Scripturi
Doctrină şi Legăminte 106


Secţiunea 106

Revelaţie dată prin intermediul lui Joseph Smith, profetul, la Kirtland, Ohio, la 25 noiembrie 1834 (History of the Church, 2:170-171). Această revelaţie este adresată lui Warren A. Cowdery, un frate mai în vârstă al lui Oliver Cowdery.

1–3, Warren A. Cowdery este numit oficiant care să prezideze local; 4–5, A Doua Venire nu-i va surprinde ca un hoţ pe copiii luminii; 6–8, Slujirea credincioasă în Biserică este urmată de mari binecuvântări.

1 Voinţa Mea este ca slujitorul Meu, Warren A. Cowdery, să fie numit şi rânduit înalt preot care să prezideze asupra Bisericii Mele, în ţinutul Freedom şi în regiunile dimprejur;

2 Şi să predice Evanghelia Mea nepieritoare şi să-şi înalţe glasul şi să-i avertizeze pe oameni nu numai în propriul său loc, ci şi în ţinuturile învecinate;

3 Şi să-şi dedice tot timpul lui acestei înalte şi sfinte chemări, pe care i-o dau acum, căutând cu sârguinţă împărăţia cerului şi dreptatea lui şi toate lucrurile necesare vor fi date pe deasupra; pentru că lucrătorul este demn de plata sa.

4 Şi din nou, adevărat vă spun vouă, venirea Domnului se apropie şi va surprinde lumea ca un hoţ noaptea;

5 De aceea, încingeţi-vă coapsele ca să puteţi fi copiii luminii şi ziua aceea nu vă va surprinde ca pe un hoţ.

6 Şi din nou, adevărat vă spun vouă, era bucurie în cer când slujitorul Meu, Warren, s-a înclinat în faţa sceptrului Meu şi s-a separat de viclenia lumii;

7 De aceea, binecuvântat este slujitorul Meu, Warren, pentru că voi avea îndurare de el; şi, în ciuda mândriei sale, Eu îl voi înălţa, dacă el se umileşte înaintea Mea.

8 Şi, Eu îi voi da lui harul şi siguranţa prin care el va rezista; şi, dacă el continuă să fie un martor credincios şi o lumină pentru Biserică, Eu i-am pregătit o coroană în locaşurile Tatălui Meu. Chiar aşa. Amin.