Scripturi
Doctrină şi Legăminte 137


Secţiunea 137

O viziune dată lui Joseph Smith, profetul, în templul din Kirtland, Ohio, la 21 ianuarie 1836 (History of the Church, 2:380–381), cu ocazia administrării rânduielilor înzestrării în măsura în care fuseseră revelate până atunci.

1–6, Profetul îl vede pe fratele său, Alvin, în împărăţia celestială; 7–9, Doctrina salvării pentru morţi este revelată; 10, Toţi copiii sunt salvaţi în împărăţia celestială.

1 Cerurile s-au deschis pentru noi şi eu am văzut împărăţia celestială a lui Dumnezeu şi slava ei, fie în trup sau în afara lui, nu ştiu.

2 Am văzut frumuseţea neobişnuită a porţii prin care moştenitorii acestei împărăţii vor intra, care era asemănătoare flăcărilor circulare de foc;

3 De asemenea, tronul înflăcărat al lui Dumnezeu, pe care stăteau Tatăl şi Fiul.

4 Am văzut străzile frumoase ale acelei împărăţii, care păreau pavate cu aur.

5 L-am văzut pe tatăl Adam şi pe Avraam; şi pe tatăl şi pe mama mea; şi pe fratele meu, Alvin, care dormea de mult timp;

6 Şi m-am mirat cum se făcea că obţinuse o moştenire în acea împărăţie, având în vedere că părăsise această viaţă înainte ca Domnul să fi întins mâna pentru a aduna Israelul a doua oară şi nu fusese botezat pentru iertarea păcatelor.

7 Astfel a venit glasul Domnului către mine, spunând: Toţi aceia care au murit fără o cunoaştere a acestei Evanghelii, care ar fi primit-o, dacă li s-ar fi permis să rămână în viaţă, vor fi moştenitorii împărăţiei celestiale a lui Dumnezeu;

8 De asemenea, toţi aceia care mor de acum înainte, fără să o cunoască, care ar fi primit-o cu toată inima lor, vor fi moştenitorii acestei împărăţii;

9 Pentru că Eu, Domnul, îi voi judeca pe toţi oamenii după faptele lor, potrivit dorinţei inimii lor.

10 Şi, de asemenea, am văzut că toţi copiii care mor înainte de a ajunge la vârsta responsabilităţii sunt salvaţi în împărăţia celestială a cerului.