Capitolul 17

Nefi primeşte poruncă să construiască o corabie—Fraţii lui se împotrivesc—El îi îndeamnă reamintindu-le istoria înţelegerilor lui Dumnezeu cu Israelul—Nefi este plin de puterea lui Dumnezeu—Fraţii lui nu au voie să-l atingă, căci altfel ei se vor ofili ca o trestie uscată. Circa 592–591 î.H.

  Şi s-a întâmplat că am pornit iarăşi în călătoria noastră în pustiu; şi am călătorit către răsărit de atunci încolo. Şi am călătorit şi am răbdat multe suferinţe în pustiu; iar femeile noastre au născut copii în pustiu.

  Iar binecuvântările Domnului asupra noastră erau aşa de mari, încât, în timp ce noi am trăit cu carne crudă în pustiu, femeile noastre au avut lapte din abundenţă pentru copiii lor şi au fost puternice, da, chiar la fel ca şi bărbaţii; şi au început să suporte călătoriile fără să cârtească.

  Şi astfel vedem că poruncile lui Dumnezeu trebuie să fie împlinite. Şi dacă copiii oamenilor ţin poruncile lui Dumnezeu, El îi hrăneşte, îi întăreşte şi le dă mijloace ca să poată înfăptui lucrul pe care El le-a poruncit lor; de aceea, El ne-a dat ajutor în timp ce noi călătoream în pustiu.

  Şi am călătorit mulţi ani, da, chiar timp de opt ani în pustiu.

  Şi am ajuns la ţara pe care noi am numit-o Abundenţa, datorită abundenţei roadelor ei şi mierii de albine sălbatice; şi toate aceste lucruri au fost pregătite de către Domnul, ca noi să nu pierim. Iar noi am văzut marea, pe care am numit-o Irreantum, care tălmăcită înseamnă multe ape.

  Şi s-a întâmplat că ne-am întins corturile la malul mării; şi cu toate că suferisem multe necazuri şi dificultăţi, da, chiar aşa de multe încât nici nu putem să le însemnăm pe toate, am fost foarte bucuroşi atunci când am ajuns la malul mării; şi am numit locul Abundenţa, datorită abundenţei roadelor.

  Şi s-a întâmplat că după ce eu, Nefi, petrecusem în ţinutul Abundenţei multe zile, glasul Domnului a vorbit către mine, zicând: Ridică-te şi du-te la munte. Şi s-a întâmplat că eu m-am ridicat şi m-am dus la munte şi L-am implorat pe Domnul.

  Şi s-a întâmplat că Domnul mi-a vorbit, zicând: Vei construi o corabie după felul în care îţi voi arăta Eu, pentru ca să pot să-i duc pe oamenii tăi peste aceste ape.

  Iar eu am spus: Doamne, unde să mă duc ca să pot găsi minereuri să le topesc, pentru ca să îmi pot face unelte cu care să construiesc corabia după felul în care Tu mi-ai arătat

  10 Şi s-a întâmplat că Domnul mi-a spus unde să mă duc ca să găsesc minereuri, pentru a-mi face unelte.

  11 Şi s-a întâmplat că eu, Nefi, am făcut din piele de animale foale cu care să suflu în foc; şi după ce am făcut foalele, ca să pot să suflu în foc, am lovit două pietre una de alta ca să pot face focul.

  12 Căci Domnul până atunci nu ne lăsase să facem mult foc în timp ce călătoream prin pustiu; căci El a zis: Eu voi face hrana voastră dulce, aşa ca voi să nu trebuiască s-o gătiţi.

  13 Şi Eu, de asemenea, voi fi lumina voastră în pustiu; şi voi pregăti calea înaintea voastră, dacă voi veţi ţine poruncile Mele; prin urmare, în măsura în care voi veţi ţine poruncile Mele, veţi fi conduşi către ţara făgăduită; şi veţi şti că Eu sunt Cel de care voi sunteţi conduşi.

  14 Da, şi Domnul a mai spus: După ce veţi ajunge în ţara făgăduită, veţi şti că Eu, Domnul, sunt Dumnezeu; şi că Eu, Domnul, v-am salvat de la distrugere; da, că Eu v-am scos pe voi din ţara Ierusalimului.

  15 Prin urmare eu, Nefi, m-am străduit să ţin poruncile Domnului şi i-am îndemnat pe fraţii mei la credinţă şi sârguinţă.

  16 Şi s-a întâmplat că eu am făcut unelte din minereul pe care l-am topit din stâncă.

  17 Şi atunci când fraţii mei au văzut că mă pregăteam să construiesc o corabie, ei au început să cârtească împotriva mea, zicând: Fratele nostru este nebun, căci el crede că poate să construiască o corabie; da, şi crede, de asemenea, că poate să treacă peste apele acestea mari.

  18 Şi astfel fraţii mei s-au plâns împotriva mea şi nu doreau să muncească deoarece nu credeau că puteam să construiesc o corabie; şi nu credeau nici că primisem învăţătura de la Domnul.

  19 Şi acum s-a întâmplat că eu, Nefi, am fost foarte supărat din cauza împietririi inimilor lor; şi acum, când au văzut că începusem să fiu supărat, erau încântaţi în inimile lor într-atât, încât s-au bucurat, zicând: Noi am ştiut că n-ai putea să construieşti o corabie, căci am ştiut că îţi lipsea judecata; prin urmare, nu puteai să îndeplineşti o lucrare aşa de mare.

  20 Şi tu eşti la fel ca şi tatăl nostru, purtat de imaginaţia nebunească a inimii lui; da, el ne-a scos din ţara Ierusalimului şi noi am rătăcit prin pustiu toţi aceşti ani mulţi; şi femeile noastre au muncit din greu, fiind grele cu copii; şi ele au născut copii în pustiu şi au suferit toate lucrurile în afară de moarte; şi ar fi fost mai bine dacă ele ar fi murit înainte de a fi părăsit Ierusalimul decât să fi suferit aceste neajunsuri.

  21 Iată, aceşti ani mulţi am suferit în pustiu, timp în care am fi putut să ne bucurăm de avuţiile noastre şi de ţara moştenirii noastre; da, şi am fi putut fi fericiţi.

  22 Şi noi ştim că oamenii care erau în Ierusalim erau drepţi; căci au ţinut legile şi judecăţile Domnului, precum şi toate poruncile Lui, după legea lui Moise; prin urmare, noi ştim că ei sunt un popor drept; iar tatăl nostru i-a judecat şi ne-a dus pe noi departe pentru că am ascultat de cuvintele lui; da, iar fratele nostru este la fel ca şi el. Şi în felul acesta de vorbire au cârtit fraţii mei şi s-au plâns împotriva noastră.

  23 Şi s-a întâmplat că eu, Nefi, le-am vorbit, zicând: Credeţi că strămoşii noştri, care erau copiii lui Israel, ar fi fost scoşi din mâinile Egiptenilor dacă nu ar fi ascultat de cuvintele Domnului

  24 Da, presupuneţi voi că ei ar fi fost scoşi din robie, dacă Domnul nu i-ar fi dat poruncă lui Moise să-i scoată din robie

  25 Acum voi ştiţi, copiii lui Israel erau în robie; şi voi ştiţi că erau încărcaţi de poveri care erau greu de dus; prin urmare, ştiţi că trebuie să fi fost un lucru bun pentru ei să fie scoşi din robie.

  26 Acum voi ştiţi că lui Moise i-a poruncit Domnul să facă acea lucrare măreaţă; şi voi ştiţi că la cuvântul lui apele Mării Roşii s-au despărţit întâi într-o parte şi apoi în cealaltă, iar ei au trecut prin aceasta ca pe uscat.

  27 Dar voi ştiţi că egiptenii, care erau în oştile Faraonului, au fost înecaţi în Marea Roşie.

  28 Şi voi, de asemenea, ştiţi că ei au fost hrăniţi cu mană în pustiu.

  29 Da, şi, de asemenea, ştiţi că Moise, prin cuvântul lui, după puterea lui Dumnezeu care era în el, a lovit stânca şi a izvorât apă pentru copiii lui Israel, ca să-şi poată stinge setea.

  30 Şi în ciuda faptului că erau conduşi de Domnul Dumnezeul lor, Mântuitorul lor, mergând înaintea lor, conducându-i în timp de zi şi dându-le lumină în timp de noapte şi făcând astfel ca ei să primească toate lucrurile care erau folositoare omului, ei totuşi şi-au împietrit inimile şi şi-au orbit minţile şi au hulit împotriva lui Moise şi împotriva lui Dumnezeu cel Adevărat şi Viu.

  31 Şi s-a întâmplat că, după cuvântul Lui, El i-a distrus; şi după cuvântul Lui, El i-a condus; şi după cuvântul Lui, El a făcut toate lucrurile pentru ei; şi nimic nu a fost făcut decât prin cuvântul Lui.

  32 Şi după ce au trecut râul Iordan, El i-a făcut puternici ca să poată să-i alunge pe copiii pământului afară din ţinut, da, împrăştiindu-i până la distrugere.

  33 Şi acum, presupuneţi că copiii acestui pământ, care erau în ţara făgăduinţei, care au fost alungaţi de strămoşii noştri, credeţi voi că ei erau drepţi? Iată eu vă spun vouă: Nu.

  34 Presupuneţi că strămoşii noştri ar mai fi fost aleşi dacă ei nu ar fi fost drepţi? Eu vă spun vouă: Nu.

  35 Iată, Domnul preţuieşte toate fiinţele ca pe una; cel care este drept are bunăvoinţa lui Dumnezeu. Dar iată, acest popor a respins fiecare cuvânt al lui Dumnezeu şi era plin de nedreptate; iar întreaga mânie a lui Dumnezeu era asupra lor, iar Domnul a blestemat ţara pentru ei şi a binecuvântat-o pentru strămoşii noştri; da, El a blestemat-o spre distrugerea lor şi a binecuvântat-o pentru strămoşii noştri pentru ca ei să capete putere asupra ei.

  36 Iată, Domnul a creat pământul ca să fie locuit; şi El i-a creat pe copiii Săi pentru ca ei să-l stăpânească.

  37 Şi El ridică un popor drept şi distruge popoarele păcătoşilor.

  38 Şi El îi conduce pe cei drepţi în ţinuturi bogate, iar pe cei păcătoşi îi distruge şi le blestemă ţara din cauza lor.

  39 El domneşte sus în ceruri, căci acesta este tronul Lui, iar pământul acesta este aşternutul picioarelor Lui.

  40 Şi îi iubeşte pe aceia care Îl recunosc pe El ca fiind Dumnezeul lor. Iată, i-a iubit pe strămoşii noştri şi a făcut legământ cu ei, da, chiar cu Avraam, Isaac şi Iacov; şi El şi-a adus aminte de legămintele pe care le făcuse cu ei; prin urmare, i-a scos din ţara Egiptului.

  41 Şi El le-a dat greutăţi în pustiu cu toiagul Său; căci ei şi-au împietrit inimile, la fel ca şi voi; iar Domnul le-a dat greutăţi din cauza nedreptăţii lor. El a trimis şerpi zburători înfocaţi printre ei; iar după ce au fost muşcaţi, El a pregătit o cale pentru ca ei să fie vindecaţi; iar singurul lucru pe care trebuia să-l facă era să privească; şi datorită simplităţii acestei căi sau a uşurinţei ei, mulţi au fost aceia care au pierit.

  42 Şi ei şi-au împietrit inimile din când în când şi au hulit împotriva lui Moise şi, de asemenea, împotriva lui Dumnezeu; cu toate acestea, voi ştiţi că au fost conduşi de către puterea Lui fără de asemănare până în ţara făgăduinţei.

  43 Şi acum, după toate aceste lucruri, a venit timpul ca ei să devină păcătoşi, da, aproape până la culme; şi nu ştiu, dar în această zi ei sunt pe cale de a fi distruşi; căci ştiu că va trebui cu siguranţă să vină ziua aceea, când ei vor trebui să fie distruşi, în afară de câţiva numai, care vor fi duşi în robie.

  44 Prin urmare, Domnul i-a dat poruncă tatălui meu să plece în pustiu; iar Iudeii, de asemenea, au căutat să-i ia viaţa; da, şi voi, de asemenea, aţi căutat să-i luaţi viaţa; prin urmare, voi sunteţi ucigaşi în inimile voastre şi sunteţi la fel ca şi ei.

  45 Voi sunteţi iuţi în a face nedreptate, dar sunteţi înceţi în a vă aduce aminte de Domnul Dumnezeul vostru. Aţi văzut un înger, iar el a glăsuit către voi; da, aţi auzit glasul lui din când în când; iar el a vorbit către voi cu un glas blând şi încet, dar eraţi lipsiţi de sentimente, aşa încât nu aţi putut să simţiţi cuvintele lui; prin urmare, a glăsuit către voi cu un glas ca de tunet, care a făcut pământul să se cutremure ca şi cum s-ar să se despicat în bucăţi.

  46 Şi voi ştiţi, de asemenea, că prin puterea cuvântului Său atotputernic, El poate să facă pământul să piară; da, şi voi ştiţi că prin cuvântul Său El poate face locurile aspre să devină netede, iar locurile netede să fie sfărâmate. O, atunci, cum puteţi să fiţi atât de împietriţi în inimile voastre

  47 Iată, sufletul meu este sfâşiat de suferinţă din cauza voastră şi inima mea este îndurerată; mă tem să nu fiţi alungaţi pentru totdeauna. Iată, eu sunt plin de Spiritul lui Dumnezeu într-atât, încât trupul meu este lipsit de putere.

  48 Şi acum, s-a întâmplat că atunci când am glăsuit aceste cuvinte, ei s-au mâniat pe mine şi voiau să mă arunce în adâncurile mării; şi cum veneau să pună mâna pe mine, le-am spus, zicând: În numele lui Dumnezeu cel Atotputernic, vă poruncesc să nu mă atingeţi, căci eu sunt plin de puterea lui Dumnezeu, chiar până la mistuirea trupului meu; şi cel care va pune mâna pe mine se va veşteji chiar ca o trestie uscată; şi el va fi o nimica toată în faţa puterii lui Dumnezeu pentru că Dumnezeu îl va lovi.

  49 Şi s-a întâmplat că eu, Nefi, le-am spus că n-ar mai trebui să cârtească împotriva tatălui lor; şi nici să nu şovăiască să mă ajute la lucrul meu, căci Dumnezeu îmi dăduse poruncă să construiesc o corabie.

  50 Şi eu le-am spus: Dacă Dumnezeu mi-a poruncit să fac toate lucrurile, atunci eu voi fi în stare să le fac. Dacă El mi-ar da poruncă să-i spun acestei ape să se facă pământ, atunci ea ar fi pământ; şi dacă aş zice aceasta, atunci aşa s-ar întâmpla.

  51 Şi acum, dacă Domnul are o putere aşa de mare şi a făcut aşa de multe minuni printre copiii oamenilor, atunci cum de nu ar putea să mă înveţe să construiesc o corabie

  52 Şi s-a întâmplat că eu, Nefi, am spus multe lucruri către fraţii mei, atâtea încât ei au fost făcuţi de ruşine şi nu au mai putut să mi se împotrivească; şi nici n-au mai îndrăznit să pună mâna pe mine sau să mă atingă cu degetele lor, chiar timp de mai multe zile. Acum, ei nu îndrăzneau să facă aceasta ca să nu se ofilească în faţa mea, căci aşa de puternic era Spiritul lui Dumnezeu; şi astfel a lucrat El asupra lor.

  53 Şi s-a întâmplat că Domnul a vorbit către mine: Întinde-ţi iarăşi mâna către fraţii tăi şi nu se vor ofili în faţa ta, dar Eu îi voi cutremura, a spus Domnul, şi asta o voi face pentru ca ei să ştie că Eu sunt Domnul Dumnezeul lor.

  54 Şi s-a întâmplat că mi-am întins mâna către fraţii mei, iar ei nu s-au ofilit în faţa mea; dar Domnul i-a făcut să se cutremure, chiar după cuvântul pe care El l-a spus.

  55 Şi acum, ei au spus: Noi ştim cu siguranţă că Domnul este cu tine, căci noi ştim că puterea Domnului este aceea care ne-a făcut să ne cutremurăm. Şi au căzut în faţa mea şi erau gata să mă preaslăvească, dar nu am permis aceasta, zicându-le: Eu sunt fratele vostru, da, chiar fratele vostru mai tânăr; prin urmare, preaslăviti-L pe Domnul Dumnezeul vostru şi cinstiţi pe tatăl şi pe mama voastră, pentru ca zilele voastre să fie lungi în ţara pe care Domnul Dumnezeul vostru v-o va da.