Seminar
Unitatea 11: ziua 2 – Mosia 3


Unitatea 11: ziua 2

Mosia 3

Introducere

Continuând să se adreseze celor din poporul său, regele Beniamin le-a spus că un înger îi vorbise despre slujirea lui Isus Hristos. Regele Beniamin a depus mărturie că, având credinţă în Isus Hristos şi pocăindu-se, cei care au păcătuit pot fi salvaţi. El a propovăduit, de asemenea, că, prin intermediul ispăşirii lui Isus Hristos, o persoană poate învinge omul firesc supunându-se îndemnurilor Spiritului Sfânt.

Mosia 3:1–10

Regele Beniamin face cunoscute cuvintele unui înger despre ispăşire.

Imagine
Cups

Pe măsură ce studiaţi Mosia 3, căutaţi care este sursa „[veştilor] bune, de mare bucurie” (Mosia 3:3).

Citiţi Mosia 3:1–5 şi aflaţi ce i-a spus îngerul regelui Beniamin. Îngerul a declarat că poporul regelui Beniamin avea motive să fie vesel şi plin de bucurie.

Ce anume din mesajul îngerului i-a făcut pe nefiţi să fie plini de bucurie?

Citiţi Mosia 3:5–10 şi marcaţi cuvintele sau expresiile legate de Salvator şi de slujirea Sa, care vă ajută să apreciaţi mai mult slujirea Salvatorului din viaţa muritoare.

  1. Alegeţi două expresii pe care le-aţi marcat şi scrieţi, în jurnalul pentru studiul scripturilor, o explicaţie despre ceea ce vă învaţă acestea pentru a vă ajuta să înţelegeţi mai bine şi să apreciaţi mai mult slujirea Salvatorului.

Sunt multe doctrine şi principii propovăduite în Mosia 3:5–10. Una dintre cele mai importante este aceasta: Isus Hristos a suferit pentru ca noi să fim salvaţi de păcatele noastre. Puteţi scrie această doctrină în scripturile voastre, lângă Mosia 3:7–9.

După ce aţi citit Mosia 3:7–9, citiţi Luca 22:44 şi Doctrină şi legăminte 19:16–18. Ce informaţii suplimentare ne oferă Mosia 3? Cum ne ajută Mosia 3 să apreciem ce s-a întâmplat cu Salvatorul?

Citiţi următoarea declaraţie a vârstnicului James E. Talmage, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, despre suferinţele Salvatorului din grădina Ghetsimani:

Imagine
Vârstnicul James E. Talmage

„Agonia lui Hristos din grădina Ghetsimani nu poate fi pătrunsă de mintea omenească, atât în privinţa intensităţii, cât şi a cauzei… Sub povara pe care nicio altă fiinţă care a trăit pe pământ nu o poate concepe, El S-a luptat şi a suferit în tăcere. Nu durerea fizică, nici măcar chinul mental nu I-au provocat o asemenea tortură care să-L facă să sângereze din fiecare por; ci agonia spirituală a sufletului cum numai Dumnezeu putea să îndure… În ceasul acela de agonie, Hristos a cunoscut şi a învins toate ororile pe care Satana, «prinţul acestei lumi» [Ioan 14:30], putea să le producă…

Într-un anumit mod, care este extrem şi îngrozitor de adevărat, deşi imposibil de înţeles de om, Salvatorul a luat asupra Sa povara păcatelor omenirii de la Adam până la sfârşitul lumii” (Jesus the Christ, a 3-a ediţie [1916], p. 613).

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieţi despre o experienţă care v-a ajutat să ştiţi că Isus Hristos este Salvatorul. Cum aduce bucurie în viaţa voastră faptul că vă amintiţi de această experienţă?

Mosia 3:11–27

Regele Beniamin descrie cum să învingem omul firesc.

Pe măsură ce regele Beniamin a continuat să propovăduiască celor din poporul său, el i-a învăţat modul în care ispăşirea îi binecuvântează pe copiii lui Dumnezeu. El a propovăduit, de asemenea, cum putem învinge omul firesc şi cum putem deveni sfinţi prin intermediul ispăşirii Salvatorului.

Imagine
Isus binecuvântând-o pe fiica lui Iair.

Pentru a înţelege mai bine cum îi binecuvântează ispăşirea pe copiii lui Dumnezeu, citiţi următoarele pasaje scripturale şi scrieţi o descriere a grupului de oameni despre care versetul respectiv depune mărturie că vor fi binecuvântaţi prin intermediul ispăşirii lui Isus Hristos:

Este important să ştim că, deşi Isus Hristos a ispăşit pentru păcatele celor care nu cunosc Evanghelia – cei care au murit în ignoranţă – ei tot trebuie să se pocăiască şi să-şi exercite credinţa în Isus Hristos în lumea spiritelor pentru a fi salvaţi (vezi D&L 131:6; 138:31–34). De asemenea, Domnul ne-a dezvăluit că pruncii se nasc inocenţi în ochii lui Dumnezeu şi că Satana nu are puterea să-i ispitească. Până când devin responsabili la vârsta de opt ani, copiii mici sunt salvaţi prin intermediul ispăşirii lui Isus Hristos fără a fi necesar ca ei să se pocăiască sau să fie botezaţi (vezi Moroni 8:8–15; D&L 29:46–47; 137:10).

Trebuie să acţionăm conform cunoaşterii pe care o avem despre Evanghelia lui Isus Hristos. Citiţi Mosia 3:12–13 şi subliniaţi cuvintele şi expresiile care ne învaţă că putem să fim salvaţi de păcatele noastre şi să ne bucurăm pe măsură ce ne exercităm credinţa în Isus Hristos şi ne pocăim.

Amintiţi-vă de imaginea cu paharul care era plin cu „fericire”. Amintiţi-vă de cuvintele îngerului care declara că bucuria rezultă din înţelegerea misiunii şi ispăşirii Salvatorului (vezi Mosia 3:4–5). Pentru a vedea opusul acestei imagini, citiţi Mosia 3:24–27. Subliniaţi ce vor bea în ziua judecăţii cei care aleg să nu se pocăiască.

Ce se va întâmpla cu cei care aleg să nu îşi exercite credinţa în Isus Hristos şi să nu se pocăiască?

După ce şi-a învăţat oamenii despre ispăşirea Salvatorului şi nevoia de a se pocăi şi de a avea credinţă în Salvator, regele Beniamin i-a învăţat cum să renunţe la partea păcătoasă a firii lor umane şi să devină sfinţi prin intermediul ispăşirii.

Citiţi Mosia 3:19 şi identificaţi cuvintele sau expresiile pe care nu le înţelegeţi. V-ar putea fi util să scrieţi trei definiţii în scripturile voastre, lângă acest verset. „Omul firesc” este cel care alege mai degrabă să fie influenţat de pasiuni, dorinţe şi pofte trupeşti decât să urmeze îndemnurile Sfântului Spirit. A te „supune” înseamnă să asculţi de cineva sau de ceva. „[Chemările]” sunt invitaţii convingătoare sau plăcute. Mosia 3:19 este un fragment care conţine scriptură de bază. Puteţi să-l marcaţi într-un mod distinct pentru a-l putea găsi cu uşurinţă.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieţi titlul „A renunţa la omul firesc”. Sub acest titlu, faceţi o listă cu ceea ce ne învaţă Mosia 3:19 că trebuie să facem pentru a învinge „omul firesc”. Încercuiţi o acțiune asupra căreia consideraţi că este cel mai important să lucraţi în prezent. Faceţi un plan pentru a pune în practică această acţiune.

Unul dintre principiile pe care le învăţăm din Mosia 3:19 este acela că, dacă ne supunem chemărilor Duhului Sfânt, putem învinge omul firesc prin intermediul ispăşirii lui Hristos.

Folosind propriile voastre cuvinte, explicaţi ce înseamnă pentru voi să vă supuneţi „chemărilor Spiritului Sfânt”?

Citiţi următoarea declaraţie a vârstnicului Neal A. Maxwell, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, despre renunţarea la omul firesc: „Neprihănirea personală, preaslăvirea, rugăciunea şi studiul scripturilor sunt cruciale pentru a putea «[renunţa la] omul firesc» (Mosia 3:19)” („The Tugs and Pulls of the World”, Ensign, nov. 2000, p. 36).

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeţi la următoarea întrebare: În ce moduri căutaţi să vă supuneţi chemărilor Spiritului Sfânt din viaţa voastră?

  2. Ce puteţi face pentru a vă supune întocmai „chemărilor Spiritului Sfânt” din viaţa voastră? În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieţi un ţel care să vă ajute să faceţi progrese în acest aspect în această săptămână. Puteţi să lucraţi la dezvoltarea uneia dintre însuşirile consemnate în Mosia 3:19, care vă ajută să fiţi asemenea unui copil – de exemplu, să deveniţi mai ascultători, blânzi, umili, răbdători, plini de dragoste sau dornici să vă supuneţi tuturor lucrurilor pe care Domnul are „grijă să [vi] le trimită”.

  3. În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieţi despre câteva dintre obstacolele din viaţa voastră care nu vă permit să vă supuneţi chemărilor Spiritului.

Imagine
icon indicând scriptură de bază
Scriptură de bază – Mosia 3:19

  1. Pentru a vă fi mai uşor să memoraţi Mosia 3:19, citiţi-l de trei ori. Această repetiţie vă va ajuta să cunoaşteţi conţinutul acestui verset. După aceea, încercaţi să scrieţi din memorie cât mai mult din verset sau să redaţi ideile din verset aşa cum puteţi, în jurnalul pentru studiul scripturilor, fără să vă uitaţi în Cartea lui Mormon. Încercaţi să rostiţi versetul cu glas tare de câteva ori, în momente precum atunci când mergeţi pe jos, când faceţi sport sau când vă pregătiţi de culcare. Repetarea acestui lucru câteva zile la rând vă poate ajuta să memoraţi şi să vă amintiţi principiile importante prezente în acest verset.

  2. În jurnalul pentru studiul scripturilor, la sfârşitul temelor pentru astăzi, scrieţi următoarele:

    Am studiat Mosia 3 şi am încheiat această lecţie în data de (data).

    Alte întrebări, gânduri şi cunoştinţe pe care aş dori să le împărtăşesc învăţătorului meu: