Capitolul 22

Aaron îl învaţă pe tatăl lui Lamoni despre crearea lumii, despre căderea lui Adam şi despre planul mântuirii prin Hristos—Regele şi toată casa lui sunt convertiţi—Împărţirea ţării între nefiţi şi lamaniţi este explicată. Circa 90–77 î.H.

  Acum, în timp ce Amon propovăduia fără întrerupere către poporul lui Lamoni, noi ne vom întoarce la relatarea lui Aaron şi a fraţilor lui; pentru ca, după ce a plecat din ţara lui Midoni, el a fost condus de Spirit către ţara lui Nefi, şi anume către casa regelui care era peste toată ţara, în afară de ţara lui Ismael; şi el era tatăl lui Lamoni.

  Şi s-a întâmplat că a mers la el, la palatul regelui, împreună cu fraţii săi şi s-a plecat în faţa regelui şi i-a spus: Iată, o, rege, noi suntem fraţii lui Amon pe care tu i-ai eliberat din închisoare.

  Şi acum, o, rege, dacă tu vei vrea să ne cruţi vieţile, noi vom fi slujitorii tăi. Şi regele le-a spus: Ridicaţi-vă, căci vă voi cruţa vieţile şi nu voi dori ca voi să fiţi slujitorii mei; dar voi insista ca voi să aveţi grijă de mine; căci eu am fost tulburat întrucâtva în mintea mea datorită generozităţii şi a măreţiei cuvintelor fratelui vostru, Amon; şi doresc să cunosc motivul pentru care el nu a venit de la Midoni împreună cu voi.

  Şi Aaron i-a spus regelui: Iată, Spiritul Domnului l-a chemat pe el pe altă cale; el s-a dus în ţara lui Ismael ca să-l înveţe pe poporul lui Lamoni.

  Acum, regele le-a spus: Ce înseamnă cele spuse de voi despre Spiritul Domnului? Iată, acesta este lucrul care mă tulbură pe mine.

  Şi, de asemenea, ce înseamnă cele spuse de Amon—Dacă voi vă veţi pocăi, atunci voi veţi fi salvaţi, iar dacă nu vă veţi pocăi, atunci veţi fi alungaţi în ziua din urmă

  Iar Aaron i-a răspuns şi i-a spus: Crezi tu că este un Dumnezeu? Iar regele a zis: Eu ştiu că amaleciţii zic că este un Dumnezeu, iar eu le-am dat voie să zidească sanctuare ca să se adune laolaltă şi să se roage la El. Şi dacă voi ziceţi acum că este un Dumnezeu, iată, voi crede.

  Şi acum, când Aaron a auzit aceasta, inima lui a început să se bucure, iar el a zis: Iată, tot aşa de sigur cum este faptul că tu trăieşti, o, rege, tot aşa este un Dumnezeu.

  Iar regele a spus: Este Dumnezeu acel Mare Spirit care i-a scos pe strămoşii noştri afară din ţara Ierusalimului

  10 Iar Aaron i-a spus: Da, El este acel Mare Spirit şi El a făcut toate lucrurile, atât în cer, cât şi pe pământ. Crezi tu aceasta

  11 Iar el a spus: Da, eu cred că Marele Spirit a făcut toate lucrurile şi doresc ca voi să-mi spuneţi despre toate aceste lucruri, şi eu voi crede cuvintele voastre.

  12 Şi s-a întâmplat că atunci când Aaron a văzut că regele voia să creadă cuvintele lui, a început de la crearea lui Adam, citindu-i regelui scripturile—despre cum l-a făcut Dumnezeu pe om după propria Sa înfăţişare; şi despre cum i-a dat lui porunci Dumnezeu; şi despre cum, din cauza încălcării, omul a fost izgonit.

  13 Şi Aaron i-a explicat scripturile de la crearea lui Adam, expunând în faţa lui căderea omului şi starea lui carnală, precum şi planul mântuirii, care era pregătit încă de la crearea lumii prin Hristos pentru oricine care voia să creadă în numele Lui.

  14 Şi fiindcă omul a căzut, el nu putea să merite nimic prin el însuşi; dar suferinţele şi moartea lui Hristos ispăşesc păcatele lor, prin credinţă şi pocăinţă şi aşa mai departe; şi El va rupe legăturile morţii, astfel că mormântul nu va avea nici o victorie; şi înţepătura morţii va trebui să fie înghiţită în speranţele slăvii; şi Aaron a expus toate aceste lucruri către rege.

  15 Şi s-a întâmplat că după ce Aaron a expus aceste lucruri către el, regele a zis: Ce trebuie să fac pentru ca să pot avea această viaţă veşnică despre care ai vorbit? Da, ce trebuie să fac eu ca să pot fi născut din Dumnezeu, având acest spirit păcătos dezrădăcinat din pieptul meu şi să primesc Spiritul Lui, pentru ca să pot să fiu umplut de bucurie, pentru ca să pot să nu fiu alungat în ultima zi? Iată, a zis el, voi renunţa la toate averile mele, da, îmi voi părăsi împărăţia pentru ca să pot primi această mare bucurie.

  16 Dar Aaron a zis către el: Dacă tu doreşti acest lucru, dacă tu te vei pleca adânc în faţa lui Dumnezeu, da, dacă te vei pocăi de toate păcatele tale şi te vei pleca adânc în faţa lui Dumnezeu şi vei striga numele Lui în credinţă, crezând că vei primi, atunci tu vei primi nădejdea pe care o doreşti.

  17 Şi s-a întâmplat că atunci când Aaron a spus aceste cuvinte, regele s-a plecat adânc în faţa Domnului în genunchi; da, el chiar s-a prosternat la pământ şi a strigat cu putere, zicând:

  18 O, Dumnezeule, Aaron mi-a spus mie că este un Dumnezeu; şi dacă este un Dumnezeu, şi dacă Tu eşti Dumnezeu, vrei Tu să Te faci cunoscut mie iar eu voi abandona toate păcatele mele pentru ca să Te pot cunoaşte pe Tine şi pentru ca să pot să fiu ridicat din morţi şi să fiu salvat în ultima zi. Şi acum, când a spus aceste cuvinte regele, a fost lovit ca şi cum ar fi fost mort.

  19 Şi s-a întâmplat că slujitorii lui au alergat şi i-au spus reginei tot ceea ce i se întâmplase regelui. Iar ea a venit la rege; şi atunci când l-a văzut pe el zăcând ca şi cum ar fi fost mort şi i-a văzut, de asemenea, pe Aaron şi pe fraţii lui stând ca şi cum ei erau cauza acestei căderi, ea a fost mânioasă pe ei şi a dat poruncă slujitorilor ei sau slujitorilor regelui să-i ia şi să-i omoare.

  20 Acum, slujitorii au văzut cauza căderii regelui, de aceea, nu au îndrăznit să pună mâna pe Aaron şi pe fraţii lui; şi ei au pledat în faţa reginei, zicând: De ce dai tu poruncă să-i ucidem pe aceşti oameni când iată, unul dintre ei este mai puternic decât noi toţi? De aceea, noi vom cădea în faţa lor.

  21 Acum, când regina a văzut frica slujitorilor, ea, de asemenea, a început să se teamă nespus de mult ca vreun fel de rău să nu vină asupra sa. Şi le-a poruncit slujitorilor săi să meargă şi să-i cheme pe oameni pentru ca aceştia să-i ucidă pe Aaron şi pe fraţii lui.

  22 Acum, când Aaron a văzut hotărârea reginei, el cunoscând, de asemenea, împietrirea inimilor oamenilor, s-a temut că o mulţime se va aduna laolaltă şi că va fi mare vrajbă şi tulburare printre ei; de aceea, şi-a întins mâna şi l-a ridicat pe rege de la pământ şi i-a spus: Ridică-te. Iar el s-a ridicat în picioare, căpătându-şi puterea.

  23 Acum, aceasta s-a întâmplat în prezenţa reginei şi a multora dintre slujitori. Şi atunci când ei au văzut aceasta, s-au minunat mult şi au început să se teamă. Iar regele s-a ridicat şi a început să le predice. Şi el le-a predicat atât de mult, încât toată casa lui s-a convertit pentru Domnul.

  24 Acum, o mulţime era adunată laolaltă din cauza poruncii reginei şi au început să fie multe plângeri printre ei din cauza lui Aaron şi a fraţilor lui.

  25 Dar regele a înaintat în mijlocul lor şi le-a vorbit. Şi ei s-au potolit în ceea ce-l privea pe Aaron şi pe cei care erau cu el.

  26 Şi s-a întâmplat că atunci când regele a văzut că poporul era potolit, el a făcut ca Aaron şi fraţii lui să înainteze în mijlocul mulţimii şi să predice cuvântul către ei.

  27 Şi s-a întâmplat că regele a trimis o veste în toată ţara, printre toţi oamenii săi care erau în toată ţara, care erau în toate regiunile dimprejur, care era mărginită chiar de mare, la răsărit şi la apus, şi care era despărţită de ţara lui Zarahemla printr-o fâşie îngustă de pustiu, care mergea de la marea de la răsărit chiar până la marea de la apus şi în jurul graniţelor malului mării şi a graniţelor pustiului care era la miazănoapte, lângă ţara lui Zarahemla, prin graniţele lui Manti, lângă izvorul râului Sidon, care curgea de la răsărit către apus—şi astfel erau despărţiţi lamaniţii şi nefiţii.

  28 Acum, cei mai leneşi dintre lamaniţi trăiau în pustiu şi locuiau în corturi; şi erau împrăştiaţi prin pustiu la apus, în ţara lui Nefi; da, şi, de asemenea, la apus de ţara lui Zarahemla, la graniţele cu malul mării, iar la apus în ţara lui Nefi, în locul primei moşteniri a strămoşilor lor; şi astfel mărginindu-se de-a lungul ţărmului mării.

  29 Şi, de asemenea, erau mulţi lamaniţi la răsărit lângă malul mării, unde nefiţii îi goniseră. Şi astfel, nefiţii erau aproape înconjuraţi de lamaniţi; cu toate acestea, nefiţii puseseră stăpânire pe toate părţile de la miazănoapte ale ţării care se mărginea cu pustiul, la izvorul râului Sidon, de la răsărit la apus, de jur-împrejur, de partea pustiului; la miazănoapte, chiar până când ei au ajuns în ţara pe care o numeau Abundenţa.

  30 Şi aceasta se mărginea cu ţara pe care o numeau Pustiu, aceasta fiind atât de mult la miazănoapte, încât venea în ţara care fusese populată şi fusese distrusă, ţara oaselor acelora despre care noi am vorbit, care a fost descoperită de către poporul lui Zarahemla, acesta fiind locul primei lor aşezări.

  31 Şi s-au dus de acolo până în pustiul de la miazăzi. Astfel, ţara de la miazănoapte a fost numită Pustiu, iar ţara de la miazăzi a fost numită Abundenţa, acesta fiind pustiul care era plin de tot felul de animale sălbatice, o parte dintre ele venind din ţara de la miazănoapte pentru mâncare.

  32 Şi acum, era distanţă numai de o zi şi jumătate de călătorie pentru un nefit, pe linia de la Abundenţa la Pustiu, de la marea de la răsărit către cea de la apus; şi astfel, ţara lui Nefi şi ţara lui Zarahemla erau aproape înconjurate de apă, numai un istm mic fiind între ţara de la miazănoapte şi cea de la miazăzi.

  33 Şi s-a întâmplat că nefiţii locuiau în ţara Abundenţei, chiar de la marea de la răsărit până la marea de la apus; şi astfel, nefiţii, în înţelepciunea lor, cu gărzile şi cu oştirile lor, i-au blocat pe lamaniţi la miazăzi pentru ca ei să nu mai aibă stăpânire asupra ţinutului de la miazănoapte, pentru ca ei să nu mai năvălească peste ţara de la miazănoapte.

  34 De aceea, lamaniţii nu puteau să mai aibă posesiuni decât numai în ţara lui Nefi şi în pustiul dimprejur. Acum, aceasta era înţelepciune la nefiţi—dat fiind că lamaniţii erau duşmanii lor, ei nu puteau să permită atacurile lor din orice parte şi făceau aceasta pentru ca ei să aibă o ţară unde să poată fugi, după dorinţele lor.

  35 Şi acum eu, după ce am spus acestea, mă întorc iarăşi la relatarea lui Amon şi Aaron, Omner şi Himni şi fraţii lor.