Scripturi
Doctrină şi Legăminte 62


Secţiunea 62

Revelaţie dată prin intermediul lui Joseph Smith, profetul, pe malul Râului Missouri, la Chariton, Missouri, la 13 august 1831 (History of the Church, 1:205–206). În acea zi, profetul şi grupul său, care erau pe drumul lor de la Independence la Kirtland, au întâlnit mai mulţi vârstnici care erau pe drumul spre ţinutul Sionului şi, după saluturi voioase, au primit această revelaţie.

1–3, Mărturiile sunt înscrise în cer; 4–9, Vârstnicii trebuie să călătorească şi să predice potrivit judecăţii lor şi după cum sunt îndrumaţi prin Spirit.

1 Ascultaţi şi fiţi atenţi, o, voi vârstnici ai Bisericii Mele, spune Domnul, Dumnezeul vostru, chiar Isus Hristos, avocatul vostru, care cunoaşte slăbiciunile omului şi cum să-i ajute pe cei care sunt ispitiţi.

2 Şi adevărat, ochii Mei sunt asupra celor care nu au mers încă în ţinutul Sionului; de aceea, misiunea voastră nu este încă completă.

3 Totuşi, sunteţi binecuvântaţi, pentru că mărturia pe care aţi depus-o este înscrisă în cer pentru ca îngerii să o poată vedea; şi ei se bucură pentru voi şi păcatele voastre vă sunt iertate.

4 Şi acum, continuaţi călătoria voastră. Adunaţi-vă în ţinutul Sionului; şi ţineţi o întâlnire şi bucuraţi-vă împreună şi oferiţi un sacrament Celui Prea Înalt.

5 Şi după aceea, vă puteţi întoarce să depuneţi mărturie, da, sau toţi împreună, sau doi câte doi, după cum consideraţi că este mai bine, Îmi este indiferent; dar fiţi credincioşi şi anunţaţi veştile bune locuitorilor pământului sau printre congregaţiile celor răi.

6 Iată, Eu, Domnul, v-am adunat pentru ca promisiunea să poată fi împlinită, pentru ca cei credincioşi dintre voi să fie apăraţi şi să se bucure împreună în ţinutul Missouri. Eu, Domnul, promit celor care sunt credincioşi şi nu pot să mint.

7 Eu, Domnul, sunt dispus, dacă unul dintre voi doreşte să călărească pe cal sau pe catâr, sau cu căruţa, să primească această binecuvântare, dacă o acceptă din mâna Domnului, cu o inimă recunoscătoare în toate lucrurile.

8 Aceste lucruri rămân să fie făcute potrivit judecăţii voastre şi îndrumărilor Spiritului.

9 Iată, împărăţia este a voastră. Şi iată, luaţi seama, Eu sunt totdeauna cu credincioşii. Chiar aşa. Amin.