Seminar
2 Nefi


Introducere la 2 Nefi

De ce studiem această carte?

Cartea 2 Nefi vă va ajuta să înţelegeţi doctrine de bază ale Evangheliei, precum căderea lui Adam şi a Evei, ispăşirea lui Isus Hristos şi libertatea de a alege. Mai mult, această carte este plină de profeţii ale lui Nefi, Iacov şi Isaia, care au fost martori speciali ai Salvatorului. Ei au profeţit despre restaurarea Evangheliei în zilele din urmă, adunarea poporului de legământ al lui Dumnezeu, a Doua Venire a lui Isus Hristos şi despre Mileniu. Cartea 2 Nefi conţine, de asemenea, explicaţiile lui Nefi cu privire la doctrina lui Hristos şi se încheie cu mărturia acestuia despre Salvator.

Cine a scris această carte?

Nefi, fiul lui Lehi, a scris cartea 2 Nefi. Nefi a fost un profet şi primul mare conducător al poporului nefit. Consemnările sale ne fac cunoscut faptul că el a simţit puterea mântuitoare a Domnului (vezi 2 Nefi 4:15–35; 33:6) şi că şi-a dorit din tot sufletul să aducă salvare poporului său (vezi 2 Nefi 33:3–4). Pentru a îndeplini acest scop, el a construit un templu şi a învăţat poporul să creadă în Isus Hristos.

Când şi unde a fost scrisă?

Nefi a început să consemneze relatarea care avea să devină cartea 2 Nefi în jurul anului 570 î.H. – după 30 de ani de când el şi familia sa au părăsit Ierusalimul (vezi 2 Nefi 5:28–31). El a scris-o când se afla în ţara lui Nefi (vezi 2 Nefi 5:8, 28–34).