Un bieț drumeț îndurerat

Versuri

  1. 1. Un biet drumeț îndurerat
    Adesea calea mi-a ținut.
    Să îl ajut m-a implorat,
    Să îl refuz nu am putut.
    Din ce meleaguri el venea
    Sau încotro se îndrepta
    Nu știu, dar știu că-n ochii lui
    Sclipea lumina cerului.
  2. 2. Odat la prânzu-mi ne-nsemnat,
    Făr-un cuvânt el a intrat.
    Flămând era, pâine dorea,
    I-am dat și-a binecuvântat.
    A luat, a rupt și a mâncat,
    O parte înapoi mi-a dat,
    Și mi-a părut ca o mană
    Când am mâncat coaja-n grabă.
  3. 3. L-am urmărit când la izvor
    În stâncă apă căuta
    La capătul puterilor,
    S-ajungă însă nu putea.
    M-am dus fugind, l-am ajutat
    Să îi curm setea-m încercat.
    El cupa înapoi mi-a dat.
    De-atunci nicicând n-am însetat.
  4. 4. Prin noapte, viscol, furtună
    Când glasul eu i-am auzit
    L-am primit în grabă-n casă
    Și adăpost i-am oferit.
    Veșmânt curat i-am așternut
    Să-i fie somnul ne-ntrerupt,
    Iar eu pe pământ am dormit
    Și ca în rai m-am odihnit.
  5. 5. Bătut și gol eu l-am găsit
    Aproape mort pe drum zăcea;
    Nepregetat l-am îngrijit
    Până ce i-am salvat viata.
    Și tot ce-aveam i-am oferit.
    Ceva m-ardea necontenit,
    Dar chiar de-atunci a încetat
    Și pacea-n suflet mi-a intrat.
  6. 6. Închis apoi l-am întâlnit,
    La moarte condamnat era;
    Pedeapsa-i de nelegiut
    Jocul minciunii îl făcea.
    Prietenia mi-a-ncercat
    În locu-i să fiu condamnat;
    Fiorul groazei mă trecea
    Dar sufletul meu a spus: „Da”.
  7. 7. Atunci la față s-a schimbat
    Pe străin L-am recunoscut
    Însuși Isus S-a-nfățișat
    Semnele-n mâini I le-am văzut.
    El numele mi l-a rostit
    Și cu blândețe mi-a vorbit:
    „Din toate câte-ai făptuit
    Napoi primi-vei înzecit”.
  8. Textul: James Montgomery, 1771–1854
    Muzica: George Coles, 1792–1858, modif.
    Imn cântat înainte de martiriul profetului Joseph Smith. Vezi Istoria Bisericii, 6:614–615.
Carte
Imnuri
Număr imn
22
Muzică
George Coles.
Text
James Montgomery.
Scripturi
Matei 25:31–40, Mosia 2:17
Metru
8 8 8 8 8 8 8 8
LMD (Long Meter Doubled)
Subiect
Dragoste, Isus Hristos – Salvator, Pilde
Melodie
Duane Street
Limbi
Bahasa Indonesia
Pengembara yang Sengsara (Buku Nyanyian Pujian)
17
Dansk
En stakkels sorgbetynget mand (Salmebog)
15
Deutsch
Ein armer Wandrer (Gesangbuch)
18
English
A Poor Wayfaring Man of Grief (Hymnal)
29
Español
Un pobre forastero (Himnos)
16
Français
Je rencontrais sur mon chemin (Cantiques)
17
Gagana Samoa
Se Tagata Mativa Fa‘anoanoa (Viiga)
16
Latviešu Valoda
Trūcīgais ceļinieks (Garīgo dziesmu grāmata)
19
Lea Fakatonga
Ko ha Tangata Fononga Fonu he Loto-mamahi
17
Lietuvių Kalba
Keleivį sutikau kely (Giesmynas)
18
Magyar
Egy vándort, kit bánat gyötört (Himnuszoskönyv)
18
Norsk
En stakkars sorgbetynget mann (Salmebok)
11
Português
Um Pobre e Aflito Viajor (Hinário)
15
Q'eqchi'
Jun winq nebʼaʼ aj numel bʼe
17
Reo Tahiti
’Ua fārerei pinepine ra vau
17
Suomi
On tielleni mies murheiden (Laulukirja)
16
Svenska
En sorgbetyngd och fattig man (Psalmboken)
18
Tagalog
Isang Taong Manlalakbay (Himnaryo)
22
Български
Беден странник, мъж, познал скръбта (Сборник химни)
21
Русский
Я встретил Странника (Книга гимнов)
17
Українська
Той бідолашний чоловік (Збірник гімнів)
16
ภาษาไทย
ชายเศร้าโศกยากจนผู้ท่องไป (หนังสือเพลงสวด)
16
한국어
슬픔에 잠긴 나그네 (찬송가)
30
中文
一個憂傷旅途中人 (聖詩選輯)
17
日本語
悩める旅人 (賛美歌集)
15