Secţiunea 82

Revelaţie dată lui Joseph Smith, profetul, în ţinutul Jackson, Missouri, la 26 aprilie 1832 (History of the Church, 1:267–269). Revelaţia a fost dată cu ocazia unui consiliu general al Bisericii la care Joseph Smith, profetul, a fost susţinut ca preşedinte al Înaltei Preoţii, oficiu în care fusese rânduit mai înainte, la 25 ianuarie 1832, la o conferinţă a înalţilor preoţi, a vârstnicilor şi a membrilor, la Amherst, Ohio (vezi introducerea de la secţiunea 75). Înainte, în publicarea acestei revelaţii au fost folosite alte nume pentru a ascunde identitatea persoanelor citate (vezi introducerea de la secţiunea 78).

1–4, Cui i s-a dat mult i se va cere mult; 5–7, Întunericul domneşte în lume; 8–13, Domnul este obligat, când facem ceea ce spune El; 14–18, Sionul trebuie să crească în frumuseţe şi în sfinţenie; 19–24, Fiecare om trebuie să caute ceea ce este bun pentru aproapele său.

  ADEVĂRAT, adevărat, vă spun vouă, slujitorii Mei, că în măsura în care aţi iertat unul altuia greşelile voastre, tot aşa Eu, Domnul, vă iert pe voi.

  Totuşi, sunt printre voi unii care au păcătuit grav; da, chiar voi toţi aţi păcătuit; dar adevărat vă spun vouă, feriţi-vă de acum înainte şi abţineţi-vă de la păcate, ca nu cumva judecăţi severe să cadă asupra capetelor voastre.

  Deoarece, cui i s-a dat mult i se va cere mult; şi acela care păcătuieşte împotriva luminii mai mari va primi o condamnare mai mare.

  Voi chemaţi numele Meu pentru a avea revelaţii şi Eu vi le dau; şi în măsura în care nu respectaţi cuvintele Mele, pe care vi le-am dat vouă, deveniţi păcătoşi; şi justiţia şi judecata sunt pedeapsa care este ataşată legii Mele.

  De aceea, ceea ce spun unuia, spun tuturor: Vegheaţi, pentru că adversarul îşi lărgeşte dominaţia şi întunericul domneşte;

  Şi furia lui Dumnezeu se aprinde împotriva locuitorilor pământului; şi nu este nici unul care să facă bine, pentru că toţi s-au abătut de la drum.

  Şi acum, adevărat vă spun vouă, Eu, Domnul, nu vă voi face răspunzători de nici un păcat; mergeţi şi nu mai păcătuiţi; dar în sufletul care păcătuieşte se vor întoarce păcatele precedente, spune Domnul, Dumnezeul vostru.

  Şi din nou, Eu vă spun, Eu vă dau o poruncă nouă, ca să înţelegeţi voinţa Mea cu privire la voi;

  Ori, cu alte cuvinte, vă dau instrucţiuni pentru modul în care să acţionaţi înaintea Mea, astfel ca aceasta să se întoarcă pentru salvarea voastră.

  10 Eu, Domnul, sunt obligat când faceţi ceea ce spun Eu; dar, când nu faceţi ceea ce spun, nu aveţi promisiuni.

  11 De aceea, adevărat vă spun vouă că Mi se pare necesar ca slujitorii Mei, Edward Partridge şi Newel K. Whitney, A. Sidney Gilbert şi Sidney Rigdon, şi slujitorul Meu Joseph Smith, şi John Whitmer şi Oliver Cowdery şi W. W. Phelps şi Martin Harris să fie legaţi împreună, în administraţiile lor respective, printr-o legătură şi un legământ care nu pot fi rupte prin păcat fără ca judecata să nu urmeze imediat—

  12 Pentru a administra problemele săracilor şi toate lucrurile aparţinând episcopatului, atât în ţinutul Sionului, cât şi în ţinutul Kirtland;

  13 Pentru că Eu am consacrat ţinutul Kirtland, la timpul ales de Mine, în folosul sfinţilor Celui Prea Înalt şi pentru un ţăruş în Sion.

  14 Pentru că Sionul trebuie să crească în frumuseţe şi în sfinţenie; graniţele lui trebuie să fie lărgite; ţăruşii lui trebuie întăriţi; da, adevărat vă spun vouă, Sionul trebuie să se trezească şi să-şi pună veşmintele frumoase.

  15 De aceea, Eu vă dau această poruncă, să vă legaţi prin acest legământ şi aceasta se va face după legile Domnului.

  16 Iată, aceasta este, de asemenea, înţelepciunea Mea pentru binele vostru.

  17 Şi voi veţi fi egali sau, cu alte cuvinte, trebuie să aveţi aceleaşi drepturi asupra proprietăţilor, în interesul gestionării problemelor administraţiei voastre, fiecare om potrivit nevoilor şi necesităţilor, în măsura în care nevoile sunt juste—

  18 Şi toate acestea în beneficiul Bisericii Dumnezeului cel Viu, pentru ca fiecare om să-şi perfecţioneze talentul, ca fiecare să dobândească alte talente, da, chiar de o sută de ori mai mult, pentru a fi puse în magazia Domnului pentru a deveni proprietatea comună a întregii Biserici—

  19 Fiecare om căutând ceea ce este bun pentru aproapele său şi făcând toate lucrurile cu ochiul îndreptat numai către slava lui Dumnezeu.

  20 Această ordine am stabilit-o pentru a fi o ordine nepieritoare pentru voi şi pentru urmaşii voştri, în măsura în care nu păcătuiţi.

  21 Şi sufletul care va păcătui împotriva acestui legământ şi îşi va întări inima împotriva lui, va fi tratat după legile Bisericii Mele şi va fi dat loviturilor Satanei până în ziua mântuirii.

  22 Şi acum, adevărat vă spun vouă, aceasta este înţelepciunea, faceţi-vă prieteni printre cei cu bogăţii nedrepte şi ei nu vă vor distruge.

  23 Lăsaţi-Mi Mie judecata, pentru că ea este a Mea şi Eu voi răsplăti. Pacea să fie cu voi; binecuvântările Mele să rămână asupra voastră.

  24 Deoarece, chiar acum, împărăţia este a voastră şi va fi pentru totdeauna, dacă nu veţi înceta să fiţi statornici. Chiar aşa. Amin.