Ajutoare pentru studiu
TJS, Apocalipsa 5


TJS, Apocalipsa 5:6 (compară cu Apocalipsa 5:6)

(Doisprezece slujitori ai lui Dumnezeu sunt trimişi pe tot pământul.)

6 Şi am privit şi, iată, în mijlocul tronului şi al celor patru fiare, şi în mijlocul vârstnicilor, stătea un Miel ca şi când ar fi fost ucis, având douăsprezece coarne şi doisprezece ochi, care sunt cei doisprezece slujitori ai lui Dumnezeu, trimişi înainte pe tot pământul.