Capitolul 24

Lucrarea femeilor sfinte din zilele din urmă: „Devotament altruist faţă de această cauză glorioasă”

„Nu există limite pentru binele pe care îl pot face surorile noastre.”

Din viaţa lui Joseph Fielding Smith

În cadrul Adunării Generale a Societăţii de Alinare din data de 2 octombrie 1963, preşedintele Joseph Fielding Smith a spus: „Noi, autorităţile generale ale Bisericii, le onorăm şi respectăm pe bunele noastre surori pentru devotamentul lor altruist faţă de această cauză glorioasă”¹.

Când a făcut această declaraţie, preşedintele Smith a vorbit bazându-se pe mulţii ani de experienţă. El şi-a petrecut viaţa slujind alături de femei sfinte din zilele din urmă credincioase. Această slujire a început la sfârşitul anilor 1880, când el avea aproximativ 10 ani. Atunci, femeile sfinte din zilele din urmă erau încurajate să dobândească o educaţie în medicină şi în asistenţă medicală. Mama sa, Julina L. Smith, a urmat acest sfat şi s-a instruit pentru a fi moaşă. Ea îl trezea deseori, în mijlocul nopţii, pentru ca el să conducă trăsura lor trasă de cai la diferite adrese unde urma să se nască un bebeluş. Slujind alături de mama sa în acest fel, tânărul Joseph Fielding Smith a văzut exemplul de tărie şi compasiune al femeilor din Biserică.² Sora Smith a slujit, ulterior, în calitate de consilieră în Preşedinţia Generală a Societăţii de Alinare.

Preşedintele Smith avea un mare respect faţă de Societatea de Alinare, care, spunea el, „este o parte vitală a împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ”³. A doua sa soţie, Ethel, a slujit în calitate de membră a Comitetului General al Societăţii de Alinare timp de 21 de ani. Sora Amy Brown Lyman, care a slujit alături de Ethel în acel comitet şi, apoi, în calitate de preşedintă generală a Societăţii de Alinare, a spus: „Sora Smith a fost una dintre cele mai geniale femei pe care le-am cunoscut vreodată. O consideram cea mai talentată scriitoare şi vorbitoare [din] comitet”⁴. În această calitate, Ethel a participat la conferinţe de ţăruş pentru a le învăţa pe surorile din cadrul Societăţii de Alinare de la nivel local. Ea şi preşedintele Smith au călătorit împreună pentru a îndeplini anumite însărcinări în cadrul Bisericii şi au împărţit adesea acelaşi pupitru pentru a-i învăţa pe membri.⁵

După ce Ethel a decedat, preşedintele Smith s-a căsătorit cu Jessie Evans. Jessie a mers cu el aproape de fiecare dată când el a călătorit pentru a-i învăţa pe sfinţi. Ea avea un glas frumos şi preşedintele Smith dorea întotdeauna ca ea să cânte în cadrul adunărilor la care participau. Vârstnicul Francis M. Gibbons, care slujea ca secretar al Primei Preşedinţii, a relatat: „Când Joseph Fielding prezida, el dorea ca ea să interpreteze un imn, chiar dacă singurul motiv era că nu se sătura niciodată s-o audă cântând. Pe lângă aceasta, când interpreta imnuri sacre, vocea ei bine exersată de contralto adăuga adunărilor un plus special de spiritualitate, inspirându-i pe ascultători şi sporindu-le capacităţile de a rosti cuvântări spirituale. Mai târziu, după ce îşi îndemna cu insistenţă şi veselie soţia să cânte, Joseph i se alătura uneori lui Jessie, îmbinând plăcuta sa voce de bariton cu a ei. În aceste ocazii, ei stăteau, de obicei, împreună pe banca din faţa pianului, în timp ce Jessie acompania la pian, moderându-şi vocea de obicei plină pentru a nu o acoperi pe cea a soţului ei”⁶.

În calitate de preşedinte al Bisericii, Joseph Fielding Smith, lucra, periodic, cu sora Belle S. Spafford, preşedinta generală a Societăţii de Alinare. Sora Spafford a vorbit, mai târziu, despre experienţa muncii alături de el: „Preşedintele Joseph Fielding Smith, un bărbat blând şi cu mare dragoste de oameni, a arătat tot timpul o înţelegere profundă a muncii femeilor din Biserică şi a transmis acest lucru preşedinţiei Societăţii de Alinare în nenumărate rânduri şi în multe moduri, mărindu-ne înţelegerea şi îndrumându-ne paşii”⁷.

Învăţături ale lui Joseph Fielding Smith

Scripturile relatează despre femei credincioase care au avut responsabilităţi în Biserica Domnului.

Putem citi în Perla de mare preţ că, după ce Adam şi Eva au suportat consecinţele căderii, Eva a rostit cuvinte de învăţătură. Este un discurs scurt, dar plin de înţeles:

„Dacă n-ar fi fost încălcarea noastră, niciodată nu am fi avut seminţie şi niciodată nu am fi cunoscut binele şi răul, şi bucuria mântuirii noastre, şi viaţa veşnică pe care Dumnezeu o dă tuturor supuşilor” [Moise 5:11].

„Şi Adam şi Eva au preamărit numele lui Dumnezeu şi ei au făcut cunoscute toate lucrurile fiilor şi fiicelor lor” [Moise 5:12; caractere cursive adăugate.]

Din aceasta aflăm că Eva, asemenea lui Adam, a primit revelaţie şi porunca de a-şi învăţa copiii despre viaţa veşnică.⁸

Citim că, în zilele [de la începuturi] ale lui Israel, femeile erau active şi aveau îndatoriri de îndeplinit [vezi Exodul 15:20; Judecătorii 4–5].⁹

În Noul Testament, citim despre un mare număr de femei credincioase, care au căutat să primească sfaturi şi care au oferit sfaturi. Multe dintre acestea L-au urmat pe Domnul şi I-au slujit [vezi Luca 8:1–3; 10:38–42].¹⁰

De-a lungul istoriei Bisericii, femeile au jucat roluri esenţiale în lucrarea din zilele din urmă a Domnului.

În zilele din urmă, surorile din Societatea de Alinare joacă un rol vital în Biserica restaurată a lui Isus Hristos.

La data de 17 martie 1842, profetul Joseph Smith s-a întâlnit, în Nauvoo, cu o serie de surori din cadrul Bisericii şi le-a organizat într-o societate care a fost numită „Societatea de Alinare a Femeilor, din Nauvoo”… Că această organizaţie a fost înfiinţată prin revelaţie nu există îndoială. Acest adevăr a fost dovedit din plin de-a lungul anilor şi, astăzi, valoarea şi necesitatea ei sunt din plin confirmate.¹¹

Cu siguranţă, Biserica lui Isus Hristos nu ar fi fost complet organizată dacă nu s-ar fi creat această minunată organizaţie… Această restaurare nu ar fi fost completă fără Societatea de Alinare în care surorile au posibilitatea să realizeze o slujire desemnată prin îndrumare divină, atât de esenţială pentru bunăstarea Bisericii.¹²

„Societatea de Alinare a Femeilor, din Nauvoo” a fost organizată de profetul Joseph Smith asistat de vârstnicul John Taylor. Domnul a revelat că femeile din Biserică trebuie să fie organizate într-o societate, pentru că ele aveau de făcut o lucrare importantă, aceea de a ajuta la înfăptuirea şi stabilirea cauzei Sionului [vezi D&L 6:6]. Această lucrare a surorilor a fost menită să se facă, în primul rând, spre beneficiul, încurajarea şi progresul femeilor din Biserică, pentru ca ele să fie pregătite în toate lucrurile pentru a dobândi un loc în împărăţia celestială. Li s-a dat, de asemenea, responsabilitatea de a ajuta, în întreaga Biserică, la lucrarea milei şi acordarea de asistenţă săracilor, bolnavilor şi a celor aflaţi în suferinţă. De-a lungul anilor care au trecut de la crearea acestei organizaţii, surorile din această societate au fost fidele chemării lor şi s-au perfecţionat în îndeplinirea cu credinţă şi sârguinţă a acestei lucrări. Nicio însărcinare desemnată nu a fost prea grea; nicio responsabilitate nu a fost neglijată şi, prin slujirea lor, mii de oameni au fost binecuvântaţi.¹³

Societatea de Alinare… a ajuns să fie o forţă în Biserică. Este absolut necesară – ne referim la ea numind-o organizaţie auxiliară, ceea ce înseamnă de ajutor, dar Societatea de Alinare este mai mult de atât. Este nevoie de ea.¹⁴

Doresc să le laud pe surorile acestei măreţe organizaţii pentru integritatea şi credinţa lor, care au fost dovedite permanent din zilele creării ei în Nauvoo.¹⁵

Domnul este mulţumit de lucrările dumneavoastră. Dumneavoastră, prin slujirea dumneavoastră, ajutaţi la clădirea şi întărirea împărăţiei lui Dumnezeu. În Biserică, munca Societăţii de Alinare este la fel de necesară ca cea a cvorumurilor preoţiei. Unii ar putea considera că exprim acest lucru puţin prea ferm, dar părerea mea este că lucrarea pe care dumneavoastră, bunele noastre surori, o faceţi îşi găseşte locul şi este la fel de importantă pentru clădirea acestei împărăţii, întărirea ei, lărgirea ei, aşezarea temeliei pe care noi, toţi, să putem clădi precum este cea pe care o fac fraţii care deţin preoţia lui Dumnezeu. Noi nu putem progresa fără dumneavoastră.¹⁶

[Surorile din Societatea de Alinare] sunt membre ale celei mai măreţe organizaţii a femeilor din lume, o organizaţie care este o parte vitală a împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ şi care este astfel concepută şi condusă, încât le ajută pe membrele ei credincioase să dobândească viaţa veşnică în împărăţia Tatălui …

Societatea de Alinare a fost întemeiată prin spiritul inspiraţiei, a fost îndrumată prin acest spirit [mereu de la crearea ei] şi a insuflat inimilor a nenumărate dintre bunele noastre surori acea dorinţă de neprihănire care este pe placul Domnului. ¹⁷

Societatea de Alinare este „[cea mai măreaţă organizaţie] a femeilor din lume, o organizaţie care este o parte vitală a împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ”.

Surorile din cadrul Societăţii de Alinare ajută la asigurarea bunăstării temporale şi spirituale a copiilor lui Dumnezeu.

Domnul, în înţelepciunea Sa, le-a chemat pe aceste surori să fie ajutoare ale preoţiei. Datorită compasiunii lor, blândeţii inimii lor şi bunătăţii lor, Domnul veghează asupra [femeilor] şi le dă îndatorirea şi responsabilitatea de a sluji celor nevoiaşi şi în suferinţă. El a arătat calea pe care ele trebuie s-o urmeze şi El le-a dat această organizaţie măreaţă, în care ele au autoritatea de a sluji sub îndrumarea episcopilor din episcopii şi în armonie cu episcopii din episcopii, îngrijindu-se de aspectele vieţii spirituale şi temporale ale oamenilor noştri.

Şi Domnul le poate chema pe surorile noastre să meargă la casele oamenilor să-i aline pe nevoiaşi, să-i ajute şi să-i sprijine pe cei suferinzi, să îngenuncheze alături de ei şi să se roage împreună cu ei şi Domnul va asculta rugăciunile surorilor, când ele sunt rostite cu sinceritate pentru folosul celor bolnavi, tot aşa cum El va asculta rugăciunile vârstnicilor Bisericii.¹⁸

Scopurile şi îndatoririle Societăţii de Alinare sunt numeroase… Tatăl meu, preşedintele Joseph F. Smith [a spus]: „Aceasta este o organizaţie care a fost stabilită de profetul Joseph Smith. Este, deci, cea mai veche organizaţie auxiliară a Bisericii şi este de primă importanţă. Ea trebuie să se ocupe nu numai de necesităţile săracilor, bolnavilor şi nevoiaşilor, ci o parte a îndatoririi ei – cea mai mare parte – este să se îngrijească de bunăstarea spirituală şi salvarea mamelor şi fiicelor din Sion; să vegheze ca niciuna să nu fie neglijată, ci ca toate să fie protejate împotriva necazului, calamităţii, puterilor întunericului şi relelor care le ameninţă în această lume. Este îndatorirea Societăţilor de Alinare să se îngrijească de bunăstarea lor spirituală şi a tuturor membrelor Bisericii”¹⁹.

Este îndatorirea Societăţii de Alinare nu numai să se îngrijească de acelea care sunt membre ale Societăţii de Alinare, ci lucrarea ei trebuie să se extindă dincolo de aceste graniţe. Oriunde cineva este în necaz, are nevoie de ajutor, are greutăţi, este bolnav sau în suferinţă, noi facem apel la Societatea de Alinare… Ea poate înfăptui o lucrare măreaţă şi minunată, încurajând pe cei rătăciţi, ajutându-i, aducându-i înapoi la statutul de activ, ajutându-i să-şi depăşească slăbiciunile sau păcatele şi imperfecţiunile şi aducându-i la înţelegerea adevărului. Spun că nu există limite pentru binele pe care îl pot face surorile noastre…

Nu ştiu ce s-ar face preşedinţii de ţăruş şi episcopii din episcopii dacă nu le-ar avea pe aceste surori bune din Societatea de Alinare pe care să se bizuie; pe care să le poată chema să slujească, de multe ori, să se ocupe de situaţii care ar fi foarte delicate pentru fraţii noştri, dar pentru care surorile noastre pot găsi cele mai avantajoase soluţii. Ar fi minunat dacă toţi membrii Bisericii ar fi desăvârşiţi. Dacă ar fi aşa, noi, toţi, am avea mai puţine responsabilităţi, atât bărbaţii, cât şi femeile, dar acest ceas nu a sosit încă. Avem membre printre surorile noastre care au nevoie de încurajare, de puţin ajutor spiritual, precum şi temporal, şi nimeni nu poate face aceste lucruri mai bine decât surorile noastre care aparţin acestei organizaţii măreţe şi minunate.

În această lucrare, surorile pot contribui la încurajarea şi ajutorarea celor rătăcite, indiferente sau nepăsătoare aşa cum fraţii din cadrul preoţiei sunt chemaţi să facă aceste lucruri pentru cei rătăciţi, indiferenţi şi nepăsători din rândul fraţilor. Noi toţi trebuie să lucrăm pentru a realiza neprihănirea şi să ne străduim să readucem la statutul de activ pe aceia care s-au îndepărtat şi şi-au neglijat îndatoririle din Biserică.²⁰

De la începutul ei umil în cele mai grele condiţii, când numărul de membri ai Bisericii era mic, am văzut această societate crescând… Binele care a fost realizat în îngrijirea acordată săracilor, îngrijirea bolnavilor şi suferinzilor şi celor cu nevoi fizice, psihice sau spirituale nu va fi niciodată cunoscut cu exactitate… Toate acestea au fost realizate prin spiritul dragostei, potrivit cu adevăratul spirit al Evangheliei lui Isus Hristos.²¹

Domnul se aşteaptă ca femeile să caute lumina şi adevărul pentru ca ele să fie îndreptăţite să aibă gloria celestială.

Evanghelia înseamnă la fel de mult pentru surorile noastre ca şi pentru fraţi. Ele sunt la fel de mult preocupate de ea ca şi fraţii noştri. Şi, când Domnul a spus profetului Joseph Smith: „Cercetaţi aceste porunci, pentru că ele sunt adevărate şi demne de încredere şi profeţiile şi promisiunile pe care le conţin se vor îndeplini toate” [D&L 1:37], El nu a limitat această poruncă la membrii de parte bărbătească ai Bisericii… Este la fel de important ca surorile noastre să înţeleagă planul salvării pe cât este în cazul bărbaţilor. Este la fel de esenţial ca ele să ţină poruncile. Nicio femeie nu va fi salvată în împărăţia lui Dumnezeu fără botezul pentru iertarea păcatelor şi aşezarea mâinilor pentru conferirea darului Duhului Sfânt…

Când Domnul a spus că nicio persoană nu poate fi salvată în ignoranţă [vezi D&L 131:6], eu cred că El s-a referit la femei tot atât cât s-a referit la bărbaţi şi cred că femeile din Biserică au obligaţia de a studia scripturile.²²

Domnul cere femeilor, ca şi bărbaţilor din Biserică, să cunoască voia Sa divină şi să aibă mărturie fermă în inimile lor despre adevărul revelat cu privire la salvarea în împărăţia lui Dumnezeu. Domnul nu a revelat Cartea lui Mormon numai spre beneficiul acelora care deţin preoţia, ci pentru fiecare suflet care caută adevărul, bărbat şi femeie deopotrivă.²³

„Domnul cere femeilor… din Biserică să cunoască voia Sa divină şi să aibă mărturie fermă în inimile lor”.

Domnul se aşteaptă ca surorile să fie demne, având o mărturie despre adevăr, să înţeleagă doctrinele Bisericii întocmai cum se aşteaptă din partea acelora care deţin preoţia. Dacă noi dobândim exaltarea, pe care sperăm s-o obţinem, este necesar ca noi să ne pregătim prin cunoaştere, prin credinţă şi prin rugăciune. Şi, când Domnul a spus: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui” [Matei 6:33; 3 Nefi 13:33], El nu a vorbit numai unui grup de bărbaţi, ci unei congregaţii mixte.²⁴

Vârstnicii îşi aşează mâinile, pentru conferirea darului Duhului Sfânt, asupra capului fiecărei femei botezate în Biserică, pentru ca ea să aibă îndrumarea acestui Spirit în tot adevărul. Este voia Domnului ca nimeni să nu rămână fără îndrumarea divină care să-i reveleze adevărul şi să-i permită să discearnă lumina de întuneric şi, astfel, să fie întărit şi să primească putere de a se opune tuturor doctrinelor, teoriilor şi ideilor false, care sunt foarte răspândite în lumea de azi.²⁵

Surorile noastre sunt îndreptăţite să primească inspiraţie de la Spiritul Sfânt cu privire la nevoile lor la fel de mult ca bărbaţii, exact la fel. Ele au dreptul să aibă darul profeţiei cu privire la probleme pe care este esenţial să le cunoască… Când se roagă, ele trebuie să se roage cu sinceritate, aşteptând să primească răspuns la rugăciunile lor. Domnul le va auzi dacă ele vor fi sincere, oneste la fel cum îi va auzi pe fraţi.²⁶

Domnul a promis tuturor, bărbaţi şi femei deopotrivă, darul Duhului Sfânt cu condiţia ca ei să fie credincioşi, umili şi să se pocăiască în mod sincer. Lor li se cere să studieze şi să cunoască adevărurile Evangheliei şi să se pregătească prin studiu, credinţă şi supunere faţă de toate poruncile să caute lumina şi adevărul, pentru ca ei să fie îndreptăţiţi să primească gloria celestială.²⁷

Prin preoţie, Dumnezeu oferă fiicelor Sale toate darurile spirituale şi binecuvântările care pot fi obţinute de fiii Săi.

Cred că toţi ştim că binecuvântările preoţiei nu se limitează doar la bărbaţi. Aceste binecuvântări sunt revărsate, de asemenea… asupra tuturor femeilor credincioase din Biserică. Aceste bune surori se pot pregăti pentru binecuvântările casei Domnului, ţinând poruncile şi slujind în Biserică. Domnul oferă fiicelor Sale toate darurile spirituale şi binecuvântările care pot fi obţinute de fiii Săi, pentru că bărbatul nu este fără femeie, nici femeia nu este fără bărbat, în Domnul [vezi 1 Corinteni 11:11].²⁸

Noi toţi ştim că Domnul i-a spus lui Avraam că el va fi tatăl multor neamuri şi că seminţia sa va fi precum stelele cerului şi nisipul de pe malul mărilor la număr, dar ceea ce nu trebuie să trecem cu vederea este că aceeaşi promisiune a fost făcută Sarei.

„Dumnezeu a zis lui Avraam: «Să nu mai chemi Sarai pe nevastă-ta Sarai; ci numele ei să fie Sara. Eu o voi binecuvânta, şi îţi voi da un fiu din ea; da, o voi binecuvânta, şi ea va fi mama unor neamuri întregi; chiar împăraţi de noroade vor ieşi din ea»” [Genesa 17:15–16].²⁹

Vorbind despre preoţie şi puterea preoţiei şi despre rânduielile Bisericii, pe care le primim prin intermediul preoţiei, Domnul a spus următoarele: „Şi această preoţie mai mare administrează Evanghelia şi deţine cheile tainelor împărăţiei, chiar cheia cunoaşterii lui Dumnezeu”…

Permiteţi-mi să citesc din nou: „Şi această preoţie mai mare administrează Evanghelia şi deţine cheia tainelor împărăţiei, chiar cheia cunoaşterii lui Dumnezeu. De aceea, puterea divinităţii se manifestă în rânduielile ei. Şi, fără rânduielile ei şi fără autoritatea preoţiei, puterea divinităţii nu se manifestă oamenilor în trup; deoarece fără aceasta niciun om nu poate să vadă faţa lui Dumnezeu, chiar Tatăl, şi să trăiască” [D&L 84:19–22].

Când citim lucruri de acest fel, ele trebuie să-l facă pe fiecare bărbat dintre noi, care deţine preoţia, să se bucure la gândul că noi avem acea măreaţă autoritate prin care Îl putem cunoaşte pe Dumnezeu. Nu numai că bărbaţii care deţin preoţia cunosc acest măreţ adevăr, ci, datorită acestei preoţii şi rânduielilor ei, fiecare membru al Bisericii, bărbat şi femeie deopotrivă, Îl poate cunoaşte pe Dumnezeu.³⁰

Sugestii pentru studiu şi predare

Întrebări

Ce putem învăţa din experienţele descrise în secţiunea „Din viaţa lui Joseph Fielding Smith”? Ce experienţe similare aţi trăit?
Preşedintele Smith a vorbit despre femei din diferite perioade istorice, care au îndeplinit responsabilităţile importante în împărăţia lui Dumnezeu (vezi secţiunea 1). În ce moduri aţi văzut că au contribuit femeile la întărirea familiilor lor şi a Bisericii?
În ce moduri aţi văzut că este slujirea Societăţii de Alinare „esenţială pentru bunăstarea Bisericii” (vezi secţiunea 2)? În ce moduri conlucrează surorile din Societatea de Alinare şi deţinătorii preoţiei pentru a clădi împărăţia lui Dumnezeu?
În ce moduri se îngrijeşte Societatea de Alinare de bunăstarea spirituală a femeilor sfinte din zilele din urmă? În ce moduri îşi extind influenţa surorile din Societatea de Alinare dincolo de graniţele acestei organizaţii? (Pentru exemple, vezi secţiunea 3.)
Preşedintele Smith a subliniat faptul că toate femeile şi toţi bărbaţii trebuie să înţeleagă doctrinele Evangheliei, să-şi întărească mărturiile şi să primească revelaţie (vezi secţiunea 4). De ce credeţi că este important ca noi toţi să căutăm aceste daruri?
Preşedintele Smith ne-a învăţat că binecuvântările preoţiei sunt „revărsate… asupra tuturor femeilor credincioase din Biserică” (secţiunea 5). De ce au nevoie femeile de binecuvântările preoţiei în îndeplinirea responsabilităţilor lor de acasă şi din cadrul Bisericii? Ce exemple de femei primind daruri spirituale aţi văzut?

Scripturi suplimentare

Faptele apostolilor 5:12–14; Alma 32:22–23; D&L 46:8–9

Ajutor pentru predare

„Este un ajutor, deseori, să începeţi să vă gândiţi la lecţia care urmează la scurt timp după ce aţi predat lecţia precedentă. Probabil veţi fi cel mai conştient de cei cărora le predaţi, de nevoile şi interesele lor imediat după ce aţi fost cu ei” (Predarea, nu este chemare mai mare” [1999], p. 97).