Secţiunea 47

Revelaţie dată prin intermediul lui Joseph Smith, profetul, la Kirtland, Ohio, la 8 martie 1831 (History of the Church, 1:166). Înaintea acestei perioade, Oliver Cowdery a slujit drept istoric şi registrator al Bisericii. John Whitmer nu căutase să fie numit istoric, dar, cerându-i-se să slujească în această funcţie, el spusese că se va supune voinţei Domnului în această problemă. El slujise, deja, ca secretar al profetului, înregistrând multe dintre revelaţiile primite la Fayette, zona New York.

1–4, John Whitmer este desemnat să ţină istoria Bisericii şi să scrie pentru profet.

  IATĂ, Mi se pare necesar ca slujitorul Meu John să scrie şi să ţină, cu regularitate, o istorie şi să te ajute, slujitorul Meu Joseph, în transcrierea tuturor lucrurilor care îţi vor fi date până când el este chemat în alte îndatoriri.

  Din nou, adevărat Eu îţi spun ţie că el poate, de asemenea, să-şi ridice glasul în adunări, ori de câte ori va fi necesar.

  Şi din nou, Eu îţi spun ţie că el va fi numit să ţină registrul şi istoria Bisericii în mod continuu; pentru că pe Oliver Cowdery l-am numit în alt oficiu.

  De aceea, îi va fi dat lui prin Mângâietorul, în măsura în care este credincios, să scrie aceste lucruri. Chiar aşa. Amin.