Tipăreşte
Împărtăşeşte

Cartea lui Moroni

Capitolul 10

O mărturie despre Cartea lui Mormon vine prin puterea Duhului Sfânt—Darurile Spiritului sunt dăruite celor credincioşi—Darurile spirituale însoţesc întotdeauna credinţa—Cuvintele lui Moroni vorbesc din ţărână—Veniţi către Hristos, perfecţionaţi-vă în El şi sfinţiţi-vă sufletele. Circa 421 d.H.

1 Acum eu, Moroni, scriu ceva care mie mi se pare că este bun; şi eu scriu către fraţii mei, alamaniţii; şi eu aş dori ca ei să ştie că mai mult de patru sute douăzeci de ani au trecut de când semnul a fost dat despre venirea lui Hristos.

2 Şi eu apecetluiesc aceste cronici după ce am spus câteva cuvinte de îndemn către voi.

3 Iată, eu doresc să vă îndemn pe voi ca atunci când veţi citi aceste lucruri, dacă înţelepciunea lui Dumnezeu va fi ca voi să le citiţi, voi să vă aduceţi aminte cât de bun a fost Domnul cu copiii oamenilor de la crearea lui Adam şi chiar până la timpul când voi veţi primi aceste lucruri şi să le acântăriţi în binimile voastre.

4 Iar atunci când voi veţi primi aceste lucruri, eu vă îndemn pe voi să-L aîntrebaţi pe Dumnezeu, Tatăl Veşnic, în numele lui Hristos, dacă aceste lucruri bnu sunt adevărate; şi dacă voi veţi întreba cu inima csinceră, cu intenţie dadevărată, având ecredinţă în Hristos, El vă va farăta gadevărul prin puterea Duhului Sfânt.

5 Şi prin puterea Duhului Sfânt veţi putea voi acunoaşte badevărul tuturor lucrurilor.

6 Şi orice lucru care este bun este drept şi adevărat; de aceea, nimic care este bun nu Îl tăgăduişte pe Hristos, ci recunoaşte că El este.

7 Şi voi veţi şti că El este prin puterea Duhului Sfânt; de aceea, eu aş dori să vă sfătuiesc să nu tăgăduiţi puterea lui Dumnezeu; căci El lucrează prin puterea Sa, apotrivit cu credinţa copiilor oamenilor, la fel astăzi şi mâine şi în vecii vecilor.

8 Şi iarăşi vă sfătuiesc eu pe voi, cfraţii mei, să nu tăgăduiţi adarurile lui Dumnezeu, căci ele sunt multe; şi ele vin de la acelaşi Dumnezeu. Şi sunt bdiferite feluri în care aceste daruri sunt date; dar este acelaşi Dumnezeu care lucrează toate în toate cele; şi ele sunt date prin manifestarea Spiritului lui Dumnezeu către oameni, spre binele lor;

9 Căci iată, aunora le este dat prin Spiritul lui Dumnezeu ca să bpredice cuvântul de înţelepciune;

10 Iar altuia îi este dat să predice cuvântul cunoaşterii prin acelaşi Spirit;

11 Iar altuia, nespus de mare acredinţă; iar altuia, darul bvindecării prin acelaşi Spirit;

12 Şi iarăşi, altuia, ca el să poată să facă aminuni măreţe.

13 Şi iarăşi, altuia, ca el să profeţească despre toate lucrurile;

14 Şi iarăşi, altuia, ca să vadă îngerii şi spiritele care îi slujesc;

15 Şi iarăşi, altuia, tot felul de limbi.

16 Şi iarăşi, altuia, tălmăcirea limbilor şi a tot felul de alimbi.

17 Şi toate aceste daruri vin prin Spiritul lui Hristos; şi ele vin la fiecare om separat, în acord cu voinţa Lui.

18 Şi eu aş vrea să vă sfătuiesc pe voi, fraţii mei preaiubiţi, să vă aduceţi aminte că afiecare dar bun vine de la Hristos.

19 Şi eu aş vrea să vă sfătuiesc pe voi, fraţii mei preaiubiţi, să vă aduceţi aminte că El este aacelaşi ieri, astăzi şi în vecii vecilor, şi că toate aceste daruri despre care eu am vorbit, care sunt spirituale, nu vor înceta niciodată atât timp cât lumea va fi, decât în măsura bnecredinţei copiilor oamenilor.

20 De aceea, trebuie să fie acredinţă; şi dacă trebuie să fie credinţă, trebuie să fie şi nădejde; şi dacă trebuie să fie nădejde, trebuie să fie şi caritate.

21 Şi dacă voi nu aveţi acaritate, atunci în nici un caz nu puteţi să fiţi salvaţi în Împărăţia lui Dumnezeu; şi nici nu puteţi să fiţi salvaţi în Împărăţia lui Dumnezeu dacă nu aveţi credinţă; şi nici dacă nu aveţi nădejde.

22 Şi dacă voi nu aveţi nici o nădejde, atunci voi trebuie să fiţi disperaţi; şi disperarea vine din cauza nedreptăţii.

23 Iar Hristos cu adevărat a spus către strămoşii noştri: aDacă voi aveţi credinţă, atunci voi puteţi face toate lucrurile care sunt potrivite pentru Mine.

24 Şi acum, eu vorbesc către toate marginile pământului—că dacă ziua aceea va veni când puterea şi darurile lui Dumnezeu se vor sfârşi printre voi, aceasta va fi adin cauza bnecredinţei.

25 Şi vai de copiii oamenilor dacă aceasta se va întâmpla; căci nu va mai fi nimeni printre voi care să facă bine, anici măcar unul. Căci dacă printre voi ar fi unul care ar face bine, atunci el ar lucra prin puterea şi darurile lui Dumnezeu.

26 Şi vai de aceia care vor face ca aceste lucruri să piară şi care vor muri, căci ei amor în bpăcatele lor şi nu pot fi salvaţi în Împărăţia lui Dumnezeu; şi eu vorbesc aceasta în acord cu cuvintele lui Hristos; şi eu nu mint.

27 Şi eu vă sfătuiesc să vă aduceţi aminte de aceste lucruri; căci timpul va veni cu repeziciune când voi veţi şti că eu nu mint, căci voi mă veţi vedea pe mine la scaunul de judecată al lui Dumnezeu; iar Domnul Dumnezeu va spune către voi: Nu am vestit Eu acuvintele Mele către voi, care au fost scrise de către acest om, la fel ca şi unul bstrigând dintre morţi, da, chiar la fel ca şi unul vorbind din cţărână?

28 Eu declar aceste lucruri pentru împlinirea profeţiilor. Şi iată, acestea vor ieşi din gura Dumnezeului Veşnic; iar cuvântul Lui va arăsuna din generaţie în generaţie.

29 Şi Dumnezeu vă va arăta vouă că ceea ce eu am scris este adevărat.

30 Şi iarăşi, eu aş dori să vă sfătuiesc pe voi să aveniţi la Hristos şi să puneţi mâna pe fiecare dar bun şi să nu batingeţi nici un dar rău şi nici un lucru necurat.

31 Şi atrezeşte-te şi ridică-te din ţărână, o, tu Ierusalime; da, şi îmbracă-ţi veşmintele tale cele frumoase, o, fiică a bSionului; şi cîntăreşte-ţi dţăruşii şi lărgeşte-ţi graniţele pentru totdeauna, pentru ca tu să enu mai fii amestecat niciodată, pentru ca legămintele Tatălui Veşnic pe care El le-a făcut cu tine, o, casă a lui Israel, să poată fi înfăptuite.

32 Da, aveniţi la Hristos şi bperfecţionaţi-vă pentru El şi lepădaţi-vă de orice necredinţă; şi dacă voi vă veţi lepăda de orice necredinţă şi-L veţi ciubi pe Dumnezeu cu toată puterea, mintea şi tăria voastră, atunci harul Lui este destul pentru voi pentru ca prin harul Lui voi să puteţi să fiţi perfecţi în Hristos; şi dacă prin dharul lui Dumnezeu voi sunteţi perfecţi în Hristos, atunci voi în nici un caz nu puteţi să tăgăduiţi puterea lui Dumnezeu.

33 Şi iarăşi, dacă voi prin harul lui Dumnezeu sunteţi perfecţi în Hristos şi nu tăgăduiţi puterea Lui, atunci voi sunteţi asfinţiţi în Hristos prin harul lui Dumnezeu, prin vărsarea bsângelui lui Hristos, care este în legământul Tatălui pentru ciertarea păcatelor voastre, pentru ca voi să deveniţi dsfinţi, fără de pată.

34 Şi acum eu vă zic vouă tuturor rămas bun. Eu în curând mă duc să mă aodihnesc în bparadisul lui Dumnezeu până când cspiritul şi trupul meu se vor dreuni iarăşi şi eu voi fi adus triumfător prin eaer ca să vă întâlnesc pe voi înaintea scaunului fplăcut de judecată al marelui gIehova, hJudecătorul Veşnic al celor vii, precum şi al celor morţi. Amin.

Sfârşit