Secţiunea 65

Revelaţie dată prin intermediul lui Joseph Smith, profetul, la Hiram, Ohio, în octombrie 1831 (History of the Church, 1:218). Profetul a numit această revelaţie o rugăciune.

1–2, Cheile împărăţiei lui Dumnezeu sunt încredinţate omului pe pământ şi cauza Evangheliei va triumfa; 3–6, Împărăţia milenară a cerului va veni şi se va uni cu împărăţia lui Dumnezeu pe pământ.

  ASCULTAŢI, şi iată, un glas asemănător cu acela al unuia trimis din înălţime, care este mare şi puternic, care merge până la marginile pământului, da, al cărui glas spune către oameni: Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.

  Cheile împărăţiei lui Dumnezeu sunt încredinţate omului pe pământ şi, de aici, Evanghelia se va rostogoli până la marginile pământului, aşa cum piatra care se desprinde din munte, fără ajutorul vreunei mâini, se rostogoleşte până când umple tot pământul.

  Da, un glas strigă: Pregătiţi calea Domnului, pregătiţi ospăţul Mielului, fiţi gata pentru Mire.

  Rugaţi-vă la Domnul, chemaţi numele Lui sfânt, faceţi cunoscute lucrările Lui minunate printre oameni.

  Chemaţi-L pe Domnul, astfel ca împărăţia Sa să meargă înainte în lume, pentru ca locuitorii pământului să o primească şi să fie pregătiţi pentru zilele care vin, în care Fiul Omului va veni jos în cer, îmbrăcat în strălucirea slavei Sale, pentru a întâlni împărăţia lui Dumnezeu care este stabilită pe pământ.

  De aceea, fie ca împărăţia lui Dumnezeu să meargă înainte, pentru ca împărăţia cerului să poată veni, astfel ca Tu, o, Dumnezeule, să poţi fi slăvit în cer la fel ca şi pe pământ, pentru ca duşmanii Tăi să fie învinşi; pentru că a Ta este cinstea, puterea şi slava, în vecii vecilor. Amin.