1 Nebunul şi-a spus în inima sa: Nu există nici un om care L-a văzut pe Dumnezeu. De aceea nu există Dumnezeu, pentru că El nu ni se arată nouă. Iată, ei sunt corupţi; au făcut fapte urâte şi nici unul dintre ei nu face binele.

2 Căci Domnul s-a uitat în jos din cer la copiii oamenilor şi cu glasul Lui i-a spus slujitorului Său: Caută printre copiii oamenilor să vezi dacă sunt vreunii care Îl înţeleg pe Dumnezeu. Şi el şi-a deschis gura către Domnul şi a zis: Iată, toţi aceştia care spun că sunt ai Tăi.

3 Domnul a răspuns şi a spus: Ei toţi s-au rătăcit, toţi laolaltă au devenit întinaţi, nu-Mi poţi arăta nici unul dintre ei care să facă binele, nu, nici unul.

4 Nu au ca învăţători pentru ei decât făcători de nedreptate şi nu există cunoaştere în ei. Ei sunt cei care Îmi mănâncă poporul. Ei mănâncă pâine şi nu-L cheamă pe Domnul.

5 Ei se află în mare spaimă, pentru că Domnul stă în generaţia celor drepţi. El este sfatul celor săraci, pentru că ei se ruşinează de cei ticăloşi şi fug la Domnul, la adăpost.

6 Ei se ruşinează de sfatul săracilor pentru că Domnul este adăpostul lor.

7 O, de s-ar întemeia Sionul din cer, salvarea Israelului. O, Doamne, când vei întemeia Tu Sionul? Când va întoarce Domnul înapoi din robie pe cei din poporul Său, Iacov se va bucura, Israel se va veseli.