Scripturi
Doctrină şi Legăminte 8


Secţiunea 8

Revelaţie dată prin intermediul lui Joseph Smith, profetul, lui Oliver Cowdery, la Harmony, Pennsylvania, în aprilie 1829 (History of the Church, 1:36–37). În timpul traducerii Cărţii lui Mormon, Oliver, care a continuat să slujească drept copist, scriind după dictarea profetului, a dorit să fie înzestrat cu darul traducerii. Domnul i-a răspuns la rugăciunea lui, acordând această revelaţie.

1–5, Revelaţia vine prin puterea Duhului Sfânt; 6–12, Cunoaşterea tainelor lui Dumnezeu şi puterea de a traduce înregistrările din vechime vin prin credinţă.

1 Oliver Cowdery, adevărat, adevărat, Eu îţi spun ţie că după cât este de sigur că Domnul trăieşte, care este Dumnezeul tău şi Mântuitorul tău, tot aşa de sigur este că tu vei primi cunoaşterea oricăror lucruri pe care tu le vei cere cu credinţă, cu inima sinceră, cu credinţa că vei primi o cunoaştere cu privire la inscripţiile din trecut, care sunt străvechi şi care conţin acele părţi din scriptura Mea despre care s-a vorbit prin manifestarea Spiritului Meu.

2 Da, iată, Eu îţi voi spune ţie, în inima şi în mintea ta, prin Duhul Sfânt, care va veni asupra ta şi care va trăi în inima ta.

3 Acum iată, acesta este spiritul revelaţiei; iată, acesta este spiritul prin care Moise i-a adus pe copiii lui Israel prin Marea Roşie pe pământ uscat.

4 De aceea, acesta este darul tău; aplică-l şi eşti binecuvântat, pentru că el te va salva din mâinile duşmanilor tăi, pe când, dacă n-ar fi aşa, ei te vor omorî pe tine şi vor distruge sufletul tău.

5 O, aminteşte-ţi aceste cuvinte şi ţine poruncile Mele. Aminteşte-ţi, acesta este darul tău.

6 Acum, acesta nu este tot darul tău; pentru că tu mai ai alt dar, care este darul lui Aaron; iată, el ţi-a spus ţie multe lucruri;

7 Iată, nu există altă putere decât puterea lui Dumnezeu, care face ca acest dar al lui Aaron să fie cu tine.

8 De aceea, nu te îndoi, pentru că el este darul de la Dumnezeu; şi tu îl vei ţine în mâinile tale şi vei face lucruri minunate; şi nici o putere nu va fi capabilă să-l ia din mâinile tale, pentru că este lucrarea lui Dumnezeu.

9 Şi, de aceea, Eu îţi voi acorda orice Îmi vei cere să-ţi spun prin acest mijloc şi tu vei avea cunoaşterea în acea privinţă.

10 Aminteşte-ţi că fără credinţă tu nu poţi să faci nimic; de aceea, cere în credinţă. Nu trata fără respect aceste lucruri; nu cere ceea ce nu trebuie să ceri.

11 Cere ca tu să poţi cunoaşte tainele lui Dumnezeu şi ca să poţi traduce şi să primeşti cunoaştere din toate acele înregistrări din vechime care au fost ascunse şi care sunt sfinte; şi ţi se va face după credinţa ta.

12 Iată, Eu sunt Acela care a spus aceasta; şi Eu sunt Acelaşi care ţi-a vorbit de la început. Amin.