Scripturi
Alma 38


Poruncile lui Alma către fiul său Şiblon.

Cuprinde capitolul 38.

Capitolul 38

Şiblon a fost persecutat în numele dreptăţii—Salvarea este în Hristos, care este viaţa şi lumina lumii—Pune frâu la toate pasiunile tale. Circa 74 î.H.

1 Fiul meu, apleacă-ţi urechea la cuvintele mele, căci îţi zic ţie, tot aşa cum i-am zis şi lui Helaman, cum că în măsura în care tu vei ţine poruncile lui Dumnezeu, tu vei prospera în ţară; şi în măsura în care tu nu vei ţine poruncile lui Dumnezeu, tu vei fi alungat din prezenţa Lui.

2 Şi acum, fiul meu, am încredere că voi avea mare bucurie în tine datorită neclintirii tale şi a credinţei tale în Dumnezeu; căci aşa cum tu ai început în tinereţea ta să priveşti către Domnul Dumnezeul tău, tot aşa eu nădăjduiesc că vei continua în ţinerea poruncilor Lui; căci binecuvântat este acela care rabdă până la sfârşit.

3 Eu îţi zic ţie, fiul meu, că deja am mare bucurie în tine datorită credinţei şi sârguinţei tale, şi a răbdării, şi a îndurărilor tale îndelungate în poporul zoramiţilor.

4 Căci ştiu că tu ai fost în sclavie; da, şi, de asemenea, ştiu că ai fost bătut cu pietre din cauza cuvântului; iar tu ai suportat toate aceste lucruri cu răbdare, pentru că Domnul a fost cu tine; şi acum tu ştii că Domnul te-a eliberat.

5 Şi acum, fiul meu, Şiblon, aş dori ca tu să-ţi aduci aminte că, în măsura în care îţi vei pune încrederea în Dumnezeu, tu vei fi eliberat din încercările tale şi din necazurile tale şi din suferinţele tale; şi vei fi înălţat în ultima zi.

6 Acum, fiul meu, nu aş dori ca tu să crezi că ştiu aceste lucruri prin mine însumi, ci este Spiritul lui Dumnezeu care este în mine, care îmi face cunoscute aceste lucruri; căci, dacă eu nu m-aş fi născut din Dumnezeu, atunci eu nu aş fi cunoscut aceste lucruri.

7 Dar iată, Domnul, în marea Sa milă, l-a trimis pe îngerul Său să-mi vestească mie că trebuie să pun capăt lucrării de distrugere a poporului Său; da, şi eu am văzut un înger faţă în faţă şi el a vorbit cu mine, iar glasul lui era ca tunetul şi acesta a cutremurat întregul pământ.

8 Şi s-a întâmplat că timp de trei zile şi trei nopţi am fost în cea mai amară durere şi frică a sufletului; şi, niciodată, până când nu L-am implorat pe Domnul Isus Hristos pentru milă, nu am primit iertarea păcatelor mele. Dar iată, eu L-am implorat pe El şi am găsit pace în suflet.

9 Şi acum, fiul meu, ţi-am spus acestea pentru ca tu să poţi afla înţelepciunea, pentru ca tu să poţi învăţa de la mine că nu este nici o altă cale sau alte mijloace prin care omul poate fi salvat, ci numai în şi prin Hristos. Iată, El este viaţa şi lumina lumii. Iată, El este cuvântul adevărului şi al dreptăţii.

10 Şi acum, aşa cum tu ai început să predici cuvântul, tot aşa aş dori ca tu să continui să predici; şi eu aş dori să fii sârguincios şi cumpătat în toate lucrurile.

11 Vezi să nu fii înălţat în mândrie; da, vezi să nu te făleşti cu propria-ţi înţelepciune şi nici cu puterea ta mare.

12 Foloseşte curajul, iar nu dominarea; şi, de asemenea, vezi să-ţi pui frâu tuturor pasiunilor tale pentru ca să fii plin de dragoste; vezi să te abţii de la lenevie.

13 Nu te ruga aşa cum fac zoramiţii, căci tu ai văzut că ei se roagă pentru ca să fie auziţi de oameni şi ca să fie lăudaţi pentru înţelepciunea lor.

14 Nu spune: O, Dumnezeule, Îţi mulţumesc Ţie pentru că noi suntem mai buni decât fraţii noştri; ci mai degrabă spune: O, Doamne, iartă nevrednicia mea şi adu-Ţi aminte de fraţii mei în milă—da, recunoaşte-ţi nevrednicia în faţa lui Dumnezeu oricând.

15 Şi fie ca Domnul să-ţi binecuvânteze sufletul şi să te primească în împărăţia Sa în ultima zi ca să stai în pace. Acum du-te, fiul meu, şi predică tu cuvântul către acest popor. Fii cumpătat. Fiul meu, rămas bun.