Scripturi
Doctrină şi Legăminte 68


Secţiunea 68

Revelaţie dată prin intermediul lui Joseph Smith, profetul, la Hiram, Ohio, în noiembrie 1831, la cererea lui Orson Hyde, Luke S. Johnson, Lyman E. Johnson şi William E. McLellin (History of the Church, 1:227–229). Deşi această revelaţie a fost dată ca răspuns la rugăciunea făcută pentru ca să fie făcut cunoscut gândul Domnului cu privire la vârstnicii menţionaţi, o mare parte din conţinut se referă la întreaga Biserică.

1–5, Cuvintele vârstnicilor, atunci când sunt inspirate de Duhul Sfânt sunt scriptură; 6–12, Vârstnicii trebuie să meargă să predice şi să boteze şi semnele îi urmează pe adevăraţii credincioşi; 13–24, Primul născut dintre fii lui Aaron poate sluji ca episcop care prezidează (adică, să deţină cheile preşedinţiei în calitate de episcop) sub îndrumarea Primei Preşedinţii; 25–28, Părinţilor li se porunceşte să-i înveţe pe copiii lor Evanghelia; 29–35, Sfinţii trebuie să respecte Sabatul cu sârguinţă, să muncească şi să se roage.

1 Slujitorul Meu, Orson Hyde, a fost chemat prin rânduirea sa să proclame Evanghelia nepieritoare prin Spiritul Dumnezeului cel Viu, de la popor la popor şi din ţinut în ţinut, în congregaţiile celor răi, în sinagogile lor, discutând raţional cu ei şi explicându-le toate scripturile.

2 Şi, ascultă, şi iată, aceasta este un exemplu pentru toţi aceia care au fost rânduiţi la această preoţie, care au primit misiunea de a merge înainte—

3 Şi aceasta este un exemplu pentru ei, ca ei să vorbească aşa cum sunt inspiraţi de Duhul Sfânt.

4 Şi tot ceea ce vor spune atunci când sunt inspiraţi de Duhul Sfânt va fi scriptură, va fi voinţa Domnului, va fi gândul Domnului, va fi Cuvântul Domnului, va fi glasul Domnului şi puterea lui Dumnezeu pentru salvare.

5 Iată, aceasta este promisiunea Domnului către voi, o, slujitorii Mei.

6 De aceea, îndrăzniţi şi nu vă temeţi, pentru că Eu, Domnul, sunt cu voi şi am să stau lângă voi; şi voi trebuie să mărturisiţi despre Mine, chiar Isus Hristos, că sunt Fiul Dumnezeului cel Viu, pentru că Eu am fost, pentru că Eu sunt şi pentru că Eu voi veni.

7 Acesta este cuvântul Domnului către tine, slujitorul Meu, Orson Hyde şi, de asemenea, către slujitorul Meu, Luke Johnson, şi către slujitorul Meu, Lyman Johnson, şi către slujitorul Meu, William E. McLellin, şi către toţi vârstnicii credincioşi ai Bisericii Mele:

8 Duceţi-vă în toată lumea, predicaţi Evanghelia la orice făptură, acţionând cu autoritatea pe care v-am dat-o, botezând în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt.

9 Şi acela care crede şi este botezat va fi salvat, şi acela care nu crede va fi blestemat.

10 Şi acela care crede va fi binecuvântat cu semnele care îl vor însoţi, aşa cum este scris.

11 Şi vouă vă va fi dat să cunoaşteţi semnele vremurilor şi semnele venirii Fiului Omului;

12 Şi vi se va da puterea să-i pecetluiţi pentru viaţă veşnică pe toţi aceia pentru care Tatăl va depune mărturie. Amin.

13 Şi acum, referitor la problemele de adăugat la legăminte şi porunci, acestea sunt:

14 Rămân alţi episcopi să fie puşi deoparte în Biserică, mai târziu, la timpul ales de Domnul, ca să slujească la fel ca şi primul;

15 De aceea, ei trebuie să fie înalţi preoţi care sunt demni şi ei vor fi numiţi de către Prima Preşedinţie a Preoţiei lui Melhisedec, numai dacă sunt cu adevărat descendenţi ai lui Aaron.

16 Şi dacă ei sunt cu adevărat descendenţi ai lui Aaron ei au drept legal la episcopat, dacă sunt primii-născuţi printre fiii lui Aaron;

17 Pentru că primul-născut deţine dreptul la preşedinţia acestei preoţii şi cheile sau autoritatea acesteia.

18 Nici un om nu are dreptul legal la acest oficiu, de a ţine cheile acestei preoţii, dacă nu este cu adevărat descendent şi primul-născut al lui Aaron.

19 Dar, cum un înalt preot al Preoţiei lui Melhisedec are autoritatea de a oficia în toate oficiile inferioare, el poate oficia în oficiul de episcop când nu se poate găsi nici un adevărat descendent al lui Aaron, cu condiţia să fie chemat şi pus deoparte şi rânduit în această putere de către mâinile Primei Preşedinţii a Preoţiei lui Melhisedec.

20 Şi un adevărat descendent al lui Aaron, trebuie să fie, de asemenea, desemnat pentru această Preşedinţie, şi găsit demn, şi uns, şi rânduit de către mâinile acestei preşedinţii, altfel nu este autorizat legal să oficieze în preoţia lor.

21 Dar, în virtutea hotărârii potrivit căreia dreptul lor la preoţie trece din tată în fiu, ei pot cere ungerea lor, atunci când pot dovedi obârşia lor sau o pot determina prin revelaţie de la Domnul, prin mâinile preşedinţiei menţionate mai sus.

22 Şi din nou, nici un episcop sau înalt preot care va fi pus deoparte pentru această slujire nu va fi judecat sau condamnat pentru nici un păcat, decât înaintea Primei Preşedinţii a Bisericii;

23 Şi, dacă el este găsit vinovat înaintea acestei preşedinţii, prin mărturie care nu poate fi contestată, el va fi condamnat;

24 Şi dacă se pocăieşte, el va fi iertat, potrivit legămintelor şi poruncilor Bisericii.

25 Şi din nou, dacă sunt părinţi care au copii în Sion sau în oricare dintre ţăruşii lui organizaţi, care nu îi învaţă, când au opt ani, să înţeleagă doctrina pocăinţei, a credinţei în Hristos, Fiul Dumnezeului cel Viu, şi a botezului şi a darului Duhului Sfânt prin aşezarea mâinilor, păcatul va fi asupra capetelor părinţilor.

26 Pentru că aceasta va fi lege pentru aceia care locuiesc în Sion sau în vreunul dintre ţăruşii lui care sunt organizaţi.

27 Şi copiii lor vor fi botezaţi pentru iertarea păcatelor la vârsta de opt ani şi vor primi aşezarea mâinilor.

28 Şi ei îi vor învăţa, de asemenea, pe copiii lor să se roage şi să umble în dreptate înaintea Domnului.

29 Şi locuitorii Sionului îşi vor aminti, de asemenea, de ziua de Sabat ca s-o sfinţească.

30 Şi locuitorii Sionului îşi vor aminti, de asemenea, de munca lor, dacă sunt numiţi să lucreze, cu toată credinţa; pentru că leneşii vor fi ţinuţi minte înaintea Domnului.

31 Acum, Eu, Domnul, nu sunt mulţumit de locuitorii Sionului, pentru că sunt leneşi printre ei; şi copiii lor cresc, de asemenea, în răutate; ei, de asemenea, nu caută în mod sincer bogăţiile veşniciei, ci ochii lor sunt plini de lăcomie.

32 Aceste lucruri nu trebuie să fie şi trebuie să dispară dintre ei; în consecinţă, slujitorul Meu, Oliver Cowdery, să ducă aceste cuvinte în ţinutul Sionului.

33 Şi Eu le dau o poruncă: acela care nu se roagă înaintea Domnului la timpul potrivit va fi ţinut minte înaintea judecătorului poporului Meu.

34 Aceste cuvinte sunt adevărate şi demne de încredere; de aceea, nu le încălcaţi şi nici nu scoateţi ceva din ele.

35 Iată, Eu sunt Alfa şi Omega şi Eu vin curând. Amin.