Secţiunea 119

Revelaţie dată prin intermediul lui Joseph Smith, profetul, la Far West, Missouri, la 8 iulie 1838, ca răspuns la rugăciunea sa: „O, Doamne! arată-i slujitorului Tău cât de mult ceri Tu din proprietăţile poporului Tău drept zeciuială” (History of the Church, 3:44). Legea zeciuielii, aşa cum este ea înţeleasă astăzi, nu fusese dată Bisericii înainte de această revelaţie. Termenul de zeciuială în rugăciunea citată mai sus şi în revelaţiile precedente (64:23; 85:3; 97:11) nu reprezenta doar o zecime, ci toate ofrandele voluntare sau contribuţiile la fondurile Bisericii. Domnul dăduse Bisericii, mai înainte, legea consacrării şi administrării proprietăţii, prin care membrii (în special vârstnicii conducători) intrau într-un legământ care urma să fie veşnic. Datorită nerespectării acestui legământ din partea multora, Domnul l-a retras pentru un timp şi a dat în schimb legea zeciuielii pentru întreaga Biserică. Profetul L-a întrebat pe Domnul cât de mult cere El din proprietăţile lor pentru scopuri sacre. Răspunsul a fost această revelaţie.

1–5, Sfinţii trebuie să plătească surplusul proprietăţilor lor şi, după aceea, să plătească drept zeciuială, a zecea parte din venitul lor anual; 6–7, Asemenea procedură va sfinţi ţinutul Sionului.

  ADEVĂRAT, astfel spune Domnul, Eu cer ca tot surplusul proprietăţilor să fie pus în mâna episcopului Bisericii Mele din Sion,

  Pentru construirea casei Mele şi pentru punerea fundaţiei Sionului şi pentru preoţie şi pentru datoriile Preşedinţiei Bisericii Mele.

  Şi acesta va fi începutul zeciuielii poporului Meu.

  Şi după aceasta, aceia care au plătit zeciuiala în acest fel vor plăti a zecea parte din tot venitul lor anual; şi aceasta va fi pentru ei o lege permanentă pentru totdeauna, pentru preoţia Mea sfântă, spune Domnul.

  Adevărat, Eu vă spun vouă, se va întâmpla că, tuturor acelora care se adună în ţinutul Sionului, li se va cere să dea surplusul proprietăţilor şi să respecte această lege sau ei nu vor fi găsiţi demni să rămână printre voi.

  Şi Eu vă spun vouă, dacă poporul Meu nu respectă această lege pentru a o ţine sfântă, şi nici nu sfinţeşte ţinutul Sionului prin această lege pentru ca legile şi judecăţile Mele să fie respectate în el, astfel încât el să fie cel mai sfânt, iată, adevărat, vă spun vouă, nu va fi pentru voi un ţinut al Sionului.

  Şi acesta va fi un model pentru toţi ţăruşii din Sion. Chiar aşa. Amin.