Mormon 3–6

După recâştigarea pământurilor care fuseseră ocupate de lamaniţi, nefiţii se pregătesc din nou pentru luptă. Mormon a stăruit pe lângă nefiţi să se pocăiască; în loc să se pocăiască, ei au început să se mândrească cu puterea lor şi au jurat să îi răzbune pe fraţii lor ucişi. Deoarece Domnul i-a interzis poporului Său să caute răzbunare, Mormon a refuzat să conducă oştirea nefiţilor şi aceasta a fost înfrântă. În timp ce nefiţii au persistat în ticăloşie, Dumnezeu a revărsat judecăţile Sale asupra lor şi lamaniţii au început să-i măture de pe faţa pământului. În cele din urmă, Mormon s-a întors să-i conducă pe nefiţi în luptă, dar deoarece au refuzat să se pocăiască, ei au fost distruşi de lamaniţi. Mormon deplânge căderea lor şi lipsa lor de dorinţă de a se întoarce la Isus Hristos. El profeţeşte despre cronica care va fi adusă la lumină în zilele din urmă şi îi încurajează pe cei care o vor citi să se pocăiască şi să se pregătească pentru judecata lor în faţa lui Dumnezeu.

Aţi simţit vreodată că Domnul vrea să schimbe ceva în viaţa voastră? Credeţi că El v-a încurajat sau ajutat să schimbaţi ceva în viaţa voastră fără ca voi să înţelegeţi acest lucru?

În timpul vieţii lui Mormon, nefiţii nu au înţeles sau nu au apreciat adesea modul în care Domnul a influenţat desfăşurarea luptelor lor cu lamaniţii. După ce nefiţii au încheiat un tratat cu lamaniţii şi cu tâlharii lui Gadianton, Domnul le-a permis să trăiască 10 ani fără a avea vreun conflict. În timpul celor zece ani, ei s-au pregătit pentru luptele viitoare (vezi Mormon 2:28; 3:1).

Citiţi Mormon 3:2–3 şi căutaţi un mod mult mai însemnat în care Domnul dorea ca nefiţii să se pregătească pentru atacurile lamaniţilor. Cum au răspuns nefiţii? Conform celor relatate în Mormon 3:3, de ce i-a cruţat Domnul pe nefiţi în bătăliile lor recente, în pofida ticăloşiei lor?

Aşa cum este consemnat în Mormon 3:4–8, Domul i-a apărat pe nefiţi de încă două ori în luptă. Un adevăr doctrinal pe care îl putem învăţa din prezenţa Domnului în viaţa ticăloasei naţiuni nefite este acela că, în mila Sa, Domnul ne dă suficiente ocazii să ne pocăim de păcatele noastre. Aceste ocazii sunt dovada răbdării şi bunătăţii lui Dumnezeu şi a dorinţei Sale ca toţi copiii Săi să trăiască într-un mod care să-i facă demni de binecuvântările depline ale ispăşirii.

1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeţi la întrebările următoare (puteţi răspunde în jurnalul personal, dacă răspunsurile sunt sacre sau confidenţiale):

   1. Cum v-a încurajat Domnul să vă pocăiţi şi cum v-a oferit ocazii să faceţi acest lucru? Ce vă învaţă acest lucru despre caracterul Său?

   2. Ce puteţi face pentru a nu ignora această încurajare sau pentru a nu vă împietri inimile împotriva acestei încurajări, aşa cum se menţionează în Mormon 3:3 că au făcut nefiţii?

Ocaziile şi invitaţiile din partea Domnului de a face schimbări în vieţile voastre pot veni mult mai des decât puteţi să vă daţi seama. De exemplu, ele pot veni când luaţi din împărtăşanie sau când simţiţi un îndemn de la Duhul Sfânt de a vă perfecţiona sau de a sluji altora. Când căutaţi aceste ocazii şi răspundeţi făcând schimbări cu promptitudine, veţi permite puterii mântuitoare a Domnului să se facă simţită în viaţa voastră. Pentru a vă ajuta să înţelegeţi împotrivirea nefiţilor la încercările Domnului de a-i ajuta, citiţi Mormon 3:9–10 şi căutaţi modul în care au reacţionat ei în faţa victoriilor lor multiple împotriva lamaniţilor. (În timp ce citiţi, poate fi de ajutor să ştiţi că a răzbuna, din versetul 9, se referă la a răzbuna o nedreptate.)

Cum au reacţionat nefiţii în urma victoriilor obţinute împotriva lamaniţilor? Citiţi Mormon 3:11–13 şi aflaţi răspunsul lui Mormon la jurământul oştirilor de a căuta răzbunare.

Mormon condusese oştirile nefiţilor mai mult de 30 de ani, în pofida ticăloşiei lor evidente. Ce ne învaţă refuzul lui Mormon de a conduce oştirea despre gravitatea faptului de a căuta răzbunare?

Citiţi Mormon 3:14–16 şi marcaţi expresii care arată că Domnul l-a învăţat pe Mormon despre răzbunare (sau despre a căuta răzbunare). Un adevăr pe care îl învăţăm din aceste versete este acela că Domnul ne interzice să căutăm răzbunare.

2. În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeţi la întrebările următoare:

   1. Aţi dorit vreodată să căutaţi răzbunare sau să faceţi rău cuiva pentru un lucru pe care l-a făcut acea persoană? De ce credeţi că aceasta este o atitudine periculoasă? Cine credeţi că ar fi cel mai rănit dacă aţi căuta răzbunare?

   2. De ce ar trebui să lăsăm judecata şi răzbunarea în mâinile Domnului, în loc să facem noi singuri acest lucru?

Deşi ştim că trebuie să lăsăm deoparte sentimentele de răzbunare şi să avem dorinţa de a face acest lucru, deseori poate fi greu să învingem aceste sentimente când ele apar. În timp ce citiţi sfatul următor al preşedintelui James E. Faust, din Prima Preşedinţie, subliniaţi frazele care vă ajută să aflaţi ce anume puteţi face pentru a învinge sentimentele de răzbunare când le aveţi:

Imagine

Preşedintele James E. Faust

„Trebuie să recunoaştem şi să acceptăm sentimentele de furie. Este nevoie de umilinţă pentru a face acest lucru dar, dacă ne vom aşeza în genunchi şi Îi vom cere Tatălui Ceresc sentimentul de iertare, El ne va ajuta. Domnul ne cere «să-i iertăm pe toţi oamenii» [D&L 64:10] spre binele nostru, pentru că «ura întârzie creşterea spirituală. [Orson F. Whitney, Gospel Themes (1914), p. 144]. Numai dacă noi alungăm ura şi amărăciunea, ne poate pune Domnul alinare în inimi…

Când tragedia loveşte, noi nu trebuie să reacţionăm căutând răzbunarea personală, ci trebuie să lăsăm dreptatea să-şi urmeze cursul şi apoi să uităm. Nu este uşor să uităm şi să ne golim inimile de resentimente care cresc. Salvatorul ne-a oferit tuturor o pace preţioasă prin ispăşirea Sa, dar aceasta poate veni numai dacă suntem dornici să alungăm sentimentele negative de furie, răutate sau răzbunare. Tuturor celor care iartă «greşiţilor noştri» [Traducerea lui Joseph Smith, Matei 6:13], chiar şi acelora care au comis crime mari, ispăşirea aduce o anumită pace şi alinare” („Puterea tămăduitoare a iertării”,Ensign sau Liahona, mai 2007, p. 69).

Cugetaţi la modul în care puteţi pune în practică acest sfat pentru a face să dispară orice duşmănie, mânie sau sentimente neplăcute pe care le-aţi putea avea faţă de alţii.

După ce a refuzat să conducă armata nefiţilor, Mormon a început să scrie pentru cei care urmau să citească cuvintele sale în zilele din urmă. El a dorit ca fiecare dintre noi să se pocăiască şi să se pregătească pentru a „[sta] în faţa scaunului de judecată al lui Hristos” (vezi Mormon 3:18–22).

Citiţi Mormon 4:1–2 şi căutaţi ce s-a întâmplat oştirilor nefiţilor în timp ce căutau să se răzbune împotriva lamaniţilor. Citiţi Mormon 4:4 şi căutaţi motivele pentru care oştirile nefiţilor nu au câştigat. Citiţi Mormon 4:5 şi identificaţi adevărurile despre consecinţele persistării în ticăloşie. Ce aţi găsit?

Unul dintre adevărurile pe care l-aţi putut vedea este acela că judecăţile lui Dumnezeu îi vor copleşi pe cei păcătoşi. Deseori, „cei păcătoşi de către păcătoşi sunt pedepsiţi” (Mormon 4:5). Păcătoşii resping ajutorul lui Dumnezeu şi refuză să caute protecţia Sa divină. Citiţi Mormon 4:11–14, 18 şi căutaţi cum au fost revărsate judecăţile lui Dumnezeu asupra nefiţilor.

3. În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeţi la întrebările următoare:

   1. În opinia voastră, care este cea mai tristă parte din situaţia în care se aflau nefiţii în Mormon 3–4?

   2. Ce legături pot exista între doctrinele şi adevărurile pe care le-aţi studiat astăzi? (Gândiţi-vă la relaţia dintre pocăinţă, răzbunare şi judecăţile lui Dumnezeu.)

Meditaţi la ceea ce ar dori Domnul să faceţi pentru a pune în practică aceste adevăruri.

Există vreo diferenţă între tristeţea provocată de moartea cuiva care a trăit o viaţă neprihănită şi cea provocată de moartea cuiva care a trăit în ticăloşie? Care credeţi că este diferenţa?

După mai mult de 13 ani în care a refuzat să conducă oştirile nefiţilor, Mormon a preluat din nou comanda. Totuşi, el i-a condus fără speranţă deoarece ei refuzaseră să se pocăiască şi să-L cheme pe Domnul în ajutor. După ce au respins câteva atacuri ale lamaniţilor, nefiţii au fugit. Cei care nu au putut să fugă suficient de repede au fost ucişi. Mormon a scris o scrisoare regelui lamaniţilor cerându-i să le acorde nefiţilor un timp pentru a se aduna pentru lupta finală (vezi Mormon 5:1–7; 6:1–6).

Citiţi Mormon 6:7–11 şi încercaţi să înţelegeţi tristeţea lui Mormon în timp ce era martor la distrugerea poporului său. De ce credeţi că moartea poate fi mai înfricoşătoare pentru cei care trăiesc în ticăloşie?

4. Citiţi Mormon 6:16–22 şi, în jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeţi la întrebările următoare:

   1. De ce ne încurajează cu sârguinţă profeţii, conducătorii şi părinţii să ne pocăim?

   2. În ce mod ne ajută să ne pocăim speranţa că vom fi îmbrăţişaţi de Domnul (vezi Mormon 6:17)?

Gândiţi-vă dacă Domnul doreşte să vă pocăiţi chiar acum de un lucru în viaţa voastră. Puteţi scrie despre acest lucru în jurnalul personal şi să stabiliţi obiectivele pentru a duce acest lucru la îndeplinire.

5. În jurnalul pentru studiul scripturilor, la sfârşitul temelor pentru astăzi, scrieţi următoarele:

   Am studiat Mormon 3–6 şi am încheiat această lecţie în data de (data).

   Alte întrebări, gânduri şi cunoştinţe pe care aş dori să le împărtăşesc învăţătorului meu: