Scripturi
Doctrină şi Legăminte 110


Secţiunea 110

Viziuni manifestate la 3 aprilie 1836 lui Joseph Smith, profetul, şi lui Oliver Cowdery în templul din Kirtland, Ohio (History of the Church, 2:435–436). Ea a avut loc cu ocazia unei întâlniri în ziua de Sabat. Profetul a prefaţat înregistrarea sa despre aceste manifestări cu următoarele cuvinte: „După-amiaza, ajutam pe ceilalţi preşedinţi în distribuirea cinei Domnului către membrii Bisericii, primind-o de la Cei Doisprezece care aveau privilegiul să oficieze, în acea zi, la masa sacră. După ce am făcut acest serviciu fraţilor mei, m-am retras spre pupitru, vălul fiind lăsat, şi am îngenuncheat, împreună cu Oliver Cowdery, într-o rugăciune solemnă şi liniştită. După ce ne-am ridicat din rugăciune, ne-a fost dată următoarea viziune” (History of the Church, 2:435).

1–10, Domnul Iehova apare în slavă şi acceptă Templul Kirtland drept casa Sa; 11–12, Moise şi Elias apar fiecare şi conferă cheile şi dispensaţiile lor; 13–16, Ilie se întoarce şi conferă cheile dispensaţiei sale, aşa cum a fost promis de Maleahi.

1 Vălul a fost ridicat de pe mintea noastră şi ochii înţelegerii noastre s-au deschis.

2 L-am văzut pe Domnul stând pe balustradei pupitrului, înaintea noastră; şi sub picioarele Sale era o lucrare pavată cu aur pur, de culoarea chihlimbarului.

3 Ochii Lui erau ca flacăra focului; părul de pe capul Lui era alb ca zăpada curată; înfăţişarea Sa era mai strălucitoare decât soarele; şi glasul Său era ca sunetul vuietului unor ape mari, chiar glasul lui Iehova spunând:

4 Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă; Eu sunt Acela care trăieşte, Eu sunt Acela care a fost ucis; Eu sunt avocatul vostru pe lângă Tatăl.

5 Iată, păcatele voastre vă sunt iertate; voi sunteţi curaţi înaintea Mea; de aceea, înălţaţi-vă capul şi bucuraţi-vă.

6 Inimile fraţilor voştri şi inimile întregului Meu popor, care, cu forţa lor, au construit această casă în numele Meu, să se bucure.

7 Pentru că, iată, Eu am acceptat această casă şi numele Meu va fi aici; şi Eu mă voi manifesta poporului Meu cu îndurare în această casă.

8 Da, Eu voi apărea slujitorilor Mei şi le voi vorbi cu propriul Meu glas, dacă poporul Meu va ţine poruncile şi nu va pângări această sfântă casă.

9 Da, inimile a mii şi zeci de mii se vor bucura mult datorită binecuvântărilor care vor fi revărsate asupra poporului Meu şi a înzestrărilor cu care slujitorii Mei au fost înzestraţi în această casă.

10 Şi faima acestei case se va răspândi în ţările străine şi acesta este începutul binecuvântărilor care vor fi revărsate asupra capetelor oamenilor Mei. Chiar aşa. Amin.

11 După ce viziunea s-a încheiat, cerurile ni s-au deschis din nou; şi, Moise a apărut înaintea noastră şi ne-a încredinţat cheile pentru adunarea Israelului din cele patru părţi ale lumii şi pentru aducerea celor zece triburi din ţara din nord.

12 După aceasta, Elias a apărut şi a încredinţat dispensaţia Evangheliei lui Avraam, spunând că prin noi şi prin seminţia noastră toate generaţiile noastre de după noi vor fi binecuvântate.

13 După ce această viziune s-a încheiat, o altă viziune mare şi glorioasă a apărut în faţa noastră; pentru că, Ilie, profetul, care a fost înălţat în cer fără să guste moartea, stătea înaintea noastră şi a spus:

14 Iată, a venit din plin timpul care a fost spus prin gura lui Maleahi—mărturisind că el [Ilie] va fi trimis înainte de venirea măreţei şi groaznicei zile a Domnului—

15 Pentru a întoarce inima părinţilor spre copii şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva întreg pământul să fie lovit cu un blestem—

16 De aceea, cheile acestei dispensaţii sunt încredinţate în mâinile voastre; şi prin aceasta voi veţi şti că ziua măreaţă şi groaznică a Domnului este aproape, chiar la uşă.