2012
Să nu vă prăbuşiţi
Aprilie 2012


Să nu vă prăbuşiţi

Preveniţi problemele serioase de mai târziu rezolvând acum problemele mici.

Lui Andrei i-au plăcut de mic avioanele. Însă chiar dacă sunt mulţi cei care visează să zboare, Andrei nu se gândeşte să piloteze avioane, el este interesat să construiască avioane. Acest tânăr de 16 ani din România studiază să devină mecanic de aeronave.

În România, adolescenţii pot alege să urmeze un liceu pentru a se pregăti pentru facultate sau o şcoală de meserii. Datorită pasiunii lui Andrei pentru avioane, decizia lui de a urma colegiul tehnic de aeronautică a fost uşoară.

Mecanicii de aeronave nu repară avioane stricate şi atât. Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le fac este să verifice şi să întreţină avioanele ca ele să nu se strice. Ei fac verificări frecvente la avion, de la elice la trenul de aterizate şi la fiecare piesă a aeronavei.

„Poate fi greu să descoperi o problemă mică ce poate provoca prăbuşirea unui avion”, spune Andrei. „Dar e mai uşor de găsit decât să încerci să montezi din nou tot avionul.”

Programarea frecventă a întreţinerii aeronavei şi refuzul de a o omite sunt importante – atât pentru avioane, cât şi pentru membrii Bisericii – pentru a putea găsi şi rezolva problemele înainte ca acestea să devină o ameninţare mecanică sau pentru viaţa spirituală.

Întreţinerea spirituală

Andrei locuieşte în Bucureşti, un oraş cu aproape două milioane de locuitori. Totuşi, Biserica este relativ nouă în România, iar în Bucureşti sunt suficienţi membri cât pentru două ramuri. Andrei şi familia sa locuiesc departe de alţi membri din ramura lor. Andrei simte presiunea lumii peste tot în preajma sa la şcoală şi printre prietenii săi. El ştie cât este de uşor să se prăbuşească – vorbind din punct de vedere spiritual – dacă nu menţine o întreţinere spirituală în mod frecvent.

Viaţa poate fi agitată. Pe lângă timpul pe care Andrei îl petrece să înveţe pentru şcoală, să joace fotbal şi la calculator, îşi face timp să se roage, să postească, să studieze din scripturi şi să-şi îndeplinească responsabilităţile de preot. El se asigură că „merge” şi la seminar, lucru care îl face prin Internet din cauza distanţei.

Îndeplinirea acelor lucruri face parte din întreţinerea spirituală frecventă care ajută la găsirea şi rezolvarea punctelor slabe înainte de a duce la o prăbuşire de natură spirituală care ameninţă viaţa.

„Sunt unele lucruri pe care trebuie să le faci în mod frecvent – să devină un obicei”, spune el. „Nu poţi lăsa ca viaţa să preia controlul.”

Prăbuşiri spirituale

Andrei a învăţat că dacă nu efectuăm întreţinerea spirituală în mod frecvent, forţe precum stresul sau presiunea colegilor pot birui împotrivirea noastră în faţa ispitei. Când se întâmplă acest lucru, nu mai durează mult până când ne pierdem calea, controlul şi, în cele din urmă, puterea spirituală.

Tot aşa cum un avion fără putere va pierde din altitudine, când noi păcătuim, ne pierdem puterea spirituală şi pierdem din altitudine, distanţându-ne de cer şi ducând, mai devreme sau mai târziu, la o prăbuşire spirituală.

Deşi este posibil ca ispăşirea Salvatorului să ne ajute să ne revenim după ce ne prăbuşim, este mult mai bine să ne bizuim pe puterea Lui de a ne ajuta să rezolvăm problema atunci când e mică – înainte de a provoca o catastrofă spirituală.

Pericolul de a omite

Gândul de a omite întreţinerea tehnică a unui avion nu i-a trecut lui Andrei prin minte niciodată. Omiterea nu este o opţiune. „Există legi în această privinţă”, spune el. Dar dacă el va omite o întreţinere – doar o dată – el recunoaşte că „probabil nu se va întâmpla nimic”.

Poate că cea mai mare problemă în a omite nu este că avionul se va prăbuşi imediat, ci că nu se va prăbuşi. „Dacă azi nu se întâmplă nimic rău deoarece omit, voi fi mult mai uşor tentat să omit şi mâine”, spune el.

Când întreţinerea este omisă cu regularitate, forţele şi tensiunea care apasă asupra avionului – sau asupra noastră – vor face ca ceva să cedeze mai devreme sau mai târziu. „În cele din urmă, ne vom prăbuşi”, spune el.

De aceea ne-a dat şi Dumnezeu legi privitoare la întreţinerea spiritualităţii în mod regulat. „Să vă adunaţi laolaltă [la Biserică] adeseori” (3 Nefi 18:22; subliniere adăugată). Rugaţi-vă întotdeauna (vezi 3 Nefi 18:19). Cercetaţi scripturile cu sârguinţă (vezi 3 Nefi 23:1–5). „Virtutea să înfrumuseţeze fără încetare gândurile tale” (D&L 121:45; subliniere adăugată). [Mergeţi] la templu cu regularitate.1

Respectarea acestor legi şi efectuarea cu regularitate a întreţinerii spirituale ne vor ajuta să zburăm pe calea cea dreaptă.

„Un avion este proiectat să se ridice de la pământ, să părăsească lumea”, spune Andrei. „Aceasta este ceea ce Tatăl Ceresc doreşte de la noi. Printr-o întreţinere frecventă, vom ajunge în siguranţă acolo unde vrem să mergem – înapoi în ceruri.”

Notă

  1. Vezi Thomas S. Monson, „Templul sfânt – un far pentru lume”, Liahona, mai 2011, p. 92.

  2. Vezi Joseph B. Wirthlin, „True to the Truth”, Ensign, mai 1997, p. 17.

Fotografie a unui avion, de iStockphoto © Christopher Pattberg; dreapta: fotografie de Adam C. Olson

Fotografie a unei aripi, de Adam C. Olson; fotografie a unei mape, de John Luke