Ioan, fiul lui Zebedei
Unul dintre cei Doisprezece Apostoli din Noul Testament, fiu al lui Zebedei şi frate cu Iacov. În tinereţe a fost pescar (Marcu 1:17–20). Este probabil ucenicul nenumit al lui Ioan Botezătorul menţionat în Ioan 1:40. Mai târziu el a primit chemarea de a fi ucenic al lui Isus Hristos (Mat. 4:21–22; Luca 5:1–11). El a scris Evanghelia lui Ioan, trei epistole, şi Cartea Apocalipsei. El a fost unul dintre cei trei care L-au însoţit pe Domnul la învierea fiicei lui Iair (Marcu 5:35–42), la Muntele Schimbării la Faţă (Mat. 17:1–9) şi la Ghetsimani (Mat. 26:36–46). În scrierile lui el se referă la persoana sa ca la ucenicul pe care Îl iubea Isus (Ioan 13:23; 21:20) şi ca la „alt ucenic” (Ioan 20:2–8). Isus i-a mai numit pe el şi pe fratele lui, Boanerghes, „fiii tunetului” (Marcu 3:17). Există dese referiri la el în relatările despre răstignire şi înviere (Luca 22:8; Ioan 18:15; 19:26–27; 20:2–8; 21:1–2). Ioan a fost mai târziu exilat la Patmos, unde a scris cartea Apocalipsei (Apoc. 1:9).
Ioan este menţionat adesea în revelaţiile zilelor din urmă (1 Ne. 14:18–27; 3 Ne. 28:6; Eter 4:16; D&L 7; 27:12; 61:14; 77; 88:141). Aceste pasaje confirmă relatarea biblică a lui Ioan şi, de asemenea, oferă o aprofundare a măreţiei şi importanţei lucrării pe care Domnul i-a dat-o să o îndeplinească pe pământ în vremurile Noului Testament şi în ultimele zile. Scripturile zilelor din urmă arată clar că Ioan nu a murit, lui fiindu-i permis să rămână pe pământ ca slujitor până la vremea celei de a Doua Veniri a Domnului (Ioan 21:20–23; 3 Ne. 28:6–7; D&L 7).
Epistolele lui Ioan
Deşi autorul acestor trei epistole nu face menţiunea numelui lui, limbajul se aseamănă atât de mult cu cel al Apostolului Ioan încât se presupune că el le-a scris pe toate trei.
1 Ioan 1 îi îndeamnă pe sfinţi să se alăture lui Dumnezeu. Capitolul 2 subliniază că sfinţii Îl cunosc pe Dumnezeu prin supunere şi îi îndeamnă să nu iubească lucrurile lumeşti. Capitolul 3 îi cheamă pe toţi să devină copiii lui Dumnezeu şi să se iubească unul pe celălalt. În capitolul 4 se explică cum Dumnezeu înseamnă dragoste şi locuieşte în aceia care Îl iubesc. Capitolul 5 arată cum se nasc sfinţii din Dumnezeu prin credinţă în Hristos.
2 Ioan se aseamănă cu 1 Ioan. Ioan se bucură pentru credinţa copiilor „doamnei alese”.
3 Ioan laudă pe cineva pe nume Gaiu pentru credinţa lui şi ajutorul dat acelora care iubesc adevărul.
Evanghelia lui Ioan
În această carte din Noul Testament, Apostolul Ioan dă mărturie că: (1) Isus este Hristosul sau Mesia şi (2) că Isus este Fiul lui Dumnezeu (Ioan 20:31). Scenele din viaţa lui Isus pe care le descrie el sunt alese cu grijă şi aranjate având în vedere acest scop. Cartea începe cu o declaraţie despre situaţia lui Hristos în existenţa premuritoare: El era cu Dumnezeu, El era Dumnezeu şi a fost Creatorul tuturor lucrurilor. El s-a născut în trup ca Singurul Fiu Născut al Tatălui. Ioan trasează cursul slujirii lui Isus subliniind în special divinitatea Lui şi învierea Lui din morţi. El afirmă clar că Isus este Fiul Lui Dumnezeu, atestat prin minuni, prin mărturii, prin profeţi şi prin chiar glasul lui Hristos. Ioan predică punând în contrast lumina şi întunericul, adevărul şi greşeala, binele şi răul şi pe Dumnezeu cu diavolul. Poate că în nici o altă însemnare nu sunt arătate atât de clar sfinţenia lui Isus şi lipsA. de C.redinţă a conducătorilor iudei.
Ioan a scris, mai ales, despre slujirea lui Hristos în Iudea, îndeosebi despre ultima săptămână a slujirii Lui muritoare, în vreme ce Matei, Marcu şi Luca au scris mai ales despre slujirea Lui în Galilea. Mai multe aspecte din această Evanghelie au fost lămurite prin revelaţiile zilelor din urmă (D&L 7 şi D&L 88:138–141).
Pentru sumarul capitolelor, vezi „Evanghelii”.