Scripturi
Doctrină şi Legăminte 132


Secţiunea 132

Revelaţie dată prin intermediul lui Joseph Smith, profetul, la Nauvoo, Illinois, înregistrată la 12 iulie 1843, cu privire la noul şi nepieritorul legământ, inclusiv veşnicia legământului căsătoriei şi, de asemenea, la existenţa mai multor soţii (History of the Church, 5:501–507). Deşi revelaţia a fost înregistrată în anul 1843, este evident din înregistrările istorice că doctrinele şi principiile incluse în această revelaţie fuseseră cunoscute de către profet încă din anul 1831.

1–6, Exaltarea se obţine prin noul şi nepieritorul legământ; 7–14, Termenii şi condiţiile acestui legământ sunt stabilite; 15–20, Căsătoria celestială şi continuarea unităţii familiei îi fac pe oameni capabili să devină dumnezei; 21–25, Calea strâmtă şi îngustă conduce la vieţi veşnice; 26–27, Este dată legea cu privire la blasfemie împotriva Duhului Sfânt; 28–39, Promisiuni de creştere şi exaltare sunt făcute profeţilor şi sfinţilor în toate epocile; 40–47, Lui Joseph Smith i se dă puterea de a lega şi pecetlui pe pământ şi în cer; 48–50, Domnul pecetluieşte asupra lui exaltarea sa; 51–57, Emma Smith este sfătuită să fie loială şi credincioasă; 58–66, Legea privind existenţa mai multor soţii este stabilită.

1 Adevărat, astfel spune Domnul către tine, slujitorul Meu, Joseph, deoarece tu Mi-ai cerut să ştii şi să înţelegi în ce fel Eu, Domnul, i-am considerat justificaţi pe slujitorii Mei, Avraam, Isaac şi Iacov, ca şi pe Moise, David şi Solomon, slujitorii Mei, cu privire la principiul şi doctrina de a avea mai multe soţii şi concubine—

2 Iată, şi ia aminte, Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, şi îţi voi răspunde cu privire la această problemă.

3 De aceea, pregăteşte-ţi inima să primeşti şi să te supui instrucţiunilor care sunt pe punctul de a ţi le da; deoarece, toţi aceia cărora această lege le-a fost revelată trebuie să i se supună.

4 Pentru că, iată, Eu îţi revelez ţie un nou şi nepieritor legământ, şi dacă nu trăieşti potrivit acestui legământ, atunci eşti condamnat; pentru că nimeni nu poate să respingă acest legământ şi apoi să primească permisiunea de a intra în slava Mea.

5 Pentru că toţi aceia care doresc o binecuvântare din mâinile Mele trebuie să trăiască legea care a fost stabilită pentru acea binecuvântare, şi condiţiile legii, aşa cum au fost instituită încă dinainte de crearea lumii.

6 Şi în ceea ce priveşte noul şi nepieritorul legământ, acesta a fost instituit pentru plenitudinea slavei Mele; şi acela care primeşte o plenitudine trebuie să trăiască legea şi va trăi legea sau va fi blestemat, spune Domnul Dumnezeu.

7 Şi adevărat, Eu vă spun vouă, condiţiile acestei legi sunt următoarele: toate legămintele, contractele, legăturile, obligaţiile, jurămintele, promisiunile, faptele, uniunile, asociaţiile sau speranţele care nu se fac şi nu sunt făcute şi pecetluite de către Spiritul Sfânt al făgăduinţei, de către acela care este uns atât pentru timp, cât şi pentru toată eternitatea, în modul cel mai sfânt, prin revelaţie şi prin poruncă, prin intermediul unsului Meu, pe care l-am desemnat pe pământ pentru a deţine această putere, nu au eficacitate, virtute sau putere în timpul şi după învierea dintre cei morţi (şi l-am desemnat pe slujitorul Meu Joseph să deţină această putere în ultimele zile, şi, într-o perioadă, nu este niciodată mai mult decât unul pe pământ, căruia această putere şi cheile preoţiei să-i fie conferite); pentru că toate contractele care nu sunt făcute în acest sens au un sfârşit când oamenii mor.

8 Iată, casa Mea este o casă a ordinii, spune Domnul Dumnezeu, şi nu o casă de confuzie.

9 Voi accepta Eu o ofrandă, spune Domnul, care nu este făcută în numele Meu?

10 Sau voi primi din mâinile voastre ceea ce nu am stabilit?

11 Şi voi stabili Eu pentru voi ceva, spune Domnul, decât dacă este prin lege, aşa cum Eu şi Tatăl Meu v-am poruncit înainte de a fi lumea?

12 Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău; şi Eu îţi dau această poruncă: Pentru ca nici un om să nu vină la Tatăl decât prin Mine sau prin cuvântul Meu, care este legea Mea, spune Domnul.

13 Şi tot ceea ce este în lume, fie că este stabilit de către oameni, de către tronuri sau de către principate, sau puteri, sau de către lucruri de renume, oricare ar fi ele, care nu sunt prin Mine sau prin cuvântul Meu, spune Domnul, vor fi distruse şi nu vor mai rămâne după ce oamenii vor muri, nici în înviere, nici după înviere, spune Domnul, Dumnezeul vostru.

14 Pentru că orice lucru care rămâne este prin Mine; şi orice lucru care nu este prin Mine va fi cutremurat şi distrus.

15 De aceea, dacă un om se căsătoreşte cu o femeie în această lume, şi nu se căsătoreşte nici prin Mine, nici prin cuvântul Meu, şi face un legământ cu ea pentru cât timp este el pe lume şi ea este cu el, legământul şi căsătoria lor nu au efect când ei sunt morţi şi când nu mai sunt în această lume; deci, ei nu sunt legaţi prin nici o lege când sunt în afara lumii.

16 De aceea, când nu mai sunt pe această lume nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi desemnaţi ca îngeri în cer, îngeri care sunt slujitori în serviciu, pentru a sluji acelora care sunt demni de mult mai multă slavă, mare şi veşnică.

17 Pentru că aceşti îngeri nu au trăit conform legii; de aceea, ei nu pot creşte, ci vor rămâne separaţi şi singuri, fără exaltare, în starea lor de salvare, pentru toată eternitatea; şi de acum înainte, ei nu sunt dumnezei, ci sunt îngeri ai lui Dumnezeu în vecii vecilor.

18 Şi din nou, adevărat vă spun vouă, dacă un bărbat se căsătoreşte cu o femeie şi face un legământ cu ea pentru timp şi pentru toată eternitatea, dacă acest legământ nu este prin Mine sau prin cuvântul Meu, care este legea Mea, şi nu este pecetluit prin Spiritul Sfânt al făgăduinţei, prin acela pe care l-am uns şi numit în această putere, atunci nu este valabil, nici nu are putere când ei nu mai sunt în această lume, deoarece ei nu au fost uniţi prin Mine, spune Domnul, nici prin cuvântul Meu; când nu mai sunt pe lume, el nu poate fi primit acolo, deoarece îngerii şi dumnezeii sunt stabiliţi acolo şi ei nu pot trece de aceştia; de aceea, ei nu pot moşteni slava Mea; deoarece casa Mea este o casă a ordinii, spune Domnul Dumnezeu.

19 Şi din nou, adevărat vă spun vouă, dacă un bărbat se căsătoreşte cu o femeie prin cuvântul Meu, care este legea Mea, şi prin noul şi nepieritorul legământ şi el le este pecetluit lor prin Spiritul Sfânt al făgăduinţei, de către acela care este uns, căruia i-am conferit puterea şi cheile preoţiei; şi li se va spune lor: Voi veţi veni înainte la prima înviere; şi dacă va fi după prima înviere, la învierea următoare; şi veţi moşteni tronuri, împărăţii, principate şi puteri, stăpâniri, toate înălţimile şi adâncurile—atunci, va fi scris în cartea vieţii Mielului că el nu va comite crimă prin care să se verse sânge nevinovat şi, dacă voi rămâneţi în legământul Meu şi nu comiteţi crimă prin care să se verse sânge nevinovat, li se vor împlini toate lucrurile pe care slujitorul Meu le-a dat lor, în timp şi în toată eternitatea; şi vor fi în întregime valabile când ei nu vor mai fi în lumea; şi ei vor trece de îngerii şi dumnezeii care sunt stabiliţi acolo spre exaltarea şi slava lor în toate lucrurile, aşa cum a fost pecetluit asupra capului lor, slavă care va fi o plenitudine şi o continuare a seminţiei în vecii vecilor.

20 Atunci, vor fi ei dumnezei, deoarece ei nu au sfârşit; de aceea, vor fi ei din veşnicie în veşnicie, pentru că vor continua; atunci, vor fi ei deasupra tuturor, pentru că toate lucrurile le sunt supuse lor. Atunci, vor fi ei dumnezei, deoarece au toată puterea şi îngerii sunt supuşi lor.

21 Adevărat, adevărat, Eu vă spun vouă, că nu poţi obţine această slavă, decât dacă te supui legii Mele.

22 Pentru că strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la exaltare şi la continuarea vieţii şi puţini sunt aceia care o găsesc, deoarece nu Mă primiţi în lume şi nici nu Mă cunoaşteţi.

23 Dar, dacă Mă primiţi în lume, atunci Mă veţi cunoaşte şi veţi primi exaltarea voastră; pentru că acolo unde sunt Eu, voi veţi fi, de asemenea.

24 Aceasta înseamnă vieţi veşnice—să cunoască pe singurul Dumnezeu înţelept şi adevărat şi pe Isus Hristos, pe care El L-a trimis. Eu sunt El. Primiţi, deci, voi legea Mea.

25 Largă este poarta şi lată este calea care conduce la moarte şi sunt mulţi aceia care intră pe ea, pentru că nu Mă primesc şi nici nu se supun legii Mele.

26 Adevărat, adevărat, Eu vă spun vouă, dacă un om se căsătoreşte cu o femeie potrivit cuvântului Meu, şi ei sunt pecetluiţi de către Spiritul Sfânt al făgăduinţei, potrivit hotărârii mele, şi el sau ea comite un păcat sau o încălcare oarecare a noului şi a nepieritorului legământ şi orice fel de blasfemie, şi, dacă nu comit nici o crimă prin care să se verse sânge nevinovat, totuşi ei vor veni înainte la prima înviere şi vor intra în exaltarea lor; dar, ei vor fi distruşi în făptură şi vor fi daţi loviturilor Satanei până în ziua mântuirii, spune Domnul Dumnezeu.

27 Blasfemia împotriva Duhului Sfânt, care nu va fi iertată nici în această lume, nici în lumea viitoare, constă în comiterea de către voi a unei crime prin care vărsaţi sânge nevinovat şi consimţiţi la moartea Mea după ce aţi primit noul şi nepieritorul Meu legământ, spune Domnul Dumnezeu; şi acela care nu se supune acestei legi nu poate în nici un fel să intre în slava Mea, ci va fi blestemat, spune Domnul.

28 Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, şi Eu îţi voi da ţie legea Sfintei Mele Preoţii, aşa cum a fost stabilită de Mine şi de Tatăl Meu înainte de a fi lumea.

29 Avraam a primit tot ceea ce a primit prin revelaţii şi prin porunci, prin cuvântul Meu, spune Domnul, şi a intrat în exaltarea lui şi stă pe tronul său.

30 Avraam a primit promisiuni cu privire la seminţia lui şi a urmaşilor săi—al cărui urmaş eşti tu, slujitorul Meu Joseph—care trebuia să continue atât timp cât vor fi în lume; şi, în ceea ce îi priveşte pe Avraam şi pe seminţia lui, ei vor continua şi în lumea viitoare; atât în această lume, cât şi în lumea viitoare, ei vor continua tot atât de nenumăraţi ca şi stelele; sau, aşa cum nu poţi număra nisipul pe malul mării, tot aşa nu îi poţi număra pe ei.

31 Această promisiune este, de asemenea, şi pentru voi, deoarece voi sunteţi din Avraam şi promisiunea a fost făcută lui Avraam; şi prin această lege este continuarea lucrărilor Tatălui Meu, prin care se slăveşte El.

32 De aceea, mergeţi şi faceţi lucrările lui Avraam; intraţi în legea Mea şi veţi fi salvaţi.

33 Dar, dacă nu intraţi în legea Mea, nu puteţi primi promisiunea Tatălui Meu, pe care El a făcut-o lui Avraam.

34 Dumnezeu i-a poruncit lui Avraam, şi Sara i-a dat-o de soţie pe Agar lui Avraam. Şi de ce a făcut ea aşa? Pentru că aşa era legea; şi din Agar au venit mulţi oameni. Aceasta, deci, împlinea, printre alte lucruri, promisiunile.

35 Era Avraam, deci, sub condamnare? Adevărat vă spun vouă: Nu; pentru că Eu, Domnul, am poruncit aceasta.

36 Lui Avraam i s-a poruncit să-l ofere pe fiul său, Isaac; totuşi, era scris: Să nu ucizi. Avraam totuşi nu a refuzat şi aceasta i s-a considerat ca ceva drept.

37 Avraam a primit concubine şi ele i-au dat lui copii; şi aceasta i s-a considerat ca ceva drept, pentru că ele i-au fost date lui şi el s-a supus legii Mele; la fel, Isaac şi Iacov nu au făcut nimic altceva decât ceea ce li s-a poruncit; şi, deoarece nu au făcut nimic altceva decât ceea ce li s-a poruncit, ei au intrat în exaltarea lor, conform promisiunilor, stau pe tron şi nu sunt îngeri, ci sunt dumnezei.

38 David, de asemenea, a primit multe soţii şi concubine şi, de asemenea, Solomon şi Moise, slujitorii Mei, la fel ca şi mulţi alţii dintre slujitorii Mei, de la începutul creaţiei până în aceste timpuri; şi ei nu au păcătuit decât în acele lucruri pe care nu le-au primit de la Mine.

39 Soţiile şi concubinele lui David i-au fost date lui de Mine, prin mâna lui Natan, slujitorul Meu, şi a altor profeţi care aveau cheile acestei puteri; şi în nici unul dintre aceste lucruri el nu a păcătuit împotriva Mea, exceptând cazul lui Urie şi al soţiei acestuia; şi, de aceea, el a căzut din exaltarea lui şi şi-a primit soarta sa; şi el nu le va primi în lumea viitoare, pentru că Eu le-am dat pe ele unui altuia, spune Domnul.

40 Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, şi Eu ţi-am dat, slujitorul Meu Joseph, responsabilitate să restaurezi toate lucrurile. Cere ce vrei şi ţi se va da potrivit cuvântului Meu.

41 Şi aşa cum ai întrebat cu privire la adulter, adevărat, adevărat, Eu îţi spun ţie, dacă un om primeşte o soţie în noul şi nepieritorul legământ şi dacă ea are relaţii cu un alt bărbat, şi Eu nu i l-am desemnat ei prin ungere sfântă, ea a comis adulter şi va fi distrusă.

42 Dacă ea nu este în noul şi nepieritorul legământ şi are relaţii cu un alt bărbat, ea a comis adulter.

43 Şi, dacă soţul ei are relaţii cu altă femeie, şi el a fost sub jurământ, el a rupt legământul lui şi a comis adulter.

44 Şi, dacă ea nu a comis adulter, ci este nevinovată şi nu a rupt legământul ei şi ştie aceasta şi, dacă Eu îţi revelez aceasta ţie, slujitorul Meu Joseph, atunci tu vei avea putere, prin puterea Sfintei Mele Preoţii, să o iei şi să i-o dai pe ea aceluia care nu a comis adulter, ci a fost credincios; pentru că el va fi făcut conducător asupra mai multora.

45 Pentru că Eu ţi-am conferit cheile şi puterea preoţiei, prin care Eu restaurez toate lucrurile şi îţi fac cunoscute toate lucrurile la timpul potrivit.

46 Şi, adevărat, adevărat, Eu îţi spun ţie că orice pecetluieşti pe pământ va fi pecetluit în cer; şi orice legi pe pământ, în numele Meu şi prin cuvântul Meu, spune Domnul, va fi legat veşnic în cer; şi păcatele aceluia căruia tu i le ierţi pe pământ vor fi iertate veşnic în cer; şi păcatele aceluia căruia tu i le reţii pe pământ vor fi reţinute in cer.

47 Şi din nou, adevărat Eu spun, pe acela pe care îl binecuvântezi Eu îl voi binecuvânta şi pe acela pe care îl blestemi îl voi blestema, spune Domnul; pentru că Eu, Domnul, sunt Dumnezeul tău.

48 Şi din nou, adevărat îţi spun ţie, slujitorul Meu Joseph, că tot ceea ce dai pe pământ şi oricui îi dai pe cineva pe pământ, prin cuvântul Meu şi potrivit legii Mele, va fi însoţit de binecuvântări şi nu de blesteme, şi de puterea Mea, spune Domnul, şi va fi fără condamnare pe pământ şi în cer.

49 Pentru că Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, şi voi fi cu tine până la sfârşitul lumii şi prin toată eternitatea; pentru că, adevărat, Eu îţi pecetluiesc exaltarea ta şi pregătesc un tron pentru tine în împărăţia Tatălui Meu, cu Avraam, tatăl tău.

50 Iată, Eu am văzut sacrificiile tale şi îţi voi ierta toate păcatele; Eu am văzut sacrificiile pe care le-ai făcut pentru a te supune la ceea ce ţi-am spus. De aceea, mergi, şi Eu am să fac o cale pentru fuga ta, aşa cum am acceptat de la Avraam, drept ofrandă, pe fiul său, Isaac.

51 Adevărat, îţi spun ţie: Eu dau slujnicei Mele, Emma Smith, soţia ta, pe care ţi-am dat-o, porunca de a se reţine şi de a nu lua parte la ceea ce ţi-am poruncit să-i oferi; pentru că am făcut aceasta, spune Domnul, pentru a vă încerca pe toţi, aşa cum am făcut cu Avraam, şi pentru a putea cere o ofrandă de la tine, prin legământ şi sacrificiu.

52 Şi slujnica Mea, Emma Smith, să le primească pe toate acelea pe care i le-am dat slujitorului Meu Joseph şi care sunt virtuoase şi pure înaintea Mea; şi acelea care nu sunt pure, şi care au spus că sunt pure, vor fi distruse, spune Domnul Dumnezeu.

53 Pentru că Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, şi voi trebuie să vă supuneţi glasului Meu; şi Eu îi dau slujitorului Meu Joseph, să fie conducător peste multe lucruri; pentru că el a fost credincios în câteva lucruri şi de acum înainte Eu îl voi întări.

54 Şi Eu îi poruncesc slujnicei Mele, Emma Smith, să rămână şi să se lipească de slujitorul Meu, Joseph, şi de nimeni altul. Dar, dacă ea nu se va supune acestei porunci, ea va fi distrusă, spune Domnul; pentru că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, şi Eu am s-o distrug, dacă nu va rămâne în legea Mea.

55 Dar, dacă ea nu va respecta această poruncă, atunci slujitorul Meu, Joseph, va face toate lucrurile pentru ea, chiar aşa cum a spus el; şi Eu îl voi binecuvânta, şi-l voi face să se înmulţească, şi îi voi da de o sută de ori mai mult în această lume; taţi, mame, fraţi şi surori, case şi pământuri, soţii şi copii şi coroane de vieţi veşnice în lumile veşnice.

56 Şi din nou, adevărat spun Eu, slujnica Mea să-i ierte slujitorului Meu Joseph ofensele sale; şi atunci, ei îi vor fi iertate ofensele sale comise împotriva Mea; şi Eu, Domnul, Dumnezeul tău, o voi binecuvânta pe ea şi o voi face să se înmulţească şi voi face ca inima ei să se bucure.

57 Şi din nou, Eu spun, slujitorul Meu Joseph, să nu-şi lase proprietăţile sale din mâna lui, ca nu cumva un duşman să vină şi să-l distrugă; pentru că Satana caută să distrugă; pentru că Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, şi el este slujitorul Meu; şi, iată, ia aminte, Eu sunt cu el, aşa cum am fost cu Avraam, tatăl tău, chiar până la exaltarea şi slava lui.

58 Acum, cu privire la legea preoţiei, sunt multe lucruri legate de ea.

59 Adevărat, dacă un om este chemat de Tatăl Meu, aşa cum a fost Aaron, prin propriul Meu glas şi prin glasul Aceluia care M-a trimis, şi Eu l-am înzestrat pe el cu cheile puterii acestei preoţii, dacă el face orice altceva în numele Meu şi potrivit legii Mele şi a cuvântului Meu, el nu va comite un păcat şi Eu îl voi justifica.

60 De aceea, nici unul să nu-l critice pe slujitorul Meu Joseph; pentru că Eu îl voi justifica; pentru că el va face sacrificiul pe care Eu îl cer de la el pentru păcatele lui, spune Domnul, Dumnezeul vostru.

61 Şi din nou, cu privire la legea preoţiei—dacă un bărbat se căsătoreşte cu o fată virgină şi doreşte să se căsătorească cu alta, şi prima îşi dă consimţământul, şi dacă el se căsătoreşte cu cea de-a doua, şi ele sunt virgine, şi nu au mai fost măritate cu nici un alt bărbat, atunci el este justificat; el nu poate comite adulter pentru că ele îi sunt date lui; pentru că el nu poate comite adulter cu cineva care îi aparţine lui şi nimănui altuia.

62 Şi, dacă el are zece virgine date lui prin această lege, el nu poate comite adulter, pentru că ele îi aparţin lui, şi ele îi sunt date lui; de aceea, el este justificat.

63 Dar, dacă una sau alta dintre cele zece virgine, după ce ea se căsătoreşte, va fi cu un alt bărbat, ea a comis adulter şi ea va fi distrusă; pentru că ele îi sunt date lui pentru a se înmulţi şi a umple pământul, potrivit poruncii Mele, şi pentru a împlini promisiunea care a fost dată de către Tatăl Meu, înainte de crearea lumii şi pentru exaltarea lor în lumile veşnice, astfel încât să dea naştere sufletelor oamenilor; pentru că prin aceste lucruri este continuată lucrarea Tatălui Meu, pentru ca El să poată fi slăvit.

64 Şi din nou, adevărat, adevărat, Eu vă spun vouă, dacă un om care deţine cheile acestei puteri are o soţie şi o învaţă pe ea legea preoţiei Mele cu privire la aceste lucruri, atunci ea va crede şi îl va sprijini sau ea va fi distrusă, spune Domnul, Dumnezeul vostru; pentru că Eu o voi distruge; pentru că Eu voi mări numele Meu asupra tuturor acelora care primesc legea Mea şi rămân supuşi ei.

65 De aceea, va fi drept în faţa Mea, dacă ea nu primeşte această lege, ca el să primească tot ceea ce Eu, Domnul, Dumnezeul său, îi voi da lui, pentru că ea nu a crezut şi nu l-a susţinut pe el potrivit cuvântului Meu; şi atunci, ea devine păcătoasă; şi el este exceptat de la legea Sarei, care a slujit lui Avraam potrivit legii când i-am poruncit lui Avraam să o ia pe Agar de soţie.

66 Şi acum, cu privire la această lege, adevărat, adevărat, Eu îţi spun ţie, Eu îţi voi revela mai mult, mai târziu; de aceea, aceasta să fie suficient pentru moment. Iată, Eu sunt Alfa şi Omega. Amin.