Capitolul 31

Alma conduce o misiune ca să-i aducă pe calea cea bună pe zoramiţii cei apostaţi—Zoramiţii Îl tăgăduiesc pe Hristos, cred într-o idee neadevărată despre dreptul de a alege şi preaslăvesc cu rugăciuni stabilite—Misionarii sunt plini de Spiritul Sfânt—Suferinţele lor sunt înghiţite în bucuria pentru Hristos. Circa 74 î.H.

  Acum, s-a întâmplat că după sfârşitul lui Corihor, Alma, aflând veşti că zoramiţii stricau căile Domnului şi că Zoram, care era conducătorul lor, conducea inimile poporului ca să-i preaslăveascăpe idoli muţi, inima lui iarăşi a început să fie bolnavă din cauza nedreptăţii poporului.

  Căci acesta era motiv de mare supărare pentru Alma să afle despre nedreptatea dintre oamenii săi; de aceea, inima lui era nespus de întristată din cauza separării zoramiţilor de nefiţi.

  Acum, zoramiţii s-au adunat laolaltă într-un ţinut pe care ei îl numeau Antionum, care era la răsărit de ţara lui Zarahemla, care se întindea lângă ţărmul mării, care era la miazăzi de ţinutul lui Ierşon, care era, de asemenea, mărginit la miazăzi de pustiu, care pustiu era plin de lamaniţi.

  Acum, nefiţii se temeau mult că zoramiţii ar putea să intre într-o relaţie cu lamaniţii şi că acesta ar fi un mijloc de mare pierdere în partea nefiţilor.

  Şi acum, cum predicarea cuvântului avea o mare tendinţă să conducă poporul să facă ceea ce era drept—da, aceasta avusese un efect cu mult mai puternic asupra minţilor poporului, decât sabia sau orice altceva care li se întâmplase lor—de aceea, Alma a crezut de cuviinţă ca ei să pună la încercare virtutea cuvântului lui Dumnezeu.

  De aceea, el i-a luat pe Amon şi pe Aaron şi pe Omner; şi pe Himni l-a lăsat în Biserică în Zarahemla; dar pe primii trei el i-a luat cu el, precum şi pe Amulec şi pe Zeezrom care erau la Melec; şi el, de asemenea, a luat pe doi dintre fiii săi.

  Acum, pe cel mai mare dintre fiii săi nu l-a luat cu el, iar numele acestuia era Helaman; dar numele acelora pe care i-a luat cu el erau Şiblon şi Corianton; şi acestea sunt numele acelora care s-au dus cu el printre zoramiţi ca să le predice lor cuvântul.

  Acum, zoramiţii erau disidenţi printre nefiţi; de aceea, ei avuseseră cuvântul lui Dumnezeu predicat către ei.

  Dar ei căzuseră în mare greşeală, căci nu voiau să ţină poruncile lui Dumnezeu şi legile Lui conform cu legea lui Moise.

  10 Şi nici nu voiau să respecte rânduielile Bisericii ca să continue în rugăciune şi implorare adresate zilnic către Dumnezeu pentru ca ei să nu intre în ispită.

  11 Da, în sfârşit, ei au stricat căile Domnului în foarte multe ocazii; de aceea, din această cauză, Alma şi fraţii săi s-au dus în ţară ca să predice cuvântul către ei.

  12 Acum, când ei au ajuns în ţară, iată, spre mirarea lor, au aflat că zoramiţii zidiseră sinagogi şi că se adunau laolaltă o zi pe săptămână, zi pe care ei o numeau ziua Domnului; şi preaslăveau într-un fel pe care Alma şi fraţii lui nu-l mai văzuseră niciodată;

  13 Căci aveau un loc zidit în mijlocul sinagogii lor, un loc pentru stat în picioare, care era înalt mult deasupra capului; iar partea de sus a acestuia putea să facă loc numai unui singur om.

  14 De aceea, oricine dorea să preaslăvească trebuia să meargă şi să stea în picioare pe partea de sus a acelui loc şi să-şi întindă mâinile către cer şi să strige cu o glas puternică, zicând:

  15 Sfinte, Sfinte Dumnezeule; noi credem că Tu eşti Dumnezeu; şi noi credem că Tu eşti sfânt; şi că Tu ai fost un Spirit; şi că Tu eşti un Spirit; şi că Tu vei fi un Spirit în vecii vecilor.

  16 Sfinte Dumnezeule, noi credem că Tu ne-ai despărţit pe noi de fraţii noştri; şi noi nu credem în tradiţia fraţilor noştri care le-a fost înmânată lor de naivitatea strămoşilor lor; dar noi credem că Tu ne-ai ales pe noi să fim copiii Tăi sfinţi; şi, de asemenea, Tu ne-ai făcut nouă cunoscut că nu va fi nici un Hristos.

  17 Dar Tu eşti acelaşi, şi ieri, şi astăzi, şi în vecii vecilor; şi Tu ne-ai ales pe noi pentru ca noi să fim salvaţi în timp ce toţi în jurul nostru sunt aleşi ca să fie alungaţi de mânia Ta jos în iad; pentru care sfinţenie, o, Dumnezeule, noi Îţi mulţumim; şi noi, de asemenea, Îţi mulţumim Ţie pentru că Tu ne-ai ales pe noi ca să nu fim conduşi în rătăcire după tradiţiile nebuneşti ale fraţilor noştri care îi reţin de la credinţa în Hristos, care conduc inimile lor în rătăcire departe de Tine, Dumnezeul nostru.

  18 Şi iarăşi Îţi mulţumim noi Ţie, o, Dumnezeule, pentru că noi suntem aleşi şi suntem un popor sfânt. Amin.

  19 Acum, s-a întâmplat că după ce Alma şi fraţii săi şi fiii săi au auzit aceste rugăciuni, au fost uimiţi peste măsură.

  20 Căci iată, fiecare om înainta şi spunea aceleaşi feluri de rugăciuni.

  21 Acum, locul acela era numit de ei Rameumptom, care, în tălmăcire, înseamnă sfântul piedestal.

  22 Acum, de pe acest piedestal spuneau ei, fiecare om, aceeaşi rugăciune către Dumnezeu, mulţumindu-i Dumnezeului lor pentru că erau aleşi de El şi pentru că El nu i-a condus pe ei în rătăcire, după tradiţia fraţilor lor şi pentru că inimile lor nu au fost răpite ca să creadă în lucruri care vor veni, despre care nu ştiau nimic.

  23 Acum, după ce toţi oamenii au spus mulţumiri în felul acesta, ei s-au întors la casele lor, fără să mai vorbească iarăşi despre Dumnezeul lor, până când se adunau iarăşi la piedestalul cel sfânt pentru ca iarăşi să spună mulţumiri după felul lor.

  24 Acum, când Alma a văzut aceasta, inima lui a fost întristată; căci a văzut că erau un popor păcătos şi stricat; da, el a văzut că inimile lor erau fixate pe aur şi pe argint şi pe tot felul de lucruri fine.

  25 Da, şi el, de asemenea, a văzut că inimile lor erau înălţate în mare îngâmfare în mândria lor.

  26 Şi el şi-a ridicat glasul spre cer şi a implorat, zicând: O, cât de mult, o, Doamne, vei permite Tu ca slujitorii Tăi să trăiască aici jos în trup pentru ca să vezi o ticăloşie atât de mare printre copiii oamenilor

  27 Iată, o, Dumnezeule, ei Te imploră pe Tine şi totuşi inimile lor sunt umflate în mândrie. Iată, o, Dumnezeule, ei Te imploră pe Tine cu gurile lor în timp ce ei sunt umflaţi până la mărire în lucrurile deşarte ale lumii.

  28 Iată, o, Dumnezeul meu, veşmintele lor scumpe şi inelele lor, brăţările lor şi ornamentele lor de aur şi toate lucrurile lor preţioase cu care ei sunt împodobiţi; şi iată, inimile lor sunt fixate pe acestea; şi totuşi ei Te imploră pe Tine şi zic—Noi îţi mulţumim Ţie, o, Dumnezeule, căci noi suntem un popor ales de Tine, în timp ce alţii vor pieri.

  29 Da, şi ei zic că Tu le-ai făcut cunoscut lor faptul că nu va fi un Hristos.

  30 O, Doamne Dumnezeule, cât de mult vei permite Tu ca o asemenea ticăloşie şi necredinţă să fie în acest popor? O, Doamne, îmi vei da Tu mie putere pentru ca eu să pot să-mi suport infirmităţile? Căci eu sunt infirm, iar o asemenea ticăloşie a poporului acesta îmi îndurerează sufletul.

  31 O, Doamne, inima mea este nespus de întristată; vrei Tu să-mi alini sufletul meu în Hristos? O, Doamne, vrei Tu să-mi acorzi să pot avea putere ca să pot suferi cu răbdare aceste dureri care vor veni asupra mea din cauza nedreptăţii acestui popor

  32 O, Doamne, vrei Tu să-mi alini sufletul şi să-mi aduci succes mie, precum şi camarazilor mei care sunt cu mine—da, Amon şi Aaron şi Omner şi, de asemenea, Amulec şi Zeezrom, precum şi celor doi fii ai mei—da, chiar şi pe toţi aceştia vei vrea Tu să-i alini, o, Doamne? Da, vrei Tu să alini sufletele lor în Hristos

  33 Vrei Tu să le acorzi lor putere ca să poată să-şi suporte suferinţele care vor veni peste ei din cauza nedreptăţilor acestui popor

  34 O, Doamne, vrei Tu să ne acorzi nouă să aveni succes în efortul nostru de a-i aduce pe ei iarăşi către Tine, pentru Hristos

  35 Iată, o, Doamne, sufletele lor sunt preţioase şi mulţi dintre ei sunt fraţii noştri; de aceea, dă-ne nouă, o, Doamne, putere şi înţelepciune ca să putem să-i aducem pe aceşti fraţi ai noştri iarăşi către Tine.

  36 Acum, s-a întâmplat că atunci când Alma a spus aceste cuvinte, el şi-a pus mâinile pe toţi aceia care erau cu el. Şi iată, atunci când şi-a pus mâinile pe ei, ei au fost umpluţi de Spiritul Sfânt.

  37 Şi după ce s-au despărţit unul de altul, negândindu-se la ceea ce vor mânca sau la ceea ce vor bea sau la ceea ce vor îmbrăca.

  38 Iar Domnul le-a dat lor favoarea ca ei să nu flămânzească şi nici să nu le fie sete; da, şi El, de asemenea, le-a dat putere ca să nu sufere nici un fel de suferinţe, ci doar să fie absorbiţi în bucuria pentru Hristos. Acum, aceasta a fost potrivit rugăciunii lui Alma; şi aceasta pentru că el s-a rugat în credinţă.