dumneavoastră carieră şi, în cele din urmă, căsătoria. În timp ce citiţi scripturile şi vă rugaţi pentru îndrumare, s-ar putea să nu găsiţi răspunsul sub forma cuvintelor tipărite pe pagină dar, în timp ce citiţi, veţi primi îndemnuri specifice, precum şi îndrumări şi, după cum a fost promis, Duhul Sfânt «vă va arăta toate lucrurile pe care trebuie să le faceţi» [2 Nefi 32:5]” („Becoming a Great Benefit to Our Fellow Beings”, Ensign, mai 2002, p. 45).

Imagine
icon indicând scriptură de bază
Scriptură de bază –2 Nefi 32:8–9

  1. În următoarele 24 de ore, încercaţi să puneţi în practică în viaţa voastră ceea ce aţi învăţat despre cum să „[ne rugăm] tot timpul”. La începutul lecţiei următoare, veţi fi invitaţi să vă împărtăşiţi gândurile şi sentimentele legate de această experienţă. În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieţi ce efect poate să aibă asupra rugăciunilor voastre faptul de a vă strădui să „vă rugaţi tot timpul”.

  2. În jurnalul pentru studiul scripturilor, la sfârşitul temelor pentru astăzi, scrieţi următoarele:

    Am studiat 2 Nefi 32 şi am încheiat această lecţie în data de (data).

    Alte întrebări, gânduri şi cunoştinţe pe care aş dori să le împărtăşesc învăţătorului meu: