Tipăreşte
Împărtăşeşte

A doua carte a lui Nefi

Capitolul 31

Nefi spune de ce Hristos a fost botezat—Oamenii trebuie să-L urmeze pe Hristos, să fie botezaţi, să primească Duhul Sfânt şi să îndure până la sfârşit pentru a fi salvaţi—Pocăinţa şi botezul sunt poarta către calea strâmtă şi îngustă—Viaţa veşnică vine la cei care respectă poruncile după botez. Circa 559–545 î.H.

1 Şi acum eu, Nefi, sfârşesc aprofeţia mea către voi, fraţii mei preaiubiţi. Şi nu pot să scriu decât puţine lucruri de care ştiu cu siguranţă că se vor întâmpla; şi, de asemenea, nu pot să scriu decât puţine dintre cuvintele fratelui meu, Iacov.

2 Prin urmare, lucrurile pe care le-am scris sunt destule pentru mine, în afară de câteva cuvinte pe care trebuie să le spun despre adoctrina lui Hristos; prin urmare, vă voi vorbi într-un fel limpede, potrivit limpezimii profeţiei mele.

3 Căci sufletul meu se bucură în claritate; căci în felul acesta lucrează Domnul Dumnezeu printre copiii oamenilor. Căci Domnul Dumnezeu dă alumină pentru înţelegere; căci El vorbeşte către oameni după blimba lor, pentru înţelegerea lor.

4 Prin urmare, aş dori să vă aduceţi aminte că v-am vorbit despre aprofetul pe care Domnul mi l-a arătat, cel care Îl va boteza pe bMielul lui Dumnezeu care trebuie să ia păcatele lumii.

5 Şi acum, dacă Mielul lui Dumnezeu, El fiind Sfânt, a trebuit să fie abotezat cu apă ca să înfăptuiască toată dreptatea, o, atunci, cu atât mai mult noi, nefiind sfinţi, avem nevoie să fim botezaţi, da, chiar cu apă!

6 Şi acum v-aş întreba pe voi, fraţii mei preaiubiţi, prin ce a înfăptuit Mielul lui Dumnezeu toată dreptatea fiind botezat cu apă?

7 Nu ştiţi că El era sfânt? Dar, cu toate că El era sfânt, El le arată copiilor oamenilor că, în ce priveşte trupul, El se umileşte în faţa Tatălui şi poartă mărturie înaintea Tatălui că El va fi asupus Lui în ţinerea poruncilor Lui.

8 Prin urmare, după ce El a fost botezat cu apă, Duhul Sfânt s-a pogorât asupra Lui sub aforma unui bporumbel.

9 Şi iarăşi, El le arată copiilor oamenilor strâmteţea acăii şi îngustimea porţii prin care ei trebuie să intre, El stabilind un exemplu înaintea lor.

10 Şi El le-a spus copiilor oamenilor: aUrmaţi-Mă pe Mine. Prin urmare, fraţii mei preaiubiţi, putem să-L burmăm pe Isus altfel decât dorind să păstrăm poruncile Tatălui?

11 Iar Tatăl a spus: Pocăiţi-vă, pocăiţi-vă şi fiţi botezaţi în numele Fiului Meu Iubit.

12 Şi iarăşi, glasul Fiului a venit către mine, zicând: Acela care este botezat în numele Meu, Tatăl îi va ada Duhul Sfânt, la fel ca şi Mie; prin urmare, burmaţi-Mă pe Mine şi faceţi lucrurile pe care M-aţi văzut pe Mine că le fac.

13 Prin urmare, fraţii mei preaiubiţi, eu ştiu că dacă-L veţi urma pe Fiu cu toată inima, fără ipocrizie sau înşelăciune în faţa lui Dumnezeu, ci cu intenţii adevărate, pocăindu-vă de păcate, mărturisind Tatălui că vreţi să luaţi asupra voastră numele lui Hristos prin abotez—da, urmându-L pe Domnul şi Salvatorul vostru în apă, după cuvântul Lui, iată, atunci veţi primi voi Duhul Sfânt; da, apoi vine bbotezul focului şi al Duhului Sfânt; şi apoi puteţi să vorbiţi pe climba îngerilor şi să strigaţi laude către Cel Sfânt al lui Israel.

14 Dar iată, fraţii mei preaiubiţi, astfel a venit glasul Fiului către mine, zicând: După ce v-aţi pocăit de păcatele voastre şi aţi depus mărturie Tatălui, că voi vreţi să ţineţi poruncile Mele prin botezul cu apă şi aţi primit botezul focului şi al Duhului Sfânt şi puteţi vorbi o limbă nouă, da, chiar limba îngerilor, iar după aceasta Mă atăgăduiţi pe Mine, atunci ar fi fost bmai bine pentru voi dacă nu M-aţi fi cunoscut.

15 Şi eu am auzit un glas de la Tatăl, zicând: Da, cuvintele Iubitului Meu sunt adevărate şi demne de încredere. Cel care îndură până la sfârşit, acela va fi salvat.

16 Şi acum, fraţii mei preaiubiţi, ştiu prin aceasta că, dacă omul nu va aîndura până la sfârşit, urmând bexemplul Fiului Dumnezeului cel Viu, el nu va putea fi salvat.

17 Prin urmare, faceţi lucrurile pe care vi le-am spus că L-am văzut pe Domnul vostru şi Mântuitorul vostru că trebuia să le facă; căci de aceea ele mi-au fost arătate, pentru ca voi să cunoaşteţi poarta prin care veţi intra. Căci poarta prin care voi veţi intra este pocăirea şi abotezul prin apă; şi apoi vine biertarea păcatelor voastre prin foc şi prin Duhul Sfânt.

18 Şi atunci sunteţi pe această acale bstrâmtă şi îngustă care duce până la viaţa veşnică; da, voi aţi intrat prin poartă; voi aţi făcut aşa cum au cerut poruncile Tatălui şi ale Fiului; şi voi aţi primit Duhul Sfânt care cdepune mărturie despre Tatăl şi Fiul pentru înfăptuirea făgăduinţei pe care El a făcut-o, că, dacă voi intraţi pe această cale, voi veţi primi.

19 Şi acum, fraţii mei preaiubiţi, după ce aţi intrat pe această cale strâmtă şi îngustă, v-aş întreba dacă totul este aîmplinit? Iată, vă spun: Nu; căci voi nu aţi fi ajuns atât de departe, decât dacă ar fi fost prin cuvântul lui Hristos, cu bcredinţă nestrămutată în El, cbazându-vă cu totul pe meritele Lui care are puterea de a salva.

20 Prin urmare, trebuie să aînaintaţi cu fermitate în Hristos, având o strălucire perfectă a bsperanţei şi o ciubire de Dumnezeu şi de toţi oamenii. Prin urmare, dacă înaintaţi ospătându-vă din cuvântul lui Hristos şi dînduraţi până la sfârşit, iată, astfel a spus Tatăl: Voi veţi avea viaţă veşnică.

21 Şi acum iată, fraţii mei preaiubiţi, aceasta este acalea; şi nu este bnici o altă cale şi nici un alt cnume dat sub cer prin care omul să poată fi salvat în împărăţia lui Dumnezeu. Şi acum, aceasta este ddoctrina lui Hristos, singura şi adevărata doctrină a eTatălui şi a Fiului şi a Duhului Sfânt, care este fun Dumnezeu, fără de sfârşit. Amin.