Scripturi
Doctrină şi Legăminte 109


Secţiunea 109

Rugăciune spusă la dedicarea templului din Kirtland, Ohio, la 27 martie 1836 (History of the Church, 2:420–426). Conform declaraţiei scrise de profet, această rugăciune i-a fost dată lui prin revelaţie.

1–5, Templul din Kirtland a fost clădit pentru a fi un loc în care să vină Fiul Omului; 6–21, Trebuie să fie o casă de rugăciune, de post, de credinţă, de învăţare, de slavă şi ordine şi o casă a lui Dumnezeu; 22–33, Fie ca cei care nu se pocăiesc şi care se opun oamenilor Domnului să fie înfruntaţi; 34–42, Fie ca sfinţii să meargă înainte în lume, în putere, să-i adune pe cei drepţi spre Sion; 43–53, Fie ca sfinţii să fie salvaţi de lucrurile teribile care vor fi revărsate asupra celor răi în ultimele zile; 54–58, Fie ca naţiunile şi popoarele şi Bisericile să fie pregătite pentru Evanghelie; 59–67, Fie ca iudeii, lamaniţii şi tot Israelul să fie mântuiţi; 68–80. Fie ca sfinţii să fie încoronaţi cu slavă şi onoare şi să câştige salvarea veşnică.

1 Mulţumiri să fie aduse numelui Tău, o, Domnul Dumnezeu al Israelului, Tu care ţii legământul şi arăţi îndurare faţă de slujitorii Tăi care umblă înaintea Ta din toată inima lor—

2 Tu, care ai poruncit slujitorilor Tăi să clădească o casă în numele Tău în acest loc [Kirtland].

3 Şi acum, Tu vezi, o, Doamne, că slujitorii Tăi au făcut conform poruncii Tale.

4 Şi acum, noi Te rugăm, Tată Sfânt, în numele lui Isus Hristos, Fiul de la sânul Tău, în al cărui singur nume poate fi asigurată salvarea copiilor oamenilor, Îţi cerem Ţie, o, Doamne, să accepţi această casă, lucrarea mâinilor noastre, slujitorii Tăi, pe care ne-ai poruncit să o clădim.

5 Pentru că Tu ştii că am făcut lucrarea cu mari suferinţe; şi din sărăcia noastră noi am dat, din ceea ce am avut, pentru a clădi o casă în numele Tău, pentru ca Fiul Omului să poată avea un loc unde să se arate El Însuşi către poporul Său.

6 Şi aşa cum ai spus într-o revelaţie, pe care ne-ai dat-o, numindu-ne prietenii Tăi: Chemaţi adunarea solemnă aşa cum v-am poruncit;

7 Şi cum nu au toţi credinţă, căutaţi cu sârguinţă şi învăţaţi-vă unul pe altul cuvinte de înţelepciune; da, căutaţi cuvintele de înţelepciune în cele mai bune cărţi, căutaţi să învăţaţi chiar prin studiu şi, de asemenea, prin credinţă;

8 Organizaţi-vă singuri; pregătiţi tot ceea ce este necesar şi stabiliţi o casă, chiar o casă de rugăciune, o casă de post, o casă de credinţă, o casă de învăţare, o casă de slavă, o casă a ordinii, o casă a lui Dumnezeu;

9 Pentru ca intrările voastre să fie în numele Domnului, pentru ca ieşirile voastre să fie în numele Domnului, pentru ca toate salutările voastre să fie în numele Domnului, cu mâinile ridicate către Cel Prea Înalt—

10 Şi acum, Tată Sfânt, noi Te rugăm să ne ajuţi pe noi, poporul Tău, cu harul Tău, în chemarea adunării solemne, pentru ca ea să fie ţinută în onoarea Ta şi cu acceptul Tău divin;

11 Şi într-un mod în care să fim găsiţi demni în ochii Tăi, de a obţine împlinirea promisiunilor pe care ni le-ai făcut nouă, poporul Tău, în revelaţia dată nouă;

12 Pentru ca slava Ta să rămână asupra poporului Tău şi asupra casei Tale, pe care acum Ţi-o dedicăm, ca să fie sfinţită şi consacrată pentru a fi sfântă şi pentru ca prezenţa Ta sfântă să poată fi mereu în această casă;

13 Şi ca toţi aceia care vor trece pragul casei Domnului să simtă puterea Ta şi să fie constrânşi să recunoască că Tu ai sfinţit-o şi că este casa Ta, un loc al sfinţeniei Tale.

14 Şi permite te rog, Tată Sfânt, ca tuturor acelora care vor preaslăvi în această casă să li se poată propovădui cuvinte de înţelepciune din cele mai bune cărţi şi ca ei să caute să înveţe chiar prin studiu şi, de asemenea, prin credinţă, aşa cum ai spus Tu;

15 Şi ca ei să poată creşte în Tine şi să primească o plenitudine a Duhului Sfânt şi să fie organizaţi conform legilor Tale şi să fie pregătiţi să obţină tot ceea ce este necesar;

16 Şi ca această casă să fie o casă de rugăciune, o casă de post, o casă de credinţă, o casă de slavă şi a lui Dumnezeu, chiar casa Ta;

17 Pentru ca toate intrările poporului Tău în aceasta casă să fie în numele Domnului;

18 Pentru ca toate ieşirile lor din această casă să fie în numele Domnului;

19 Pentru ca toate salutările lor să fie în numele Domnului, cu mâini sfinte, ridicate către Cel Prea Înalt—

20 Şi pentru a nu i se permite nici unui lucru care nu este curat să intre în casa Ta s-o pângărească;

21 Şi când oamenii Tăi, oricare dintre ei, păcătuiesc, să se pocăiască repede şi să se întoarcă spre Tine, să aibă trecere în ochii Tăi şi să li se restituie binecuvântările pe care le-ai rânduit să fie revărsate asupra acelora care Te vor venera în casa Ta.

22 Şi noi Te rugăm, Tată Sfânt, ca slujitorii Tăi să iasă din această casă înarmaţi cu puterea Ta şi ca numele Tău să fie peste ei, ca slava Ta să fie împrejurul lor şi ca îngerii Tăi să îi păzească;

23 Şi din acest loc, ei să ducă, în dreptate, veştile foarte mari şi glorioase până la marginile pământului pentru ca ei să ştie că aceasta este lucrarea Ta şi că Tu ai întins mâna pentru a împlini ceea ce ai spus, prin gura profeţilor, cu privire la ultimele zile.

24 Noi Te rugăm, Tată Sfânt, să-i stabileşti pe oamenii care vor preaslăvi şi care vor deţine onorabil un nume şi o poziţie în această casă a Ta, pentru toate generaţiile şi pentru eternitate;

25 Pentru ca nici o armă făurită împotriva lor să nu aibă putere; pentru ca acela care sapă o groapă pentru ei să cadă el însuşi în ea;

26 Pentru ca nici o conspiraţie de răutate să nu aibă putere să se ridice şi să triumfe asupra poporului Tău, care a primit numele Tău în această casă;

27 Şi dacă un popor se va ridica împotriva acestui popor, mânia Ta să se aprindă împotriva lor;

28 Şi dacă ei vor lovi acest popor, Tu să-i loveşti pe ei; Tu vei lupta pentru poporul Tău aşa cum ai făcut în ziua bătăliei, pentru ca ei să poată fi eliberaţi din mâinile tuturor duşmanilor lor.

29 Noi Te rugăm, Tată Sfânt, să le zădărniceşti planurile, să-i surprinzi şi să-i umileşti şi să-i aduci în stare de ruşine şi de confuzie pe toţi aceia care au răspândit rapoarte mincinoase în afară, în lumea întreagă, împotriva slujitorului Tău sau a slujitorilor Tăi, dacă ei nu se pocăiesc, când Evanghelia nepieritoare va fi proclamată în urechile lor;

30 Şi toate lucrările lor să fie nimicite şi distruse de grindină şi de judecăţile pe care Tu le vei trimite asupra lor în mânia Ta, astfel încât să ia sfârşit minciunile şi calomniile împotriva poporului Tău.

31 Pentru că Tu ştii, o, Doamne, că slujitorii Tăi au fost nevinovaţi în faţa Ta când au depus mărturie în numele Tău, din această cauză suferind aceste lucruri.

32 De aceea, noi Te rugăm să ne eliberezi deplin şi complet de acest jug;

33 Rupe-l, o, Doamne; rupe-l de la gâtul slujitorilor Tăi, prin puterea Ta, pentru ca să ne putem ridica în mijlocul acestei generaţii şi să facem lucrarea Ta.

34 O, Iehova, ai îndurare de acest popor şi, pentru că toţi oamenii păcătuiesc, iartă păcatele poporului Tău şi ele să fie şterse pentru totdeauna.

35 Ungerea slujitorilor Tăi să fie pecetluită asupra lor cu putere de sus.

36 Aceasta să se realizeze asupra lor la fel ca pentru aceia din ziua Cincizecimii; darul de a vorbi în alte limbi să fie revărsat asupra poporului Tău, chiar ca limbi spintecate de foc, ca şi interpretarea lor.

37 Şi casa Ta să fie plină de slava Ta, ca de un vânt puternic şi tumultuos.

38 Aşează pe slujitorii Tăi mărturia legământului pentru ca atunci când merg să proclame cuvântul Tău, să poată pecetlui legea şi să pregătească inimile sfinţilor Tăi pentru toate acele judecăţi, care sunt pe punctul de a fi trimise de către Tine, în mânia Ta, asupra locuitorilor pământului, din cauza păcatelor lor, pentru ca poporul Tău să nu se lase în ziua necazului.

39 Şi în oricare oraş vor intra slujitorii Tăi, şi oamenii acelui oraş vor primi mărturia lor, pacea Ta şi salvarea Ta să fie asupra acelui oraş; pentru ca ei să-i poată aduna pe cei drepţi din acel oraş, pentru ca ei să vină în Sion, sau în ţăruşii lui, locurile stabilite de Tine, cu cântece de bucurie nepieritoare;

40 Şi până când aceasta se vei împlini, judecata Ta să nu cadă asupra acelui oraş.

41 Şi în oricare oraş vor intra slujitorii Tăi, şi oamenii acelui oraş nu vor primi mărturia slujitorilor Tăi, şi dacă slujitorii Tăi îi avertizează să se salveze din mijlocul acestei generaţii ticăloase, să se întâmple cu acest oraş aşa cum ai vorbit prin gura profeţilor Tăi.

42 Dar, eliberează Tu, o, Iehova, Te implorăm, pe slujitorii Tăi din mâinile lor şi curăţă-i pe ei de sângele lor.

43 O, Doamne, noi nu ne bucurăm de distrugerea semenilor noştri; sufletele lor sunt preţioase înaintea Ta;

44 Dar cuvântul Tău trebuie împlinit. Ajută-i pe slujitorii Tăi să spună, fiind ajutaţi de Harul Tău: Facă-se voia Ta, o, Doamne, şi nu a noastră.

45 Noi ştim că Tu ai vorbit prin gura profeţilor Tăi lucruri teribile cu privire la cei răi în ultimele zile—că Tu vei revărsa judecata Ta fără măsură;

46 De aceea, o, Doamne, eliberează Tu poporul Tău de nenorocirea făcută de cei răi; permite slujitorilor Tăi să pecetluiască legea şi să lege mărturia pentru ca ei să fie pregătiţi împotriva zilei de foc.

47 Te rugăm, Tată Sfânt, să-Ţi aminteşti de aceia care au fost goniţi de locuitorii din ţinutul Jackson, Missouri, din pământurile moştenirii lor, şi, rupe, o, Doamne, acest jug al suferinţei care le-a fost pus.

48 Tu ştii, o, Doamne, că ei au fost asupriţi şi chinuiţi mult de către oameni răi; şi inimile noastre sunt pline de suferinţă din cauza greutăţilor lor cumplite.

49 O, Doamne, cât timp vei permite ca acest popor să suporte aceste suferinţe, ca strigătele nevinovaţilor lui să se ridice la urechile Tale şi sângele lor să vină să mărturisească înaintea Ta fără să-Ţi arăţi mărturia Ta pentru ei?

50 Ai îndurare, o, Doamne, faţă de mulţimile răufăcătoare, care au gonit poporul Tău, pentru ca ele să înceteze să jefuiască, pentru ca ei să se pocăiască de păcatele lor, dacă pot găsi pocăinţa;

51 Dar, dacă ei nu se pocăiesc, dezvăluie braţul Tău, o, Doamne, şi mântuieşte ceea ce ai stabilit drept Sion pentru poporul Tău.

52 Şi dacă nu poate fi în alt mod, pentru a nu fi pierdută cauza poporului Tău înaintea Ta, mânia Ta să se aprindă şi indignarea Ta să se abată asupra lor pentru ca ei să poată fi distruşi, atât rădăcinile, cât şi ramurile, de sub cer;

53 Dar în măsura în care ei se vor pocăi, Tu eşti îndurător şi milostiv şi Îţi vei întoarce mânia Ta când Te vei uita la faţa Unsului Tău.

54 Fii îndurător, o, Doamne, faţă de toate naţiunile de pe pământ; fii milostiv faţă de conducătorii ţării noastre; fie ca acele principii, care au fost aşa de onorabil şi nobil apărate de părinţii noştri, care reprezintă Constituţia ţării noastre, să fie stabilite pentru totdeauna.

55 Aminteşte-Ţi de regi, de prinţi, de nobili şi de mai marii de pe pământ, şi de toţi oamenii, şi de Biserici, de toţi săracii, de nevoiaşi şi de cei chinuiţi de pe pământ;

56 Pentru ca inimile lor să se îmblânzească când slujitorii Tăi vor ieşi din casa Ta, o, Iehova, pentru a mărturisi despre numele Tău; pentru ca prejudecăţile lor să poată să dispară în faţa adevărului şi poporul Tău să poată avea trecere în ochii tuturor;

57 Pentru ca toate marginile pământului să ştie că noi, slujitorii Tăi, am auzit glasul Tău şi că Tu ne-ai trimis;

58 Pentru ca dintre toţi aceştia, slujitorii Tăi, fiii lui Iacov, să-i poată aduna pe cei drepţi pentru a clădi un oraş sfânt în numele Tău, aşa cum le-ai poruncit.

59 Noi Te rugăm să stabileşti în Sion alţi ţăruşi în afara aceluia pe care l-ai stabilit, pentru ca adunarea poporului Tău să se poată desfăşura cu putere mare şi maiestate, pentru ca lucrarea Ta să se împlinească repede în dreptate.

60 Acum, aceste cuvinte, o, Doamne, le-am spus înaintea Ta, cu privire la revelaţiile şi poruncile pe care ni le-ai dat nouă, care suntem consideraţi ca neamuri.

61 Dar, Tu ştii că ai o mare dragoste pentru copiii lui Iacov care au fost împrăştiaţi, mult timp, în munţi, într-o zi noroasă şi întunecată.

62 De aceea, Te rugăm să ai îndurare faţă de copiii lui Iacov pentru ca Ierusalimul, din acest moment, să înceapă să fie mântuit;

63 Şi jugul sclaviei să înceapă să fie desfăcut de pe casa lui David;

64 Şi copiii lui Iuda să înceapă să se întoarcă pe pământurile pe care Tu le-ai dat lui Avraam, tatăl lor.

65 Şi să faci ca urmaşii lui Iacov, care au fost blestemaţi şi loviţi din cauza păcatelor lor, să fie convertiţi din starea lor de sălbăticie şi de necivilizaţie la plenitudinea Evangheliei nepieritoare;

66 Pentru ca ei să poată pune jos armele lor pentru vărsare de sânge şi să înceteze revoltele lor.

67 Şi fie ca toţi urmaşii împrăştiaţi ai Israelului, care au fost goniţi la marginile pământului, să ajungă la o înţelegere a adevărului, să creadă în Mesia şi să fie mântuiţi de asuprire şi să se bucure înaintea Ta.

68 O, Doamne, aminteşte-Ţi de slujitorul Tău Joseph Smith, fiul, de toate suferinţele şi persecuţiile îndurate de el—de faptul că a făcut un legământ cu Iehova şi că Ţi-a făcut un jurământ Ţie, o, Dumnezeu Atotputernic al lui Iacov—şi de poruncile pe care Tu i le-ai dat şi de faptul că el s-a străduit sincer să facă voia Ta.

69 Ai îndurare, o, Doamne, faţă de soţia şi copiii lui, pentru ca ei să fie exaltaţi în prezenţa Ta şi protejaţi de mâna Ta hrănitoare.

70 Ai îndurare faţă de toate rudele lor apropiate, astfel ca prejudecăţile lor să fie distruse şi măturate ca de un torent; pentru ca ele să poată fi convertite şi mântuite cu Israel şi să ştie că tu eşti Dumnezeu.

71 Aminteşte-Ţi, o, Doamne, de preşedinţi, chiar de toţi preşedinţii Bisericii Tale, pentru ca mâna Ta dreaptă să-i poată exalta pe ei, împreună cu toate familiile lor şi cu rudele lor apropiate, astfel ca numele lor să dureze veşnic şi să fie ţinute în amintire nepieritoare, din generaţie în generaţie.

72 Aminteşte-Ţi de toate Bisericile Tale, o, Doamne, împreună cu toate familiile lor, şi de rudele lor apropiate, de toţi bolnavii şi de suferinzii lor, de toţi săracii şi de toţi cei umili de pe pământ; pentru ca împărăţia, pe care Tu ai stabilit-o fără ajutorul vreunei mâini, să poată deveni un munte mare şi să umple întreg pământul;

73 Pentru ca Biserica Ta să iasă din pustiul întunericului şi să strălucească frumoasă ca luna, clară ca soarele şi teribilă ca o armată cu steaguri;

74 Şi să fie împodobită ca o mireasă pentru ziua în care Tu vei dezvălui cerurile şi vei face ca munţii să fie doborâţi în prezenţa Ta, ca văile să se înalţe şi ca locurile accidentate să fie netezite; pentru ca slava Ta să umple pământul;

75 Pentru ca, atunci când trâmbiţa va suna pentru morţi, să fim ridicaţi în nori ca să Te întâlnim, pentru ca să fim pentru totdeauna cu Domnul;

76 Pentru ca veşmintele noastre sa fie pure, pentru ca să putem fi îmbrăcaţi cu hainele neprihănirii, cu ramuri de palmier în mână şi cu cununi de slavă pe capetele noastre şi să recoltăm bucurie veşnică pentru toate suferinţele noastre.

77 O, Doamne, Dumnezeu Atotputernic, ascultă-ne în aceste cereri ale noastre şi răspunde-ne din cer, locuinţa Ta sfântă, unde stai pe tron, cu slavă, onoare, putere, maiestate, tarie, adevăr, dominaţie, dreptate, judecată, îndurare şi cu plenitudine infinită, din veşnicie în veşnicie.

78 O, ascultă, o, ascultă, o, ascultă-ne, o, Doamne! Şi răspunde la aceste cereri şi acceptă să-Ţi fie dedicată această casă, lucrarea mâinilor noastre, pe care am construit-o în numele Tău;

79 Şi, de asemenea, această Biserică pentru a-i da numele Tău. Şi ajută-ne prin puterea Spiritului Tău, să putem să ne unim glasurile cu cele ale serafimilor strălucitori şi luminoşi din jurul tronului Tău, cu aclamaţii de preamărire, cântând Osana lui Dumnezeu şi Mielului!

80 Şi aceştia, unşii Tăi, să fie îmbrăcaţi cu salvare şi sfinţii Tăi să scoată strigăte de bucurie. Amin şi amin.