Capitolul 16

Isaia Îl vede pe Domnul—Păcatele lui Isaia sunt iertate—El este chemat să profeţească—El profeţeşte despre respingerea de către iudei a învăţăturilor lui Hristos—O rămăşiţă se va întoarce—Compară cu Isaia 6. Circa 559–545 î.H.

  În anul când regele Ozia a murit, eu L-am văzut, de asemenea, pe Domnul şezând pe un tron, sus şi ridicat în înălţime, iar trena Lui umplea templul.

  Deasupra Lui stăteau serafimii; fiecare dintre ei avea şase aripi; cu două dintre ele şi-a acoperit faţa; cu două şi-a acoperit picioarele; iar cu două zbura.

  Iar unul a strigat către celălalt şi a zis: Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor; pământul întreg este plin de slava Lui.

  Iar coloanele porţii s-au mişcat la glasul celui care striga, iar casa era plină de fum.

  Atunci am spus: Vai de mine! căci eu sunt pierdut; pentru că sunt un om cu buze necurate; şi trăiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate; căci ochii mei L-au văzut pe Rege, pe Domnul oştirilor.

  Atunci, unul dintre serafimi a zburat către mine, având un cărbune aprins în mână, pe care el îl luase cu un cleşte de pe altar.

  Şi l-a pus pe acesta peste gura mea şi a spus: Iată, acesta ţi-a atins buzele; şi nedreptatea ta este ştearsă, şi păcatul tău este purificat.

  Şi am auzit glasul Domnului, zicând: Pe cine trebuie să trimit şi cine se va duce pentru Noi? Atunci am spus: Aici sunt; trimite-mă pe mine.

  Iar El a spus: Du-te şi spune acestui popor—Într-adevăr, voi auziţi, dar ei nu înţelegeţi; şi într-adevăr voi vedeţi, dar ei nu îşi dau seama.

  10 Întăreşte inima acestui popor, şi surzeşte-i şi închide-le ochii—ca să nu vadă cu ochii lor şi să audă cu urechile lor şi să înţeleagă cu inima lor şi să fie convertiţi şi vindecaţi.

  11 Apoi am spus: Doamne, cât timp? Şi El a spus: Până când oraşele vor fi golite de locuitori şi casele vor fi fără bărbat, şi ţara va fi pustie cu totul;

  12 Iar Domnul i-a dus pe oameni departe, căci va fi un mare pustiu în mijlocul ţării.

  13 Dar totuşi va fi o zecime şi ei se vor întoarce şi vor fi nimiciţi, ca un tei şi ca un stejar a căror substanţă este în ei când îşi leapădă frunzele; tot astfel, seminţia sfântă fi substanţa lor.