2016
Selecţiuni din cea de a 186-a Conferinţă Generală Bianuală a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă
Mai 2016


Selecţiuni din cea de a 186-a Conferinţă Generală Bianuală a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă

Sesiunea de sâmbătă dimineaţă a conferinţei generale din aprilie a început cu o invitaţie din partea preşedintelui Henry B. Eyring, care a îndemnat ascultătorii să se roage pentru vorbitori şi membrii corului, atât înainte, cât şi în timpul desfăşurării activităţii dânşilor. Şi, în încheierea conferinţei, duminică după-amiază, vârstnicul Jeffrey R. Holland a remarcat: „Dacă în zilele care vor urma, vedeţi… aspecte în viaţa dumneavoastră care nu sunt la înălţimea mesajelor pe care le-aţi auzit în acest sfârşit de săptămână, nu vă descurajaţi… Cel mai minunat lucru privind Evanghelia este faptul că suntem răsplătiţi atunci când încercăm, chiar dacă nu reuşim mereu” (pagina 125, 126).

Invitaţiile dânşilor de a acţiona au anticipat şi au întărit invitaţia preşedintelui Thomas S. Monson: „În timp ce ne gândim la hotărârile pe care le luăm în viaţă în fiecare zi… dacă Îl alegem pe Hristos, vom face întotdeauna alegerea corectă” (pagina 86).

Alte lucruri evidenţiate în timpul conferinţei

  • Anunţarea de către preşedintele Monson a patru temple noi: în Belém, Brazilia; Quito, Ecuador; Lima, Peru (al doilea templu acolo); şi Harare, Zimbabwe (vezi relatarea de la pagina 142).

  • Susţinerea a 11 noi autorităţi generale (biografiile dânşilor încep la pagina 131).

  • Susţinerea unei noi preşedinţii generale a Societăţii Primare (biografiile dânselor încep la pagina 136).

  • Anunţarea unei noi iniţiative, adresată persoanelor şi familiilor, de a acţiona la nivel local pentru a ajuta refugiaţii (vezi paginile 13, 111 şi 141).

  • O concentrare asupra relaţiilor din cadrul familiei, mai ales asupra rolurilor bărbaţilor ca soţi, taţi şi deţinători ai preoţiei.

  • Observaţii doctrinare profunde, făcute de vorbitori, cum ar fi aceasta a vârstnicului Dale G. Renlund: „Când ne apropiem de Dumnezeu, puterea sporită datorată ispăşirii lui Isus Hristos va face parte din viaţa noastră. Şi, asemenea ucenicilor de pe drumul către Emaus, ne vom da seama că Salvatorul ne-a fost mereu aproape” (pagina 42).