Secţiunea 4

Revelaţie dată prin intermediul lui Joseph Smith, profetul, tatălui lui, Joseph Smith, tatăl, la Harmony, Pennsylvania, în februarie 1829 (History of the Church, 1:28).

1–4, Slujirea cu sârguinţă îi salvează pe slujitorii Domnului; 5–6, Însuşiri asemănătoare cu cele ale divinităţii îi califică pe ei pentru slujire; 7, Lucrurile lui Dumnezeu trebuie să fie căutate.

  ACUM, iată, o minunată lucrare va veni foarte curând printre copiii oamenilor.

  De aceea, voi care vă îmbarcaţi să-L slujiţi pe Dumnezeu, vedeţi să-L slujiţi cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul şi cu toată tăria voastră, pentru ca să puteţi sta fără prihană înaintea lui Dumnezeu în ultima zi.

  De aceea, dacă doriţi să-L slujiţi pe Dumnezeu, voi sunteţi chemaţi la această lucrare;

  Pentru că, iată, câmpul este alb, gata pentru seceriş; şi iată, cel care mânuieşte secera sa cu toată puterea lui, acela strânge ca să nu piară, dar aduce salvare pentru sufletul lui;

  Şi credinţa, speranţa, caritatea şi dragostea, cu ochiul îndreptat numai către slava lui Dumnezeu, îl califică pentru această lucrare.

  Amintiţi-vă de credinţă, de virtute, de cunoaştere, de cumpătare, de răbdare, de bunătatea frăţească, de evlavie, de caritate, de umilinţă, de sârguinţă.

  Cereţi şi veţi primi; bateţi şi vi se va deschide. Amin.