Secţiunea 46

Revelaţie dată prin intermediul lui Joseph Smith, profetul, Bisericii, la Kirtland, Ohio, la 8 martie 1831 (History of the Church, 1:163–165). În această perioadă de început a Bisericii, nu se stabilise încă o procedură unică pentru conducerea Bisericii. Totuşi, obiceiul de a nu admite decât membri şi simpatizanţi serioşi la adunările de împărtăşanie şi la alte adunări ale Bisericii devenise întrucâtva general. Această revelaţie exprimă dorinţa Domnului cu privire la reglementarea şi conducerea adunărilor.

1–2, Vârstnicii trebuie să conducă adunările, după cum sunt îndrumaţi de Spiritul Sfânt; 3–6, Cei care caută adevărul nu trebuie excluşi de la serviciile de împărtăşanie; 7–12, Cereţi de la Dumnezeu şi căutaţi darurile Spiritului; 13–26, Sunt enumerate unele din aceste daruri; 27–33, Conducătorilor Bisericii le este dată puterea de a discerne darurile Spiritului.

  ASCULTĂ, o, tu popor al Bisericii Mele; pentru că, adevărat îţi spun că aceste lucruri au fost spuse pentru folosul şi învăţătura ta.

  Dar în ciuda acestor lucruri care au fost scrise, întotdeauna le-a fost dat vârstnicilor Bisericii Mele, de la început, şi aşa va fi totdeauna, să conducă toate adunările după cum sunt dirijaţi şi îndrumaţi de Spiritul Sfânt.

  Totuşi, vă este poruncit să nu alungaţi niciodată pe nimeni de la adunările voastre publice care sunt ţinute în faţa lumii.

  Vouă vă este, de asemenea, poruncit să nu alungaţi de la adunările de împărtăşanie pe nimeni care aparţine Bisericii; totuşi, dacă cineva a păcătuit, să nu ia din împărtăşanie până nu s-a pocăit.

  Şi din nou, Eu vă spun vouă, să nu alungaţi de la adunările voastre de împărtăşanie pe nimeni care caută cu sinceritate împărăţia—Eu vorbesc asta cu privire la cei care nu sunt membri ai Bisericii.

  Şi din nou, Eu vă spun vouă, cu privire la adunările voastre de confirmare, că, dacă cineva nu este din Biserică, dar caută cu sinceritate împărăţia, nu îl veţi alunga.

  Dar, vi s-a poruncit ca în toate lucrurile să-I cereţi lui Dumnezeu, care dă cu mână liberă; şi vreau să faceţi ceea ce Spiritul vă mărturiseşte vouă, cu toată sfinţenia inimii, umblând drept înaintea Mea, gândindu-vă la sfârşitul salvării voastre, făcând toate lucrurile cu rugăciune şi aducând mulţumiri, pentru ca voi să nu fiţi abătuţi din drum de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile diavolilor sau de poruncile oamenilor; pentru că unele sunt de la oameni şi altele de la diavoli.

  De aceea, aveţi grijă să nu fiţi înşelaţi; şi ca să nu fiţi înşelaţi căutaţi cu sinceritate darurile cele mai bune, amintindu-vă, totdeauna, pentru ce sunt date ele;

  Pentru că, adevărat vă spun vouă, ele sunt date în folosul celor care Mă iubesc şi ţin toate poruncile Mele şi celui care încearcă să facă astfel; pentru ca să fie în folosul tuturor acelora care caută sau care Îmi cer, dar care cer nu pentru a avea un semn ca să risipească în plăcerile lor.

  10 Şi din nou, Eu vă spun vouă, vreau să vă amintiţi şi să păstraţi mereu în minte care sunt acele daruri ce sunt date Bisericii.

  11 Pentru că nu tuturor le este dat fiecare dar; pentru că sunt multe daruri şi fiecărui om îi este dat un dar prin Spiritul lui Dumnezeu.

  12 Unora le este dat unul şi altora le este dat altul, pentru ca în acest fel să fie în folosul tuturor.

  13 Unora le este dat, prin Duhul Sfânt, să ştie că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi că El a fost răstignit pentru păcatele lumii.

  14 Altora le este dat să creadă în cuvintele acestora pentru ca ei să poată, de asemenea, să aibă viaţă veşnică, dacă rămân credincioşi.

  15 Şi din nou, unora le este dat, prin Duhul Sfânt, să cunoască diferite moduri de administrare, după cum va fi plăcut aceluiaşi Domn, potrivit voinţei Domnului, aplicând îndurarea Sa potrivit condiţiilor copiilor oamenilor.

  16 Şi din nou, este dat unora, prin Duhul Sfânt, să cunoască dacă diferitele lucrări sunt de la Dumnezeu, astfel ca manifestările Spiritului să poată fi date fiecărui om pentru folosul lui.

  17 Şi din nou, adevărat vă spun vouă, unora le este dat, prin Spiritul lui Dumnezeu, cuvântul de înţelepciune.

  18 Altuia îi este dat cuvântul cunoaşterii pentru a-i învăţa pe toţi să fie înţelepţi şi să aibă cunoaştere.

  19 Şi din nou, unora le este dat să aibă credinţă pentru a fi vindecaţi;

  20 Şi altora le este dat să aibă credinţă pentru a vindeca.

  21 Şi din nou, unora le este dată posibilitatea de a face miracole;

  22 Şi altora le este dat să profetizeze;

  23 Şi altora să discernă spiritele.

  24 Şi din nou, unora le este dat să vorbească în alte limbi;

  25 Şi altora le este dat să interpreteze limbile.

  26 Şi toate aceste daruri vin de la Dumnezeu, pentru folosul copiilor lui Dumnezeu.

  27 Şi episcopului Bisericii şi celor pe care Dumnezeu îi va numi şi rândui să vegheze asupra Bisericii şi să fie vârstnici în Biserică trebuie să li se dea capacitatea de a discerne toate aceste daruri pentru a nu fi cineva printre voi care să pretindă că este de la Dumnezeu şi să nu fie.

  28 Şi se va întâmpla că acela care va cere prin Spirit va primi prin Spirit;

  29 Astfel că unora le va fi dat să aibă toate aceste daruri pentru ca să fie un conducător, încât să fie în folosul fiecărui membru.

  30 Acela care cere prin Spirit, cere potrivit voinţei lui Dumnezeu; de aceea, se îndeplineşte întocmai cum cere.

  31 Şi din nou, Eu vă spun vouă, toate lucrurile pe care le faceţi potrivit Spiritului trebuie făcute în numele lui Hristos;

  32 Şi voi trebuie să mulţumiţi lui Dumnezeu, potrivit Spiritului, pentru fiecare binecuvântare pe care v-o dăruieşte.

  33 Şi voi trebuie să daţi continuu dovadă de virtute şi de sfinţenie înaintea Mea. Chiar aşa. Amin.