2013
Zâmbeşte şi refuză
Octombrie 2013


Zâmbeşte şi refuză

Autoarea locuieşte în Metro Manila, Filipine.

Am refuzat să beau de multe ori, dar acum preşedintele companiei îmi oferea un pahar cu vin.

Imagine
A woman being offered alcoholic drinks.

Ilustraţie de Sudi McCollan

Într-o vară, am participat la un stagiu de practică pe o insulă din Bicol, Filipine. Priveliştea oceanului era minunată şi aşteptam cu nerăbdare fiecare dimineaţă.

Cu toate acestea, serile îmi creau o stare de teamă. Era momentul când oamenii din tabără începeau să bea şi să petreacă. Primeam frecvent invitaţii la asemenea petreceri, iar eu şi colegii mei stagiari trebuia să participăm, din moment ce neparticiparea era considerată lipsă de respect.

Prima petrecere a fost o petrecere de bun venit pentru noii stagiari. Îmi era teamă să particip, deoarece eram destul de sigură că ei îmi vor oferi alcool şi nu ştiam sigur cum să refuz. Am sunat un prieten din episcopia mea de acasă, iar el mi-a oferit nişte sfaturi minunate care mi-au întărit încrederea.

Când petrecerea a început, ei ne-au oferit alcool dar, din fericire, nu ne-au obligat să bem. Din moment ce colegii mei stagiari au acceptat faptul că nu consumam alcool, refuzarea următoarei băuturi era acum uşoară pentru mine – până într-o seară. În timpul unei petreceri, preşedintele companiei a sosit. El a adus o sticlă de lambanog (un soi de vin local din nucă de cocos). Curând după sosirea lui, l-am văzut turnând nişte vin. Apoi a spus: „Trebuie să înveţi să bei” şi i-a dat paharul uneia dintre stagiare. Ea l-a băut repede.

Inima mea a început să bată tare. Curând venea rândul meu. Îmi şopteam încet: „Nu voi bea. Nu voi bea”. Apoi l-am văzut pe preşedinte întinzându-mi paharul cu vin. Nu am ştiut ce să fac. Colegii mei stagiari se uitau la mine, aşteptând să vadă ce aveam să fac. Am zâmbit preşedintelui şi am spus cu umilinţă: „Îmi pare rău, domnule, dar eu nu beau”.

Am ştiut că era dezamăgit. El m-a întrebat de ce nu beau. Am spus: „Sunt mormonă”.

El a spus: „Nu am auzit de această religie. Parcă ar fi numele unei mâncări”. Toată lumea a râs.

Şi eu am zâmbit, nu datorită glumei sale, dar pentru că am ştiut că făcusem ceea ce e corect.

Nimeni nu mi-a mai oferit vreodată de băut. Totuşi, batjocura nu a încetat, nici chiar din partea prietenilor mei. Unul dintre ei a spus chiar că minţeam şi că este de neimaginat ca membrii Bisericii să nu bea. În acea perioadă am simţit presiunea simţită de membrii Bisericii.

Şederea mea pe acea insulă m-a învăţat multe lecţii, nu doar din punct de vedere academic dar, de asemenea, spiritual. Am învăţat că batjocura poate să nu se sfârşească, dar Spiritul Domnului vă va ghida întotdeauna pentru a face ceea ce este drept.