Capitolul 32

Alma îi învaţă pe cei săraci pe care durerile i-au umilit—Credinţa este o speranţă în ceea ce nu se vede, care este adevărat—Alma depune mărturie despre faptul că îngeri îi slujesc pe bărbaţi, pe femei şi pe copii—Alma compară cuvântul cu o sămânţă—Ea trebuie să fie plantată şi îngrijită—Atunci ea creşte şi se face un pom din care este cules fructul vieţii veşnice. Circa 74 î.H.

  Şi s-a întâmplat că ei au mers şi au început să predice cuvântul lui Dumnezeu către popor, intrând în sinagogile lor şi în casele lor; da, şi au predicat cuvântul chiar şi pe străzile lor.

  Şi s-a întâmplat că după multă muncă printre ei, au început să aibă succes în clasa săracilor din popor; căci iată, ei au fost alungaţi din sinagogi din cauza veşmintelor lor grosolane—

  De aceea, lor nu li s-a dat voie să intre în sinagogile lor ca să-l preaslăvească pe Dumnezeu, fiind consideraţi necuraţi; deci, ei erau săraci; da, erau consideraţi de către fraţii lor ca fiind zgură; de aceea, ei erau săraci în ceea ce priveşte lucrurile lumeşti; şi ei, de asemenea, erau săraci în inimă.

  Acum, în timp ce Alma propovăduia şi vorbea către popor pe dealul Onida, o mare mulţime a venit către el, aceştia fiind aceia despre care noi am vorbit, care erau săraci în inimă din cauza sărăciei lor în ceea ce priveşte lucrurile lumeşti.

  Şi ei au venit către Alma; iar cel care era în fruntea lor i-a spus: Iată, ce să facă fraţii aceştia ai mei, căci sunt dispreţuiţi de toţi oamenii din cauza sărăciei lor, da, şi mai ales de către preoţii noştri; căci ei ne-au alungat din sinagogile noastre pentru zidirea cărora noi am muncit din greu cu propriile noastre mâini; şi ne-au alungat din cauza sărăciei noastre nespus de mari; şi nu avem nici un loc ca să ne rugăm Dumnezeului nostru; şi iată, ce să facem noi

  Şi acum, când Alma a auzit aceasta, el s-a întors şi l-a privit pe el în faţă şi a privit cu mare bucurie; căci el a văzut că suferinţele lor într-adevăr i-au umilit şi că erau pregătiţi să audă cuvântul.

  De aceea, el nu a mai spus nimic către mulţimea cealaltă; ci şi-a întins mâna şi a strigat către aceia pe care i-a văzut şi a zis către ei:

  Eu văd că voi sunteţi cu inima smerită şi, dacă este aşa, atunci binecuvântaţi sunteţi voi.

  Iată, fratele tău a zis: Ce trebuie să facem noi?—căci suntem alungaţi din sinagogile noastre, aşa încât nu ne putem închina la Dumnezeul nostru.

  10 Iată, vă zic vouă, credeţi voi că nu puteţi să-l preaslăviţi pe Dumnezeul vostru decât numai în sinagogile voastre

  11 Şi încă mai mult aş întreba eu, credeţi voi că nu trebuie să-l preaslăviţi pe Dumnezeul vostru decât o singură zi pe săptămână

  12 Eu vă zic vouă, este bine că sunteţi alungaţi din sinagogile voastre pentru ca să puteţi să vă umiliţi şi să învăţaţi înţelepciune; căci este necesar ca voi să învăţaţi înţelepciune; căci pentru că voi sunteţi alungaţi, voi sunteţi dispreţuiţi de către fraţii voştri din cauza sărăciei voastre nespus de mari şi sunteţi aduşi la smerenie în inima voastră; căci voi neapărat sunteţi aduşi să vă umiliţi.

  13 Şi acum, pentru că voi sunteţi forţaţi să fiţi umili, binecuvântaţi sunteţi voi; căci omul uneori, dacă este forţat să fie umil, atunci caută pocăinţă; şi acum, cu siguranţă, oricine care se pocăieşte, acela va găsi milă; iar acela care va răbda până la sfârşit, acela va fi salvat.

  14 Şi acum, aşa cum v-am spus vouă, pentru că aţi fost forţaţi să fiţi umili, voi sunteţi binecuvântaţi, dar nu credeţi că mai binecuvântaţi sunt aceia care se umilesc cu adevărat din cauza cuvântului

  15 Da, cel care într-adevăr se umileşte pe el însuşi şi se pocăieşte de păcatele sale şi rabdă până la sfârşit, acela va fi binecuvântat—da, mult mai binecuvântat decât aceia care sunt forţaţi să fie umili din cauza sărăciei lor nespus de mari.

  16 De aceea, binecuvântaţi sunt aceia care se umilesc ei înşişi fără să fie forţaţi să fie umili; sau, mai degrabă, cu alte cuvinte, binecuvântat este acela care crede în cuvântul lui Dumnezeu şi este botezat fără încăpăţânarea inimii, da, fără să fie adus ca să cunoască cuvântul sau chiar forţat să cunoască înainte ca el să creadă.

  17 Da, mulţi sunt aceia care zic: Dacă tu ne vei arăta nouă un semn din cer, atunci noi vom cunoaşte cu siguranţă; atunci noi vom crede.

  18 Acum, întreb, este aceasta credinţă? Iată, vă zic vouă: Nu; căci dacă un om cunoaşte un lucru, atunci el nu are nici un motiv să creadă, căci îl cunoaşte.

  19 Şi acum, cu cât mai mult este blestemat acela care cunoaşte voinţa lui Dumnezeu şi nu o face decât acela care crede numai sau are numai motiv să creadă şi cade în păcat

  20 Acum, despre acest lucru voi trebuie să judecaţi. Iată, vă zic vouă că este de-o parte la fel cum este şi de partea cealaltă; şi fiecărui om îi va fi dat potrivit faptelor sale.

  21 Şi acum, aşa cum eu am spus despre credinţă—credinţa nu este o cunoaştere perfectă despre lucruri; de aceea, dacă voi aveţi credinţă, voi aveţi speranţă în lucruri care nu se văd, care sunt adevărate.

  22 Şi acum, iată, vă spun eu vouă, şi aş vrea ca voi să vă aduceţi aminte că Dumnezeu este milos cu toţi aceia care cred în numele Lui; de aceea, El doreşte în primul rând ca voi să credeţi, da, şi anume, în cuvântul Lui.

  23 Şi acum, El răspândeşte cuvântul Său printre oameni prin intermediul îngerilor, da, nu numai către bărbaţi ci, de asemenea, şi către femei. Şi acum, aceasta nu este totul; copiii mici primesc şi ei adeseori cuvinte care-i fac de ruşine pe cei înţelepţi şi pe cei învăţaţi.

  24 Şi acum, fraţii mei preaiubiţi, pentru că voi aţi vrut să cunoaşteţi de la mine ceea ce trebuie să faceţi pentru că sunteţi loviţi şi alungaţi—acum, eu nu doresc ca voi să credeţi că am intenţia să vă judec numai după ceea ce este adevărat—

  25 Căci nu vreau să spun că voi toţi aţi fost forţaţi să vă umiliţi; căci eu cred cu adevărat că sunt unii printre voi care ar vrea să se umilească pe ei înşişi, în orice situaţie s-ar afla.

  26 Acum, aşa cum am spus despre credinţă—că aceasta nu este o cunoaştere perfectă—tot aşa este şi cu cuvintele mele. Voi nu puteţi să ştiţi cu certitudine de la început că ele sunt adevărate până la perfecţiune, mai mult decât este credinţa o cunoaştere perfectă.

  27 Dar iată, dacă vă veţi trezi şi vă veţi deştepta aptitudinile, chiar pentru a pune la încercare cuvintele mele şi dacă dovediţi un pic de credinţă, da, chiar dacă nu faceţi nimic mai mult decât să doriţi să credeţi, lăsaţi această dorinţă să lucreze în voi, chiar până când credeţi într-un fel în care puteţi face loc pentru o parte din cuvintele mele.

  28 Acum, noi vom asemăna cuvântul cu o sămânţă. Acum, dacă voi faceţi loc ca o sămânţă să fie plantată în inima voastră, iată, dacă aceasta este o sămânţă adevărată sau o sămânţă bună, dacă voi nu o aruncaţi afară prin necredinţa voastră şi dacă nu vă împotriviţi Spiritului Domnului, iată, ea va începe să crească înăuntrul piepturilor voastre; şi atunci când voi simţiţi aceste mişcări de creştere, voi veţi începe să ziceţi în sinea voastră—Aceasta trebuie să fie o sămânţă bună sau cuvântul este bun, căci el începe să-mi lărgească sufletul; da, începe să-mi lumineze înţelegerea, da, începe să fie delicios pentru mine.

  29 Acum iată, nu ar mări aceasta credinţa voastră? Eu vă zic vouă: Da; cu toate acestea, ea nu a crescut până la o cunoaştere perfectă.

  30 Dar iată, în timp ce sămânţa se umflă şi încolţeşte şi începe să crească, apoi voi va trebui să spuneţi că sămânţa este bună; căci iată, ea se umflă şi încolţeşte şi începe să crească. Şi acum, iată, nu vă va întări aceasta credinţa voastră? Da, aceasta vă va întări credinţa: căci voi veţi spune—Eu ştiu că aceasta este o sămânţă bună; căci iată, încolţeşte şi începe să crească.

  31 Şi acum, iată, sunteţi voi siguri că aceasta este o sămânţă bună? Eu vă zic vouă: Da; căci fiecare sămânţă produce după asemănarea sa proprie.

  32 De aceea, dacă o sămânţă creşte, atunci este bună; dar dacă nu creşte, atunci iată, nu este bună, de aceea, este aruncată la gunoi.

  33 Şi acum, iată, pentru că voi aţi încercat experienţa şi aţi plantat sămânţa; iar aceasta se umflă şi încolţeşte şi începe să crească, voi trebuie să ştiţi că sămânţa este bună.

  34 Şi acum, iată, este cunoaşterea voastră perfectă? Da, cunoaşterea voastră este perfectă în acel lucru, iar credinţa voastră este adormită; şi aceasta este pentru că voi ştiţi, căci voi ştiţi că v-a umplut sufletele cuvântul; şi voi, de asemenea, ştiţi că a încolţit, că înţelegerea voastră a început să fie luminată, iar mintea voastră a început să se dezvolte.

  35 O, atunci, nu este acesta un lucru real? Eu vă zic vouă: Da, pentru că acesta este lumină; şi orice lucru care este lumină este bun, pentru că se vede; de aceea, voi trebuie să ştiţi că este bun; şi acum, iată, după ce aţi gustat această lumină, este cunoaşterea voastră perfectă

  36 Iată, vă zic vouă: Nu; şi nici nu trebuie să daţi deoparte credinţa voastră, căci voi v-aţi dovedit credinţa voastră numai ca să plantaţi sămânţa, pentru ca voi să încercaţi experienţa, pentru ca să cunoaşteţi dacă sămânţa era bună.

  37 Şi iată, în timp ce pomul va începe să crească, voi veţi zice: Să-l îngrijim cu mare atenţie, pentru ca el să prindă rădăcini, pentru ca el să crească şi să facă fructe pentru noi. Şi acum, iată, dacă noi îl îngrijim cu multă atenţie, el va face rădăcini şi va creşte şi va face fructe.

  38 Dar dacă noi neglijăm pomul şi nu avem grijă de hrana lui, iată, el nu va face rădăcini; iar atunci când căldura soarelui va veni şi îl va arde pentru că nu are rădăcini, se va veşteji, iar voi îl veţi smulge şi îl veţi arunca.

  39 Acum, aceasta nu este pentru că sămânţa nu a fost bună şi nici pentru că fructul ei nu ar fi de dorit; ci, aceasta este pentru că pământul vostru este arid şi pentru că voi nu veţi îngriji pomul, de aceea, voi nu puteţi să aveţi fructul lui.

  40 Şi astfel, dacă voi nu veţi îngriji cuvântul, aşteptând cu ochiul credinţei fructul lui, atunci voi nu veţi putea niciodată să culegeţi fructul pomului vieţii.

  41 Dar dacă voi veţi hrăni cuvântul, da, hrăniţi pomul atunci când el începe să crească, prin credinţa voastră, cu mare sârguinţă şi cu răbdare, aşteptând fructul lui, atunci el va face rădăcini; şi iată, el va fi un pom crescând pentru viaţă nepieritoare.

  42 Şi datorită sârguinţei voastre şi a credinţei voastre şi a răbdării voastre faţă de cuvânt, îngrijindu-l, pentru ca el să capete rădăcini în voi, iată, încetul cu încetul voi veţi culege fructul lui, care este cel mai preţios, care este dulce, mai presus decât orice lucru care este dulce; şi care este alb, mai presus decât orice lucru care este alb, da, şi pur, mai presus decât orice lucru care este pur; şi voi vă veţi ospăta din fructul lui chiar până când veţi fi sătui pentru ca să nu mai flămânziţi şi nici să nu vă mai fie sete.

  43 Atunci, fraţii mei, voi veţi culege răsplata pentru credinţa voastră, pentru răbdarea şi sârguinţa voastră şi pentru îndelungile voastre suferinţe, aşteptând pomul să facă fructe pentru voi.