Fondul Permanent pentru Educaţie


Conectează-te


 

O rază luminoasă de speranţă

Fondul Permanent pentru Educaţie (PFE) a fost înfiinţat în anul 2001, în timpul conferinţei generale, când Gordon B. Hinckley, pe atunci preşedinte al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, a anunţat o „iniţiativă îndrăzneaţă” de a-i ajuta pe tinerii din zonele aflate în dezvoltare „să iasă din sărăcia pe care ei şi generaţiile lor anterioare au cunoscut-o”. El a vorbit despre misionarii care s-au întors din misiuni şi alţi tineri băieţi şi tinere fete ambiţioşi care au o capacitate mare, dar puţine ocazii:

„Eu cred că Domnul nu doreşte să-i vadă pe oamenii Săi sortiţi să trăiască în sărăcie. Eu cred că El doreşte ca cei credincioşi să se bucure de lucrurile bune ale pământului”. Preşedintele Hinckley a propus o soluţie pentru această sărăcie atât de răspândită: „În încercarea de a remedia această [lipsă de ocazii], propunem un plan… despre care noi credem că este inspirat de Domnul… Îl vom numi Fondul Permanent pentru Educaţie”. El a mai declarat că „educaţia este cheia reuşitei” („Fondul Permanent pentru Educaţie”, Liahona, iul. 2001, p. 60-61).

Programul FPE funcţionează după tiparul Fondului permanent pentru emigrare, care, începând cu mijlocul anilor 1800 până spre sfârşitul acestora, a ajutat peste 30.000 de membri ai Bisericii să călătorească din Europa în Valea Salt Lake.

Programul este finanţat prin contribuţiile membrilor Bisericii şi ale altora care sprijină misiunea acestuia. Este o resursă ciclică în care banii sunt împrumutaţi unei persoane pentru a o ajuta să plătească în avans pentru educaţie sau pregătire profesională. Când un student a absolvit şi lucrează, acesta înapoiază împrumutul cu o dobândă mică. Înapoierea împrumuturilor face posibilă acordarea altor împrumuturi.

„Lumea de astăzi este foarte competitivă, mai mult decât a fost vreodată. Eu cred că bărbaţii şi femeile trebuie să obţină un anumit tip de educaţie care îi va ajuta să îndeplinească exigenţele [nevoile urgente] ale vieţii… Bărbaţii şi femeile trebuie să se pregătească pentru a îndeplini un scop mai mare decât am avut vreodată ... [Fondul Permanent pentru Educaţie] este un fond care va fi folosit mult timp” (Thomas S. Monson, în „16th President Fields Questions from Media”, Church News, 4 febr. 2008).

Întrebări adresate frecvent

Următoarele informaţii oferă răspunsuri la cele mai des întâlnite întrebări cu privire la programul Fondului Permanent pentru Educaţie.

Cine poate depune cerere pentru un împrumut din FPE?

O persoană care depune o cerere pentru împrumuturi din FPE trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

  • să fie un membru al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă care este demn să meargă la templu;
  • să aibă 18 ani sau mai mult; 
  • dacă este un tânăr adult necăsătorit, trebuie să fie înscris şi să participe activ la un institut de religie (studenţii căsătoriţi şi cei peste 30 de ani nu trebuie să participe la institut);
  • să trăiască şi să urmeze cursuri într-o ţară aprobată de FPE; Momentan, FPE nu este disponibil în Statele Unite sau Canada.

Sunt împrumuturile FPE disponibile în ţara în care locuiesc?

Împrumuturile FPE sunt disponibile în următoarele ţări:

Samoa Americană

Argentina

Barbados

Belize

Bolivia

Botswana

Brazilia

Cambodgia

Capul Verde

Chile

Columbia

Costa Rica

Republica Dominicană

Ecuador

El Salvador

Fiji

R.D. Congo

Ghana

Guatemala

Guyana

Haiti

Honduras

India

Indonezia

Coasta de Fildeş

Jamaica

Kenya

Kiribati

Lesotho

Liberia

Madagascar

Malawi

 

Mexic

Namibia

Nicaragua

Nigeria

Mozambic

Pakistan

Panama

Papua Noua Guinee

Paraguay

Peru

Filipine

Puerto Rico

Rusia

Samoa

Sierra Leone

Africa de Sud

Spania

Suriname

Swaziland

Tanzania

Thailanda

Togo

Tonga

Trinidad şi Tobago

Uganda

Uruguay

Vanuatu

Venezuela

Zambia

Zimbabwe

 

Cum depun cerere pentru un împrumut din FPE?

Informaţiile despre depunerea unei cereri pentru un împrumut din FPE se găsesc pe pagina Depune cerere pentru un împrumut.

Pentru ce pot fi folosite împrumuturile din FPE?

  • Educaţie tehnică, profesională sau superioară care să conducă la un loc de muncă în zona locală (vezi „Ce este Lista de opţiuni FPE?” pe pagina Depune cerere pentru un împrumut).
  • Taxe şcolare şi cărţi, precum absolvirea, obţinerea unei licenţe şi costurile pentru obţinerea unui certificat.

Când şi cum este plătit împrumutul?

  • Plăţi mici, lunare, sunt făcute în timpul şcolii.
  • La şase luni după absolvire (sau retragere), plăţi mai mari, lunare, încep să fie cerute în funcţie de un program stabilit şi este adăugată o dobândă mică.
  • Fondul Permanent pentru Educaţie reduce, de asemenea, suma pe care o datorezi când (1) obţii note bune, (2) absolvi, (3) îţi atingi ţelul privind angajarea şi (4) plăteşti ratele la timp. Aceşti stimulenţi ai performanţei pot reduce suma împrumutului din FPE până la 40%.

Cum sunt folosite contribuţiile?

Contribuţiile la fond şi ratele de la participanţii existenţi sunt folosite pentru a oferi împrumuturi noi studenţilor care se califică pentru aceasta.

Cum pot să ajut?

Mulţi oameni din întreaga lume şi-au exprimat sprijinul faţă de misiunea Fondului Permanent pentru Educaţie şi s-au întrebat deseori ce pot face pentru a contribui şi a face parte din acest efort internaţional. Secţiunea Ocazii de a sluji explică modurile în care puteţi ajuta.

Cine conduce Fondul Permanent pentru Educaţie?