Secţiunea 102

Acestea sunt procesele-verbale privind organizarea primului înalt consiliu al Bisericii la Kirtland, Ohio, la 17 februarie 1834 (History of the Church, 2:28–31). Procesele-verbale originale au fost întocmite de către vârstnicii Oliver Cowdery şi Orson Hyde. Două zile mai târziu, procesele-verbale au fost corectate de către profet, citite înaltului consiliu şi acceptate de către acesta. Versetele 30–32, având legătură cu Consiliul celor Doisprezece Apostoli, au fost adăugate de către profetul Joseph Smith în 1835, când el a pregătit această secţiune pentru publicare în Doctrină şi Legăminte.

1–8, Un înalt consiliu este desemnat să regleze dificultăţile care intervin în Biserică; 9–18, Sunt date procedeele de urmat pentru cazurile audiate; 19–23, Preşedintele consiliului dă decizia; 24–34, Este stabilită procedura de apel.

  ASTĂZI, un consiliu general compus din douăzeci şi patru de înalţi preoţi s-a adunat, prin revelaţie, în casa lui Joseph Smith, fiul, şi au acţionat pentru organizarea înaltului consiliu al Bisericii lui Hristos, care urma să fie compus din doisprezece preoţi şi unul sau trei preşedinţi, după caz.

  Înaltul consiliu a fost numit prin revelaţie în scopul reglementării dificultăţilor importante care pot apare în Biserică, care nu pot fi reglementate de către Biserică sau de către consiliul episcopului în vederea satisfacerii părţilor.

  Joseph Smith, fiul, Sidney Rigdon şi Frederick G. Williams au fost recunoscuţi drept preşedinţi, prin glasul consiliului; şi Joseph Smith, tatăl, John Smith, Joseph Coe, John Johnson, Martin Harris, John S. Carter, Jared Carter, Oliver Cowdery, Samuel H. Smith, Orson Hyde, Sylvester Smith şi Luke Johnson, înalţi preoţi, au fost aleşi, prin glasul unanim al consiliului, să fie un consiliu permanent al Bisericii.

  Consilierii mai sus amintiţi au fost întrebaţi dacă acceptă numirile lor şi dacă vor acţiona în acest oficiu potrivit legii cerului; ei au răspuns toţi că acceptă numirile lor şi că vor îndeplini oficiile lor potrivit harului acordat lor de către Dumnezeu.

  Numărul persoanelor compunând consiliul, care au votat în numele Bisericii şi pentru Biserică pentru numirea consilierilor menţionaţi mai sus, a fost de patruzeci şi trei, după cum urmează: nouă înalţi preoţi, şaptesprezece vârstnici, patru preoţi şi treisprezece membri.

  S-a votat: înaltul consiliu să nu poată avea puterea de a acţiona fără ca şapte dintre consilierii menţionaţi mai sus sau succesorii lor desemnaţi în mod regulamentar să fie prezenţi.

  Aceşti şapte vor avea puterea să numească alţi înalţi preoţi pe care îi vor considera demni şi capabili să acţioneze în locul consilierilor absenţi.

  S-a votat: ori de câte ori va fi un loc vacant, în urma morţii, schimbării din oficiu din cauza păcătuirii sau mutării în afara limitelor de guvernare a Bisericii a vreunuia dintre consilierii menţionaţi mai sus, acesta va fi ocupat prin numirea de către preşedinte sau de către preşedinţi şi aprobat prin glasul unui consiliu general al înalţilor preoţi, reunit în acest scop şi pentru a acţiona în numele Bisericii.

  Preşedintele Bisericii care este, de asemenea, preşedintele consiliului este numit prin revelaţie şi susţinut în administraţia sa prin glasul Bisericii.

  10 Şi el prezidează asupra consiliului Bisericii potrivit demnităţii oficiului său; şi el are dreptul de a fi ajutat de alţi doi preşedinţi, numiţi la fel cum a fost numit şi el.

  11 Şi în cazul absenţei unuia dintre cei numiţi să-l ajute, sau a ambilor, el are puterea să prezideze asupra consiliului fără asistent; şi în cazul în care el însuşi este absent, ceilalţi preşedinţi au puterea să prezideze în locul lui, împreună sau separat.

  12 Ori de câte ori un înalt consiliu al Bisericii lui Hristos este organizat în mod regulamentar, potrivit modelului prezentat, va fi datoria celor doisprezece consilieri să tragă la sorţi numerele şi astfel să determine care dintre cei doisprezece va vorbi primul, începând de la numărul unu şi, apoi, continuând până la numărul doisprezece.

  13 Ori de câte ori acest consiliu se reuneşte pentru a acţiona într-un caz, cei doisprezece consilieri vor analiza dacă este un caz dificil, sau nu; dacă nu este, doar doi dintre consilieri vor vorbi despre caz, potrivit modului descris mai sus.

  14 Dar, dacă se consideră că este dificil, vor fi desemnaţi patru; şi dacă este mai dificil, şase; dar, în nici un caz, nu vor fi numiţi mai mulţi decât şase pentru a vorbi.

  15 În toate cazurile, dacă jumătate din consiliu este de partea acuzatului, insulta sau nedreptatea este respinsă.

  16 Şi consilierii desemnaţi să vorbească înaintea consiliului trebuie să prezinte cazul, după ce sunt examinate probele în adevărata lor lumină, înaintea consiliului; şi fiecare persoană trebuie să vorbească drept şi fără părtinire.

  17 Acei consilieri care trag numere pare, adică 2, 4, 6, 8, 10 şi 12, sunt persoanele care trebuie să se ridice în numele acuzatului şi să împiedice insulta sau nedreptatea.

  18 În toate cazurile, acuzatorul şi acuzatul vor avea dreptul de a vorbi ei înşişi înaintea consiliului, după ce s-au ascultat probele şi după ce consilierii numiţi să vorbească despre caz şi-au terminat observaţiile lor.

  19 După ce probele au fost ascultate şi consilierii, acuzatul şi acuzatorul au vorbit, preşedintele va da o decizie potrivit înţelegerii pe care o va avea cu privire la caz şi va cere celor doisprezece consilieri să aprobe această decizie prin votul lor.

  20 Dar, dacă restul consilierilor care nu au vorbit sau oricare dintre ei, după ce-au ascultat în mod imparţial probele şi pledoariile, descoperă o greşeală în decizia preşedintelui, ei o pot aduce la cunoştinţă şi cazul va face obiectul unei alte audieri.

  21 Şi dacă, după o corectă audiere, apare o lumină suplimentară asupra cazului, decizia va fi modificată corespunzător.

  22 Dar în cazul în care nici o lumină suplimentară nu apare, prima decizie va fi menţinută, majoritatea consiliului având puterea să hotărască aceasta.

  23 În cazul unei dificultăţi cu privire la doctrină sau principiu, dacă nu sunt suficiente înscrisurile pentru a face clar cazul în gândirea consiliului, preşedintele poate cere şi obţine voinţa Domnului prin revelaţie.

  24 Înalţii preoţi, când sunt în puncte îndepărtate, au puterea să cheme şi să organizeze un consiliu în modul descris mai sus, pentru a reglementa dificultăţile, când părţile sau una dintre ele o vor cere.

  25 Şi acest consiliu al înalţilor preoţi va avea puterea să desemneze pe unul dintre ei pentru a prezida asupra acestui consiliu în această ocazie.

  26 Va fi de datoria consiliului menţionat de a transmite, imediat, o copie a lucrărilor care au avut loc, cu un proces-verbal complet al mărturiilor care va însoţi decizia lor, înaltului consiliu de la sediul Primei Preşedinţii a Bisericii.

  27 Dacă părţile sau una dintre ele nu sunt satisfăcute de decizia acestui consiliu, ele pot face apel la înaltul consiliu de la sediul Primei Preşedinţii a Bisericii şi pot avea o nouă audiere, cazul urmând a fi condus, potrivit modului descris mai sus, ca şi cum nici o decizie n-ar fi fost luată.

  28 Acest consiliu al înalţilor preoţi, din puncte îndepărtate, trebuie să fie chemat numai în cazurile cele mai dificile ale problemelor Bisericii; şi nici un caz comun sau obişnuit nu este suficient pentru a chema un asemenea consiliu.

  29 Înalţii preoţi care călătoresc sau trăiesc în puncte îndepărtate au puterea să spună dacă este necesar sau nu să fie chemat un asemenea consiliu.

  30 Este o deosebire, cu privire la deciziile lor, între înaltul consiliu sau înalţii preoţi care călătoresc şi înaltul consiliu care călătoreşte compus din cei doisprezece apostoli.

  31 Faţă de deciziile primilor se poate face apel; dar faţă de deciziile ultimilor nu se poate.

  32 Ultimii pot să fie întrebaţi, în cazul unui păcat, numai de către Autorităţile Generale ale Bisericii.

  33 S-a decis: preşedintele sau preşedinţii de la sediul Primei Preşedinţii a Bisericii vor avea puterea să hotărască dacă un asemenea caz pentru care s-a făcut apel este în drept de a face obiectul unei noi audieri, după examinarea apelului şi a probelor şi a proceselor-verbale însoţitoare.

  34 Cei doisprezece consilieri au procedat apoi la tragerea la sorţi sau la scrutin pentru a desemna cine va vorbi primul şi rezultatul a fost următorul, şi anume: 1, Oliver Cowdery; 2, Joseph Coe; 3, Samuel H. Smith; 4, Luke Johnson; 5, John S. Carter; 6, Sylvester Smith; 7, John Johnson; 8, Orson Hyde; 9, Jared Carter; 10, Joseph Smith, tatăl; 11, John Smith; 12, Martin Harris. După rugăciune, conferinţa s-a încheiat.

 

Oliver Cowdery,
Orson Hyde,
Funcţionari