Seminar
Unitatea 25: ziua 2 – 3 Nefi 13


Unitatea 25: ziua 2

3 Nefi 13

Introducere

După cum este consemnat în 3 Nefi 13, Salvatorul Şi-a continuat predica de la templul din ţara Abundenţa. El i-a avertizat pe oameni cu privire la ipocrizie şi i-a învăţat că faptele lor bune erau plăcute Tatălui Ceresc. De asemenea, El a instruit mulţimea să-şi aştearnă comori în cer şi, apoi, i-a sfătuit pe cei doisprezece ucenici ai Săi să caute împărăţia lui Dumnezeu înainte de a se îngrijora cu privire la nevoile lor temporale.

3 Nefi 13:1–18

Salvatorul îi avertizeză pe nefiţi cu privire la ipocrizie şi îi învaţă să facă fapte bune care plac Tatălui Ceresc.

Completaţi următoarea autoevaluare în minte alegând expresia care descrie cel mai bine motivaţia voastră pentru a da pomană (a dărui altora), a vă ruga şi a posti:

Dau pomană pentru că:

  1. aşa trebuie;

  2. Îl iubesc pe Domnul şi îmi place să-i ajut pe alţii;

  3. vreau ca alţii să aibă o părere bună despre mine.

Mă rog pentru că:

  1. nu vreau să spun „nu” de faţă cu alţi oameni când sunt rugat să spun rugăciunea;

  2. face parte din rutina mea zilnică;

  3. îmi doresc să comunic cu Tatăl meu Ceresc.

Postesc pentru că:

  1. postul mă ajută să mă apropii de Domnul;

  2. alţii vor avea o părere rea despre mine dacă nu postesc;

  3. părinţii mei nu mă lasă să mănânc atunci când trebuie să postesc.

În 3 Nefi 13, Isus Hristos i-a învăţat pe nefiţi despre importanţa motivelor pentru care o persoană dă pomană, se roagă şi posteşte. Răspunsurile enumerate în această autoevaluare reflectă diferite motive pe care le-am putea avea pentru a face acestea sau alte fapte care denotă devotamentul nostru religios.

  1. Răspundeţi la următoarele întrebări în jurnalul vostru pentru studiul scripturilor: Este important motivul pentru care facem fapte bune? De ce este sau de ce nu este?

  2. Copiaţi următotul tabel în jurnalul vostru pentru studiul scripturilor şi completaţi-l citind fiecare referinţă din scripturi şi scriind răspunsul la cele două întrebări. Pe măsură ce citiţi, poate fi util să ştiţi că un ipocrit este o persoană care se preface că este corectă sau care spune ceva şi face altceva.

    Activitate

    Ce motiv ne-a sfătuit Domnul să evităm când facem această activitate?

    În ce mod a spus Domnul că trebuie să facem această activitate?

    Să dăm pomană (3 Nefi 13:1–4)

    Să ne rugăm (3 Nefi 13:5–6)

    Să postim (3 Nefi 13:16–18)

Gândiţi-vă la următoarele întrebări:

  • Cum pot afecta motivele pentru care facem fapte bune modul în care le facem?

  • Care ar fi unele motive drepte care ar putea inspira pe cineva să dea pomană, să se roage sau să postească pe ascuns?

Un motiv drept pentru a face aceste fapte este acela de a-I face pe plac Tatălui Ceresc. Citiţi 3 Nefi 13:4, 6, 18 şi observaţi ce promite Domnul celor care fac fapte bune în ascuns.

Un principiu important pe care l-a propovăduit Salvatorul în aceste versete este următorul: Dacă facem fapte bune pentru că Îl iubim pe Tatăl Ceresc, El ne va răsplăti.

  1. În jurnalul vostru pentru studiul scripturilor, scrieţi despre un moment în care aţi simţit că aţi fost binecuvântat pentru că aţi vrut să faceţi ceva pentru a-I face pe plac Tatălui Ceresc, nu pentru a fi văzuţi de alţii.

Recapitulaţi, pe scurt, autoevaluarea voastră de la începutul lecţiei şi evaluaţi-vă motivele pentru care daţi pomană, vă rugaţi şi postiţi. Gândiţi-vă cum puteţi pune în practică învăţăturile Salvatorului cu scopul de a îmbunătăţi motivele voastre pentru care faceţi aceste lucruri sau altele ce arată devotamentul vostru faţă de Domnul.

Salvatorul a continuat să-i instruiască pe nefiţi cu privire la rugăciune. Citiţi 3 Nefi 13:7 pentru a afla modul în care Domnul a descris repetările sau expresiile elaborate exprimate în rugăciune în mod nesincer. Cuvântul deşert înseamnă vid, fără gânduri sau sentimente. Repetarea deşartă poate însemna, de asemenea, a repeta în mod automat aceleaşi cuvinte sau a te ruga fără a avea credinţă.

  1. Răspundeţi la următoarele întrebări în jurnalul vostru pentru studiul scripturilor:

    1. De ce credeţi că este important să evităm repetările deşarte în rugăciunile noastre adresate Tatălui Ceresc?

    2. Ce puteţi face pentru a evita repetările deşarte când vă rugaţi?

Citiţi 3 Nefi 13:8 şi căutaţi un principiu afirmat de Isus Hristos cu privire la Tatăl Ceresc. Puteţi marca acest principiu în scripturile voastre. Unul dintre scopurile rugăciunilor noastre este de „a ne asigura nouă şi celorlalţi binecuvântările pe care Dumnezeu este deja dornic să ni le ofere [dacă le vom cere cu credinţă]” (Ghid pentru scripturi, „Rugăciune”).

Imagine
tânăr băiat rugându-se

Citiţi 3 Nefi 13:9–15 şi meditaţi asupra lucrurilor pe care Domnul ar dori ca voi să le învăţaţi cu privire la rugăciunile voastre. Gândiţi-vă la moduri în care vă puteţi îmbunătăţi rugăciunile punând în practică ceea ce aţi învăţat din lucrurile pe care le-a propovăduit Salvatorul.

3 Nefi 13:19–24

Isus Hristos propovăduieşte mulţimii să-şi aştearnă comori în ceruri.

Aţi citit sau auzit vreodată o poveste despre o comoară pierdută sau ascunsă? Uneori, în aceste povestiri, vânătorii de comori ajung, în final, să-şi dea seama că această comoară nu este acolo sau nu a existat niciodată. Citiţi 3 Nefi 13:19–20 şi identificaţi cele două tipuri de comori despre care a vorbit Domnul. Despre care dintre aceste comori a spus Salvatorul că o vom găsi mereu dacă o căutăm?

  1. Răspundeţi la următoarele întrebări în jurnalul vostru pentru studiul scripturilor:

    1. Care este diferenţa dintre „comori pe pământ” şi „comori în ceruri”?

    2. Din ceea ce învăţaţi din 3 Nefi 13:21–24, care sunt unele adevăruri pe care le-a propovăduit Salvatorul cu privire la a căuta comori pe pământ şi comori în ceruri? (Pentru a înţelege mai bine aceste versete, poate fi util să ştiţi că mamona este un termen pentru lucrurile lumeşti sau bogăţii. )

    3. În ce fel căutarea de comori pe pământ ne distrage atenţia de la căutarea de comori în ceruri?

Salvatorul nu a propovăduit că banii sau posesiunile lumeşti sunt rele. Însă El a subliniat importanţa de a ne concentra pe comorile din ceruri care rezistă, nu pe bogăţiile lumeşti.

Un principiu pe care-l putem învăţa din 3 Nefi 13:19–24 este următorul: Pentru ca Dumnezeu să fie stăpânul nostru, trebuie să-L iubim şi să-L slujim mai presus decât lucrurile acestei lumi.

Care ar fi unele exemple de a încerca să-I slujim lui Dumnezeu şi lui Mamona în acelaşi timp? De ce ar putea fi greu să-L iubim şi să-L slujim întotdeauna pe Dumnezeu în locul lucrurilor lumeşti? De ce faptul de a-L pune pe Dumnezeu pe primul loc merită efortul?

  1. Citiţi următoarele exemple: Scrieţi în jurnalul vostru pentru studiul scripturilor cărui stăpân credeţi că slujeşte persoana respectivă: Dumnezeu sau Mamona (lucrurile lumeşti).

    1. Un tânăr refuză un loc de muncă pentru că acesta ar presupune să lipsească de la adunările de duminica şi alege, în schimb, un loc de muncă mai slab plătit, dar care nu îi cere să lucreze duminica.

    2. O tânără fată se plânge mereu părinţilor săi pentru că are nevoie de haine noi. Hainele pe care şi le doreşte costă mai mult decât familia ei îşi poate permite.

    3. Un tânăr îşi plăteşte cu regularitate zeciuiala din banii pe care-i primeşte de la locul de muncă. Dar el îşi foloseşte venitul rămas pentru a cumpăra obiecte de amuzament, inclusiv câteva filme şi muzică nepotrivite şi nu economiseşte deloc pentru misiune sau facultate.

    4. O tânără foloseşte frecvent o parte din venitul ei pentru a cumpăra mici daruri prin care îşi arată dragostea pentru alţii.

3 Nefi 13:25–34

Salvatorul îi îndrumă pe cei doisprezece ucenici să caute împărăţia lui Dumnezeu înainte de propriile lor griji temporale.

Imagine
Cei trei nefiţi

Pregătindu-Se să meargă înainte să slujească poporului, Isus Hristos i-a instruit pe cei doisprezece ucenici nefiţi ai Săi să nu se îngrijoreze cu privire la nevoile lor temporale de hrană şi îmbrăcăminte (vezi 3 Nefi 13:25–31). Citiţi 3 Nefi 13:32–33 pentru a afla ce le-a spus Salvatorul ucenicilor Săi referitor la nevoile lor temporale. Ce a promis Domnul celor care Îl pun pe Dumnezeu şi împărăţia Lui pe primul loc în vieţile lor?

Un principiu pe care îl putem învăţa din aceste versete ar putea fi următorul: Dacă noi căutăm mai întâi împărăţia lui Dumnezeu, El ne va ajuta cu privire la nevoile noastre.

  1. Răspundeţi la următoarele întrebări în jurnalul vostru pentru studiul scripturilor:

    1. Cum poate o persoană „[să caute] mai întâi împărăţia lui Dumnezeu”? (3 Nefi 13:33).

    2. În ce mod s-a îngrijit Domnul de nevoile voastre când L-aţi pus pe primul loc în viaţa voastră?

Preşedintele Ezra Taft Benson a depus mărturie despre binecuvântările pe care le primim atunci când Îl punem pe Dumnezeu pe primul loc în vieţile noastre (puteţi să scrieţi acest citat pe o foaie de hârtie şi să-l păstraţi în scripturile voastre pentru a-l revedea sau împărtăşi în viitor):

Imagine
Preşedintele Ezra Taft Benson

„Când Îl punem pe Dumnezeu pe primul loc, toate celelalte lucruri îşi ocupă locul corespunzător sau nu mai fac parte din viaţa noastră. Dragostea noastră pentru Domnul va guverna modul în care ne oferim afecţiunea, timpul, interesele pe care le urmăm şi ordinea priorităţilor pe care le avem…

Trebuie să-I acordăm lui Dumnezeu, Tatăl spiritelor noastre, rolul suprem în viaţa noastră” („The Great Commandment – Love the Lord”, Ensign, mai 1988, p. 4–5).

Meditaţi asupra modului în care voi sau cineva pe care îl cunoaşteţi a fost binecuvântat pentru că L-a pus pe Dumnezeu pe primul loc în viaţa sa.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, la sfârşitul temelor pentru astăzi, scrieţi următoarele:

    Am studiat 3 Nefi 13 şi am încheiat această lecţie în data de (data).

    Alte întrebări, gânduri şi cunoştinţe pe care aş dori să le împărtăşesc învăţătorului meu: