Scripturi
Doctrină şi Legăminte 27


Secţiunea 27

Revelaţie dată lui Joseph Smith, profetul, la Harmony, Pennsylvania, în august 1830 (History of the Church, 1:106–108). Pregătind serviciul religios în care urma să fie administrată împărtăşania cu pâine şi vin, Joseph a ieşit să procure vinul. El s-a întâlnit cu un mesager ceresc şi a primit această revelaţie; o parte din această revelaţie a fost scrisă în acel timp şi restul în septembrie următor. Acum, este folosită apa în locul vinului la serviciile de împărtăşanie ale Bisericii.

1–4, Sunt arătate simbolurile de folosit la împărtăşanie; 5–14, Hristos şi slujitorii Lui din toate dispensaţiile ar trebui să se împărtăşească; 15–18, Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu.

1 Ascultaţi glasul lui Isus Hristos, Domnul vostru, Dumnezeul vostru şi Mântuitorul vostru, al cărui cuvânt este viu şi puternic.

2 Pentru că, iată, Eu vă spun vouă, că nu contează ce mâncaţi sau ce beţi când vă împărtăşiţi, dacă o faceţi cu privirea îndreptată numai către slava Mea—amintindu-vă în faţa Tatălui de trupul Meu care a fost sacrificat pentru voi şi de sângele Meu care a fost vărsat pentru iertarea păcatelor voastre.

3 De aceea, vă dau poruncă vouă, ca voi să nu cumpăraţi vin, nici băuturi tari de la duşmanii voştri;

4 De aceea, nu veţi bea nimic, decât dacă este vin nou făcut de către voi; da, în această împărăţie a Tatălui Meu care va fi zidită pe pământ.

5 Iată, aceasta este înţelepciunea Mea; de aceea, nu te mira, pentru că vine ceasul când Eu voi bea cu voi pe pământ din rodul viţei şi cu Moroni, pe care l-am trimis la tine pentru a-ţi revela Cartea lui Mormon, conţinând plenitudinea nepieritoarei Mele Evanghelii, şi căruia Eu i-am încredinţat cheile cronicii toiagului lui Efraim;

6 Şi, de asemenea, cu Elias, căruia Eu i-am încredinţat cheile aducerii la îndeplinire a restaurării tuturor lucrurilor, spuse de când a început lumea, prin gura tuturor profeţilor sfinţi, referitoare la zilele din urmă:

7 Şi, de asemenea, Ioan, fiul lui Zaharia , Zaharia pe care el (Elias) l-a vizitat şi căruia i-a promis că va avea un fiu, că numele lui va fi Ioan şi că el va fi plin de spiritul lui Elias;

8 Care Ioan, vi l-am trimis vouă, slujitorilor Mei, Joseph Smith, fiul, şi Oliver Cowdery, pentru a vă rândui pe voi în prima preoţie pe care aţi primit-o, astfel încât să fiţi chemaţi şi rânduiţi la fel ca şi Aaron;

9 Şi, de asemenea, Ilie, căruia i-am încredinţat cheile puterii de a întoarce inimile strămoşilor către copii şi inimile copiilor către strămoşi, ca nu cumva întregul pământ să fie lovit cu un blestem;

10 Şi, de asemenea, cu Iosif, şi Iacov, şi Isaac, şi Avraam, strămoşii voştri, prin care promisiunile rămân;

11 Şi, de asemenea, cu Mihail, ori Adam, strămoşul tuturor, prinţul tuturor, cel îmbătrânit de zile;

12 Şi, de asemenea, cu Petru, şi Iacov, şi Ioan, pe care Eu i-am trimis la voi, prin care v-am rânduit şi v-am confirmat pentru a fi apostoli şi martori speciali ai numelui Meu şi pentru a deţine cheile slujirii voastre şi ale aceloraşi lucruri pe care Eu le-am revelat lor;

13 Cărora le-am încredinţat cheile împărăţiei Mele şi o dispensaţie a Evangheliei pentru zilele din urmă; şi pentru plenitudinea timpurilor când Eu voi aduna toate lucrurile într-unul, atât cele care sunt în cer, cât şi cele de pe pământ;

14 Şi, de asemenea, cu toţi cei pe care Tatăl Meu Mi i-a dat din lume.

15 De aceea, înălţaţi-vă inimile şi bucuraţi-vă, şi încingeţi-vă coapsele şi luaţi toată armura Mea, pentru ca să puteţi să vă împotriviţi în ziua cea rea, făcând totul pentru a putea rezista.

16 Staţi gata, dar, având mijlocul încins cu adevărul, fiind îmbrăcaţi cu platoşa dreptăţii şi având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii, pe care am trimis-o prin îngerii Mei să v-o încredinţeze;

17 Luând scutul credinţei cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău;

18 Şi luaţi coiful salvării şi sabia Spiritului Meu, pe care îl voi revărsa asupra voastră, şi cuvântul Meu, pe care Eu vi l-am revelat, şi învoiţi-vă cu privire la toate lucrurile, pe care Mi le cereţi, şi fiţi credincioşi până când vin Eu, şi veţi fi luaţi, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi. Amin.