Profetul nostru: Thomas S. Monson

„Mulţumim, Ţie, Dumnezeul nostru”, (Imnuri, nr. 19). Acest imn ne prezintă una dintre trăsăturile caracteristice ale Bisericii. Noi mulţumim cu adevărat lui Dumnezeu pentru un profet care ne îndrumă în aceste zile din urmă.

Faptul că Dumnezeu ne-a oferit un profet reprezintă un lucru fundamental pentru credinţa şi crezul sfinţilor din zilele din urmă de peste tot. Noi ştim că Dumnezeu trăieşte şi că El ne iubeşte. Noi ştim că El şi-a trimis Fiul, pe Isus Hristos, să fie Salvatorul şi Mântuitorul nostru şi ştim că El ne-a dat un profet.

Acei membri care au trăit în primii ani de existenţă a Bisericii au simţit o recunoştinţă profundă pentru că au trăit în acelaşi timp cu profetul Joseph Smith. Mesajele şi mărturiile restaurării despre care depunem mărturie astăzi au fost lucruri pe care primii sfinţi le-au trăit ca experienţe personale.

Lucruri minunate s-au întâmplat în anii în care Brigham Young a condus Biserica Domnului. Sfinţii au călătorit spre vest şi s-au stabilit în inima Munţilor Stâncoşi, unde Biserica a înflorit. Cei care au trăit în aceea perioadă au considerat că a fost o mare binecuvântare să trăiască în acelaşi timp cu profetul Brigham Young.

Acelaşi lucru a continuat pe măsură ce Domnul a făcut ca oameni nobili şi importanţi să aibă grijă de treburile Bisericii Sale. Părinţii şi bunicii mei au vorbit cu mare respect şi afecţiune despre profetul din vremea lor−preşedintele Herber J. Grant.

Sora Walker şi cu mine, dar şi mulţi dintre părinţii şi bunicii dumneavoastră, am iubit exemplul minunat şi învăţăturile remarcabile ale profetului David O. McKay. El a fost urmat de succesorii săi: Joseph Fielding Smith, Harold B. Lee, Spencer W. Kimball, Ezra Taft Benson şi Howard W. Hunter. Fiecare bărbat a fost pregătit în mod extraordinar să conducă Biserica o perioadă de timp determinată chiar de Însuşi Domnul. Fiecare dintre ei erau iubiţi şi susţinuţi de membrii Bisericii.

Mulţi dintre voi, cei aflaţi aici în această seară, vă veţi aminti cu drag de conducerea minunată a preşedintelui Gordon B. Hinckley. Ce binecuvântare a fost să trăim în timpul în care a fost preşedinte al Bisericii!

Cu cinci ani în urmă, Domnul l-a chemat pe preşedintele Hinckley acasă şi Thomas S. Monson a devenit preşedintele Bisericii – profetul Domnului pe pământ astăzi. O, ce binecuvântare este pentru dumneavoastră şi pentru mine să trăim în aceste zile minunate, când suntem conduşi de un mare profet.

Aceasta este Biserica Domnului. El planifică vieţile acestor mari apostoli şi îi pune în postura de conducători ai Bisericii Sale. Una dintre caracteristicile Bisericii Domnului este că El are apostoli şi profeţi pe acest pământ astăzi.

Apostolul Pavel a descris Biserica spunând despre aceasta că are „[apostoli şi profeţi], piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos” (Efeseni 2:20). Astfel a fost Biserica organizată în trecut şi aşa este şi acum. Biserica Domnului se distinge prin faptul că are apostoli şi profeţi, Isus Hristos Însuşi fiind piatra din capul unghiului. Fiecare preşedinte al Bisericii a depus mărturie că Isus Hristos este capul acestei Biserici.

Nu sunt coincidenţe, nu sunt greşeli şi nu sunt campanii de convingere. În toate problemele referitoare la succesiunea în preşedinţia Bisericii Domnului, Domnul este responsabil şi, cu siguranţă, se va face voia Sa.

Vă depun mărturie că datorită voinţei Domnului, noi suntem conduşi astăzi de preşedintele Thomas S. Monson, care este profetul Domnului pe pământ astăzi.

Aşa cum profetul Ieremia din Vechiul Testament ne-a învăţat despre profeţi, noi ştim că acest lucru este adevărat în ceea ce îl priveşte pe preşedintele Monson. În Biblie se spune: „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem prooroc al neamurilor” (Ieremia 1:5).

Doresc să vă vorbesc astăzi despre viaţa şi slujirea preşedintelui Thomas S. Monson, cel de-al 16-lea preşedinte al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă.

În ultimul an din viaţa preşedintelui Hinckley, acesta m-a numit pe mine director executiv al Departamentului Templelor şi preşedintele Monson mi-a făcut onoarea de a-mi permite să rămân în această funcţie. În ultimii şase ani, am avut parte de o binecuvântare minunată şi de neuitat, şi anume de a-i ajuta pe preşedintele Thomas S. Monson şi pe consilierii săi la rezolvarea problemelor legate de templu. Am stat alături de preşedintele Monson, în timp ce acesta îmi oferea sfaturi şi îndrumare în legătură cu rezolvarea problemelor legate de templele din întreaga lume. M-a invitat să îl însoţesc la ceremonii de dedicare a templelor, la ceremonii de începere a lucrărilor şi în vizitele la locurile în care se vor construi temple în viitor. Am fost binecuvântat să pot călători cu dânsul în jurul lumii, în locuri îndepărtate precum oraşul Kiev din Ucraina şi oraşul Cebu din Filipine şi în alte locuri interesante, precum oraşul Roma din Italia.

În timp ce dânsul a călătorit în jurul lumii, am fost binecuvântat să fiu acolo pentru a vedea ce mare este dragostea sa pentru oameni – nu doar pentru membrii Bisericii, ci pentru toţi oamenii. Am fost martorul caracterului său cald şi prietenos, blândeţii şi sensibilităţii sale asemănătoare cu cele ale lui Hristos, mai ales faţă de copii, bătrâni şi infirmi. De multe ori, când l-am privit pe preşedintele Monson, am avut următoarea impresie: „În acest fel ar acţiona Salvatorul. În acest fel s-ar comporta Salvatorul cu oamenii”.

Am fost martorul entuziasmului său nesfârşit, energiei şi determinării sale, bucuriei sale de a trăi şi dorinţei sale puternice de a sluji Domnului şi de a face ceea ce ar dori Salvatorul ca dânsul să facă. Munca Domnului nu îl oboseşte niciodată.

În Doctrină şi legăminte, secţiunea 52, versetul 14, Domnul a spus: „Vă voi da un model în toate lucrurile, pentru ca să nu fiţi înşelaţi”.

Îmi place acest verset din scriptură deoarece mă învaţă că Domnul îmi va da un model şi îmi va arăta cum să fac anumite lucruri, cum să acţionez şi cum să trăiesc. Dar nu este vorba despre mine. Este vorba despre fiecare dintre noi. Domnul, cu adevărat, ne arată calea. El ne dă modele în vieţile noastre pentru a ne arăta cum să trăim.

Eu cred că unul dintre modelele importante din vieţile noastre este viaţa profetului, care îndrumă şi conduce Biserica Domnului în zilele noastre. Aşa cum am menţionat mai devreme, pentru mine, ca tânăr băiat, modelul a fost preşedintele David O. McKay. L-am iubit şi l-am susţinut, m-am rugat pentru dânsul, am studiat cuvintele dânsului cu atenţie şi mi-am dorit să fiu atât de asemănător dânsului pe cât de mult mi-am imaginat eu că pot fi.

Bănuiesc că, atunci când mulţi dintre părinţii dumneavoastră erau tineri, modelul lor era preşedintele Spencer W. Kimball. Desigur, pentru fiecare dintre noi, dorinţa noastră cea mai mare este să ne modelăm viaţa după cea a Salvatorului – să Îl urmăm, să trăim conform poruncilor Sale şi să fim asemănători Lui pe cât de mult putem.

În 3 Nefi 27:27, Isus ne-a învăţat: „Ce fel de oameni trebuie să fiţi voi? Adevărat vă spun Eu vouă, tot aşa cum sunt Eu”.

Acesta este ţelul nostru principal – să fim asemănători Lui.

Preşedintele Monson a pus pe peretele fiecărui birou pe care l-a avut de când a fost chemat ca episcop o copie a unei picturi cunoscute care îl înfăţişează pe Salvator, realizată de Heinrich Hofmann. Este o reprezentare frumoasă a Salvatorului.

Vorbind despre această pictură, preşedintele Monson a spus: „Iubesc această pictură, pe care o am de când eram episcop în vârstă de douăzeci şi doi de ani şi pe care am luat-o cu mine oriunde am fost chemat să slujesc. Am încercat să îmi modelez viaţa după cea a Învăţătorului. Atunci când aveam de luat o decizie grea, m-am uitat întotdeauna la aceea pictură şi m-am întrebat: «Ce ar face El?» Apoi am încercat să fac ce ar fi făcut El” (în Heidi S. Swinton, To the Rescue: The Biography of Thomas S. Monson [2010], p. 135).

Eu ştiu că preşedintele Monson se gândeşte la modul în care să urmeze exemplul lui Isus. La un moment dat, am fost alături de preşedintele Monson la un eveniment care a avut loc înainte de o dedicare a unui templu. Dânsul tocmai sosise cu avionul în aceea zi şi, pe măsură ce adunarea de seară se apropia de final, m-am gândit că preşedintele Monson ar putea fi obosit şi voiam să mă asigur că dânsul se va odihni înaintea de a participa la evenimentele din ziua următoare. În timp ce se cânta imnul de încheire, m-am apropiat de preşedintele Monson şi i-am spus: „Preşedinte, după rugăciunea de încheiere, dacă ne strecurăm prin uşa din spate, putem să ne vă ducem înapoi la hotel repede şi puteţi să vă odihniţi”.

Cu o privire uimită, el mi-a spus: „Vârstnice Walker, dacă Isus ar fi aici, credeţi că El s-ar strecura prin uşa din spate la sfârşitul adunării?”

Nu i-am mai făcut acea sugestie niciodată. Aşa cum Salvatorul ar fi făcut, dânsul a dorit să fie alături de oameni. Dânsul nu se gândea deloc la el. Se gândea la binele pe care l-ar putea face.

Am simţit întotdeauna că pot fi o persoană mai bună atunci când îmi modelez viaţa după cea a persoanelor cinstite pe care Domnul le-a scos în calea mea: bunicii mei, părinţii mei, episcopii mei, preşedintele meu de misiune şi, desigur, profetul lui Dumnezeu, pe care pot să-l văd şi să-l aud şi pentru care mă rog în fiecare zi. Sunt absolut sigur că şi dumneavoastră faceţi acelaşi lucru.

A fost o binecuvântare minunată în viaţa mea faptul că am căutat să fiu mai asemănător Domnului şi profetului Său – preşedintele Thomas S. Monson.

Aş dori să împărtăşesc cu dumneavoastră câteva lucruri legate de experienţele de viaţă şi învăţăturile preşedintelui Monson şi sper că, pe măsură ce voi face acest lucru, dumneavoastră veţi putea identifica caracteristici pe care veţi dori să le aveţi în viaţa dumneavoastră. Am fi cu toţii binecuvântaţi dacă am căuta să ne modelăm vieţile după cea a profetului Domnului şi dacă am învăţa de la acesta.

Asemeni lui Nefi şi a majorităţii dintre dumneavoastră, Thomas S. Monson s-a născut din părinţi de seamă. Dânsul s-a născut în oraşul Salt Lake la data de 21 august 1927. A fost crescut în circumstanţe umile. Dânsul nu a încercat niciodată să descrie în alte culori locul de unde provenea. Cu un simţ al umorului discret, combinat cu o totală seninătate privind cine este dânsul, preşedintele Monson spunea uneori că nu trebuia să îşi facă griji dacă trăia în zona bogată sau săracă a oraşului – deoarece el a crescut între aceste zone.

Am fost întotdeauna impresionat de felul în care dânsul a vorbit mereu cu drag de tinereţea sa. Eu cred că dânsul se asemăna foarte mult cu Nefi. Se pare că Laman şi Lamuel erau buni în a observa problemele şi a vedea partea negativă a tuturor lucrurilor. Pe de altă parte, Nefi era pozitiv, optimist şi recunoscător. El a văzut binele în toate lucrurile din jurul său. În acest fel a crescut Tommy Monson – şi a fost aşa toată viaţa sa!

Dânsul a fost un student bun şi, poate cel mai important lucru, a fost un băiat bun. Dânsul şi-a arătat dorinţa de a face bine în slujba Domnului atunci când a fost chemat să slujească în calitate de secretar al cvorumului diaconilor din cadrul episcopiei sale. Cu aproape 70 de ani mai târziu, în calitate de preşedinte al Bisericii, s-a gândit cu oarecare mândrie la dorinţa sa de a face ca procesele verbale ale cvorumului diaconilor să fie cât mai bine redactate. Dânsul nu s-a gândit deloc la faptul că era doar secretarul şi nu preşedintele cvorumului. A dorit doar să-şi facă bine datoria. Fusese chemat să ocupe o funcţie în Biserica Domnului şi voia să o îndeplinească cât mai bine. Dânsul voia ca procesele verbale să fie clar scrise şi ordonate, aşa că le dactilografia pentru diaconii cvorumului. Ca băiat de 12 ani, dânsul a stabilit un exemplu minunat pentru noi.

Dacă acest lucru vi se pare remarcabil, nu sunt surprins. I s-a părut remarcabil şi preşedintelui său de ţăruş care, atunci când a auzit de munca excelentă făcută de Tommy, l-a chemat să vorbească în cadrul conferinţei de ţăruş – în calitate de secretar al cvorumului diaconilor. Aţi auzit vreodată de un secretar al cvorumului diaconilor vorbind la o conferinţă de ţăruş? Ce exemplu pentru noi toţi!

A terminat liceul şi s-a alăturat Marinei Statelor Unite. Şi-a servit ţara şi, în timp ce făcea acest lucru, s-a păstrat curat şi virtuos. S-a întors din serviciul militar şi a muncit din greu pentru a avea o educaţie bună. A fost un student bun – un alt exemplu minunat pentru noi toţi! (Exemplul de a fi un student bun poate fi mai important pentru unii dintre dumneavoastră decât pentru alţii.)

A curtat şi s-a îndrăgostit de o frumoasă sfântă din zilele din urmă, pe nume Frances Johnson, şi în scurt timp a cerut-o în căsătorie. Ei s-au căsătorit la Templul Salt Lake în data de 7 octombrie 1948, la vârsta de 21 de ani. Ce exemplu pentru noi toţi! (Poate că acest lucru este mai important pentru unii dintre dumneavoastră decât pentru alţii.)

Deşi era căsătorit de doar 18 luni, timp în care încerca să avanseze la noul loc de muncă, dânsul a acceptat chemarea Domnului de a sluji ca episcop într-o episcopie mare din zona centrală a oraşului. Era episcopia în care crescuse. (Gândiţi-vă la acest lucru!) Dânsul nu a spus: „Nu este momentul potrivit” sau „Sunt prea tânăr”; doar a acceptat chemarea, a avut încredere în Domnul şi a muncit din greu pentru a-şi duce la bun sfârşit chemarea cu toată energia şi talentul pe care Domnul i le dăruise. Dânsul şi-a dorit, pe cât posibil, să fie cel mai bun în slujba Domnului.

Tânărul episcop Monson a îndrăgit câteva versete din scriptură care pot binecuvânta vieţile fiecăruia dintre noi, aşa cum a binecuvântat viaţa dânsului:

„Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!

Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările” (Proverbele 3:5–6).

În prezent, preşedintele Monson citează des aceste versete din scriptură şi îşi trăieşte viaţa conform cu ceea ce ne învaţă acestea. Ce exemplu este dânsul pentru noi toţi! Am face bine dacă noi toţi ne-am aminti de aceste versete din scriptură şi le-am face o parte importantă a filosofiei noastre de viaţă – aşa cum şi preşedintele Monson a făcut-o.

Episcopia episcopului Monson avea peste 1000 de membri, incluzând 84 de văduve. Am fost binecuvântaţi ca, în timpul conferinţelor generale sau cu ocazia altor adunări, să îl auzim, ocazional, povestind câteva dintre experienţele speciale pe care le-a avut în timp ce avea grijă de aceste surori, care erau binecuvântate să se afle sub îngrijirea dânsului.

Pentru mine, de fiecare dată când îl ascult vorbind despre una dintre experienţele sale din perioada când era episcop, îmi dau seama, şi acest lucru reprezintă ceva impresionant pentru mine, că dragostea şi grija sa pentru membrii episcopiei dânsului nu s-a sfârşit atunci când a fost eliberat din chemarea sa de episcop. A fost chemat să slujească în cadrul preşedinţiei de ţăruş la vârsta de 27 de ani, dar chiar şi mulţi ani mai târziu (după chemarea sa ca preşedinte de misiune şi apostol), dânsul a continuat să-i iubească pe membrii vechi ai episcopiei sale, să aibă grijă de ei şi să-i ajute să crească spiritual. În mod cert, dânsul îi iubea şi avea grijă de ei nu doar dintr-un simţ al datoriei. Dragostea şi grija dânsului pentru ei i-a pătruns adânc în inimă şi nu puteau să dispară chiar dacă îndatoririle dânsului se schimbau.

Făcând acest lucru, preşedintele Monson ne-a arătat calea. Este o cale mai bună; este calea Domnului. Preşedintele Monson îi iubeşte pe ceilalţi şi este preocupat de ceilalţi – exact aşa cum Domnul ne-a învăţat că ar trebui să fim. Ce exemplu este dânsul pentru noi toţi!

La vârsta de 31 de ani, preşedintele Monson a fost chemat să fie preşedintele Misiunii Canada, cu sediul central în Toronto, Ontario. Exact aşa cum făcuse atunci când era episcop, a muncit din greu pentru a duce la bun sfârşit chemarea sa, a dat tot ceea era mai bun din dânsul şi a avut încredere în Domnul din toată inima sa. Toată lumea din jurul lui putea vedea dragostea sa pentru Domnul, dragostea sa pentru soţia şi copiii săi, dragostea sa pentru misionari şi pentru membri şi dragostea sa pentru Canada, ţara unde fusese chemat să slujească. Influenţa sa ca preşedinte de misiune a fost profundă şi, nici până în această zi, nu poate fi măsurată. Misionarii săi l-au iubit şi au căutat să îşi trăiască vieţile astfel încât preşedintele lor de misiune să fie mândru de ei. Noi putem învăţa cu toţii din acest lucru.

Aşa cum a făcut atunci când a fost eliberat din calitatea de episcop, dânsul a continuat să preţuiască în inima sa sentimentele şi afecţiunea pentru misionarii săi şi sfinţii care au fost binecuvântaţi să se afle sub administrarea sa. Am fost martor al afecţiunii şi interesului preşedintelui Monson, care nu a scăzut niciodată, faţă de misionarii care au slujit sub conducerea sa în Misiunea Canada. Ce exemplu minunat!

Ştiu că misionarii, care au fost binecuvântaţi să îl aibă ca preşedinte de misiune pe Thomas S. Monson, au încercat să urmeze modelul de slujire neprihănită în împărăţia Domnului, pe care preşedintele şi sora Monson l-au trasat pentru ei. Pentru a vă oferi un exemplu, voi împărtăşi cu dumneavoastră faptul remarcabil că, din cei 141 de preşedinţi de templu care slujesc în prezent în întreaga lumea, cinci dintre ei au fost tineri misionari care au slujit sub conducerea preşedintelui Monson în cadrul Misiunii Canada.

Mii dintre dumneavoastră care sunteţi alături de noi în această seară aţi fost misionari. Mă rog ca fiecare dintre noi să urmăm exemplul acestor cinci preşedinţi de templu şi să ne străduim să fim credincioşi şi să mergem pe calea slujirii neprihănite trasată de preşedinţii noştri de misiune.

Am fost emoţionat când am văzut recent o fotografie cu preşedintele Monson în Church News, care vizita un om dintr-un spital în Toronto, Canada (vezi „Teachings of the Prophet”, Church News, 3 feb. 2013,  p. 7). Acest bărbat slujise cu preşedintele Monson cu 50 de ani în urmă. Preşedintele Monson nu-l uitase. Trecerea multora ani şi distanţa de mulţi kilometri nu îi răpiseră preşedintelui Monson sentimentele minunate de dragoste şi apreciere pe care le dobândesc aceia care Îl slujesc, împreună, pe Domnul. Sper că fiecare dintre noi va urma exemplul său şi nu îi va uita pe aceia care ne-au binecuvântat vieţile cu ani în urmă.

În anul 1963, când avea 36 de ani, Thomas S. Monson a fost invitat în biroul preşedintelui David O. McKay, care la aceea vreme era preşedintele Bisericii. La această întâlnire, preşedintele McKay l-a chemat să fie apostol al Domnului Isus Hristos.

Preşedintele Monson este singurul apostol din ultimii 100 de ani chemat să facă parte din Cei Doisprezece la o vârstă atât de tânără. Cu siguranţă, mâna Domnului a condus la chemarea acestui tânăr apostol, deoarece Domnul ştia că Thomas S. Monson va conduce Biserica în zilele noastre.

În acest an, la conferinţa generală din luna octombrie, va avea loc cea de-a 50-a aniversare a chemării lui Thomas S. Monson ca apostol. Cât de minunat este acest lucru! (Din vremea lui Joseph Fielding Smith nu am mai avut un apostol care să aniverseze 50 de ani ca membru al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli.)

Timp de 22 de ani, preşedintele Monson a slujit în calitate de consilier pentru trei dintre preşedinţii Bisericii: Ezra Taft Benson, Howard W. Hunter şi Gordon B. Hinckley. În data de 3 februarie 2008, Thomas S. Monson a fost rânduit şi pus deoparte ca preşedinte al Bisericii. Dânsul are doi mari şi nobili consilieri care stau alături de dânsul: Preşedintele Henry B. Eyring şi preşedintele Dieter F. Uchtdorf. Dânşii sunt cei trei înalţi preoţi care conduc astăzi Biserica Domnului pe pământ (vezi D&L 107:22).

Slujirea remarcabilă a preşedintelui Monson a fost deseori caracterizată de expresia „pentru salvare”. Heidi Swinton a scris o biografie minunată despre viaţa dânsului şi a numit-o în mod corespunzător To The Rescue. Biografia a fost publicată în anul 2010. Dacă nu aţi citit-o, v-o recomand cu căldură. Vă va binecuvânta viaţa.

Desigur, mesajul este acelaşi pe care Isus ni l-a dat în Luca: lăsaţi-i pe cei nouăzeci şi nouă şi duceţi-vă să îl salvaţi pe cel rătăcit (Luca 15:4). Aceasta este esenţa Evangheliei lui Isus Hristos, să ne iubim aproapele şi să facem tot ce putem pentru a-i binecuvânta viaţa. Preşedintele Monson ne-a învăţat mereu aceste principii, dar, mult mai important este faptul că dânsul trăieşte conform acestora. Viaţa dânsului este plină de nenumărate momente în care a vizitat, alinat şi ajutat pe cei care aveau mare nevoie: văduvele, copiii, cei bolnavi, cei chinuiţi, cei care sunt singuri sau cu inima frântă.

Apostolul Iacov a scris: „Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim neîntinaţi de lume” (Iacov 1:27).

Acesta este modul în care preşedintele Monson şi-a trăit viaţa. Lecţia pe care o învăţăm este că nu trebuie să fii apostol ca să trăieşti în acest mod. Noi putem trăim conform religiei noastre, să-i vizităm pe orfani şi pe văduve şi să ne păzim neîntinaţi de lume. Noi putem să ne uităm la profetul nostru pentru a vedea cum putem face acest lucru! Putem să ne spunem nouă înşine: „Vreau să fiu o astfel de persoană”.

Cu câţiva ani în urmă, chiar înainte de conferinţa generală, preşedintele Monson ne-a învăţat o altă lecţie minunată. De data aceasta era la adunarea autorităţilor generale, care călătoriseră până în oraşul Salt Lake, mulţi dintre ei venind din toată lumea unde slujeau în cadrul preşedinţiilor de zonă. A fost o întâlnire foarte importantă. Ne-am adunat pentru a fi instruiţi de Prima Preşedinţie şi de Cvorumul Celor Doisprezece.

Pe măsură ce ne apropiam de ora de începere a adunării, părea că toată lumea era prezentă, cu excepţia preşedintelui Monson, care nu sosise încă. Cu câteva minute înainte ca adunarea să înceapă, am încetat să ne mai plimbăm de la unul la altul şi am stat jos, ascultând cu reverenţă preludiul muzical – aşteptând ca profetul să vină în orice moment.

Am aşteptat cu răbdare iar ora nouă dimineaţa a sosit şi a trecut. Cineva a ieşit pe uşa din spate – în mod evident pentru a verifica şi pentru a vedea dacă era nevoie de ceva ajutor. Când s-a întors în sală, ni s-a spus: „Preşedintele Monson ni se va alătura în curând”.

După 15 minute de când adunarea ar fi trebuit să înceapă, preşedintele Monson a intrat în sală. În semn de respect, noi toţi ne-am ridicat când dânsul a intrat. Eram fericiţi să îl vedem şi mulţumiţi că dânsul arăta bine. Nu părea că a existat un motiv anume pentru care ar fi întârziat.

Preşedintele s-a dus direct la pupitru şi a spus: „Dragi fraţi, îmi pare rău că am întârziat, dar soţia mea a avut nevoie de mine în această dimineaţă”.

Am fost profund impresionat şi m-am simţit umil. Nu am putut înceta să mă gândesc la cuvintele preşedintelui Monson. Aceasta era o întâlnire foarte importantă. Întreaga conducere importantă a Bisericii era adunată, dar preşedintele Monson ne-a dat un exemplu tuturor. Soţia sa a avut nevoie de dânsul, iar dânsul a stat cât timp era nevoie pentru a avea grijă de dânsa. A fost o morală minunată. Nu îmi amintesc nimic din ceea ce s-a spus în aceea zi, dar îmi amintesc de acea morală: „Soţia mea a avut nevoie de mine”.

Această morală a fost reafirmată cu o altă ocazie, când preşedintele Monson a spus: „Atunci când aud bărbaţii spunând că îşi iubesc soţiile, vreau să le spun: «Atunci dovediţi-o prin modul în care vă purtaţi cu ea şi cum îi slujiţi»”.

Aşa este preşedintele Monson. Dânsul este întotdeauna atent faţă de altcineva. Dânsul dă dovadă întotdeauna de bunătate şi grijă faţă de ceilalţi.

Nu trebuie să staţi prea mult timp în preajma preşedintelui Monson pentru a simţi dragostea şi devotamentul profund pe care îl are faţă de iubita sa soţie, sora Frances Monson. Ori de câte ori vorbeşte despre dânsa, ochii i se luminează şi îi apare un zâmbet mare pe faţă. Dragostea acestui bărbat pentru soţia sa este un exemplu pentru fiecare dintre noi. Preşedintele şi sora Monson ne-au dat un exemplu al unui bărbat şi a unei femei care sunt în acord perfect în ceea ce priveşte dragostea lor pentru Domnul şi dorinţa lor de a-I sluji în neprihănire.

Eu vreau să fiu mai asemănător Domnului, dar doresc, de asemenea, să fiu mai asemănător profetului Său.

Dacă vă întrebaţi ce ar putea dori preşedintele Monson pentru fiecare dintre dumneavoastră, poate că împărtăşirea experienţei următoare vă va ajuta să aflaţi:

În luna noiembrie a anului trecut, frumosul templu din Boise, Idaho era gata pentru rededicare, după ce fusese închis timp de 18 luni pentru a fi înfrumuseţat şi reamenajat. După 30 de ani, timp în care a fost folosit în mod minunat de sfinţii credincioşi din partea aceea a statului Idaho şi din zonele din apropiere, templul avea mare nevoie de reparaţii. După ce a fost terminat, deoarece era un obicei de a sărbători ocazia rededicării unui templu, tinerii din districtul templului au fost invitaţi să organizeze o mare serbare culturală. A avut loc o seară de muzică şi dans, în cadrul căreia şi-au putut exprima credinţa şi recunoştinţa pentru templu.

În timp ce ne uitam la minunatele numere realizate de membrii mai multor ţăruşi, stăteam lângă preşedintele Monson. Unul dintre numerele de dans a fost prezentat de un grup de tinere fete încântătoare. În timp ce preşedintele Monson se bucura de dans, s-a apropiat de mine şi mi-a spus ce simte în inima sa. Dânsul mi-a spus: „Speranţa mea pentru fiecare dintre ele este să se căsătorească în templu. Şi îmi doresc foarte mult ca fiecare dintre ele să aibă parte de această binecuvântate – de a se căsători în templu”.

M-am gândit: „Nu-i aşa că este minunat. Profetul lui Dumnezeu se află aici şi priveşte la serbarea cu cântece şi dansuri a tinerilor şi, pentru dânsul, aceasta este foarte clar conectată cu templul pe care avea să îl dedice în dimineaţa următoare. Speranţa dânsului era ca fiecare dintre ele să se căsătorească în templu”. Dacă aceasta este dorinţa profetului pentru noi, şi este, atunci fiecare dintre noi ar trebui să dorim acest lucru pentru noi şi ar trebui să fie un ţel foarte, foarte important în vieţile fiecăruia dintre noi.

Aş dori să vă împărtăşesc o altă experienţă:

Preşedintele Monson, preşedintele Eyring şi vârstnicul Quentin L. Cook din Cvorumul Celor Doisprezece au mers în Laie, Hawaii, în luna noiembrie a anului 2010, pentru rededicarea acelui templu magnific. În seara de dinaintea dedicării templului, noi eram adunaţi la centrul Cannon din campusul UBY−Hawaii pentru o serbare culturală. Programul a fost minunat. Folosindu-se de cântec, dans şi naraţiune, tinerii din districtul templului au povestit istoria Bisericii din Hawaii. Au povestit despre primii misionari şi despre primii convertiţi. Ei au spus povestea remarcabilă a viitorului profet Joseph F. Smith, care a fost chemat să slujească într-o misiune în Hawaii, în anul 1854, când avea doar 15 ani. Tânărul Joseph F. Smith s-a întors din misiunea sa de trei ani chiar înainte de a împlini 19 ani. (Şi dumneavoastră aţi crezut că recenta coborâre a limitei de vârstă la 18 ani a fost ceva remarcabil, nu-i aşa?)

Serbarea culturală a continuat, pe măsură ce tinerii arătau cum a crescut Biserica în rândul poporului polinezian şi povesteau cum preşedintele Joseph F. Smith s-a întors în Hawaii după 50 de ani şi, în calitate de preşedinte al Bisericii, a dedicat acest loc şi începerea lucrărilor de construcţie ale Templului Laie, Hawaii.

Serbarea culturală a fost minunată şi preşedintele Monson s-a bucurat de fiecare moment al ei. Dânsul s-a bucurat de prezentarea unui dans popular din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, numit „Boogie Woogie Bugle Boy”, deoarece i-a adus aminte de zilele pe care le-a petrecut în cadrul Marinei. Alte numere se axau pe dansuri diferite ale oamenilor de pe insulă.

A avut loc şi o reprezentaţie a frumosului dans hula. Una din tinerele fete care participau la acest dans se afla într-un scaun cu rotile. Ea era foarte drăguţă şi, deşi nu îşi putea folosi picioarele, a dansat acest dans foarte frumos. Preşedintele Monson mi-a arătat-o şi mi-a spus cât de drăguţă era ea şi cât de frumos dansa.

La finalul serbării, toţi erau fericiţi de reprezentaţiile care au avut loc. În timp ce părăseam sala, toţi dansatorii s-au întors pe ringul de dans, chiar şi dansatorii de hula. Preşedintele Monson nu s-a dus spre ieşire, ci s-a dus direct spre ringul de dans pentru a-şi arăta aprecierea faţă de tineri şi, mai ales, s-a dus direct la fata frumoasă din scaunul cu rotile pentru a o lăuda şi pentru a-şi exprima dragostea dânsului faţă de ea.

Chiar şi în mijlocul unei serbări şi a unei mulţimi, preşedintele Monson ne-a arătat din nou dragostea pură a Salvatorului. Dânsul s-a dus la ea. S-a aplecat şi a sărutat-o pe frunte. M-am gândit: „Nu-i aşa că este minunat. Încă o dată, profetul lui Dumnezeu ne arată cum să fim alături de cei din jurul nostru, cum să fim buni şi iubitori şi cum să-i încurajăm şi să-i înălţăm pe alţii”. M-am gândit: „În acest fel ar acţiona Isus. În acest fel ar dori Salvatorul să ne purtăm cu oamenii”.

Îmi place imnul de la Societatea primară care spune: „Încerc să fiu ca Isus” („Încerc să fiu ca Isus”, Children's Songbook, 111) . Şi eu vreau să adaug: „Şi încerc să fiu mai asemănător profetului Său”.

Aş dori să sugerez cinci moduri în care putem urma exemplul preşedintelui Monson:

În primul rând, putem fi pozitivi şi putem fi fericiţi.

În Perla de mare preţ, profetul Joseph Smith este descris ca având un caracter vesel (vezi Joseph Smith—Istorie 1:28). Această expresie îl descrie şi pe preşedintele Monson. Dânsul are într-adevăr un caracter vesel.

Odată, preşedintele Thomas S. Monson a spus: „Putem alege să avem o atitudine pozitivă. Nu putem direcţiona vântul, dar putem aranja pânzele. Cu alte cuvinte, noi putem alege să fim fericiţi şi pozitivi, indiferent de ceea ce ne scoate viaţa în cale” („Messages of Inspiration from President Monson”, Church News, 2 sept. 2012,  p. 2).

Într-o zi, aşteptam lângă uşa sălii de consiliu a Primei Preşedinţii. Fusesem invitat acolo pentru a lua parte la o adunare pentru a discuta anumite probleme legate de temple. Am stat singur, în linişte, în afara sălii. Am crezut că Prima Preşedinţie începuse deja adunarea şi că eu voi fi invitat să mă alătur lor în câteva minute. În timp ce stăteam acolo, am auzit pe cineva venind pe hol fluierând. M-am gândit: „Cineva nu ştie care este protocolul corespunzător. Nu mergi fluierând pe lângă biroul preşedintelui Bisericii”. După o clipă, cel care fluiera a venit de după colţ – era preşedintele Monson. Dânsul era fericit şi avea o atitudine pozitivă. M-a salutat cu căldură şi mi-a spus: „Bănuiesc că vom începe adunarea în câteva minute”. Chiar şi având greutatea întregii Bisericii pe umeri săi, dânsul este un exemplu de om fericit şi are întotdeauna o atitudine pozitivă. Şi noi putem fi aşa.

În al doilea rând, putem fi buni şi iubitori cu copiii, aşa cum este şi preşedintele Monson.

Isus a vorbit deseori despre copii. Profetul Său, preşedintele Monson, vorbeşte, de asemenea, deseori despre copii şi, în mod deosebit, cu ocazia dedicării templelor, am văzut cât de mult iubeşte copiii şi, prin exemplul său, ne învaţă cum să ne purtăm cu ei. La fiecare dedicare a unui templu, dânsul acordă o atenţie deosebită copiilor. Dânsul adoră să îi includă în ceremonia pietrei de temelie şi-i invită mereu pe câţiva dintre ei să pună nişte mortar pe piatra din colţul unghiului pentru a participa astfel la finalizarea simbolică a templului. Dânsul face ca acest lucru să fie distractiv pentru ei. Dânsul face ca acest lucru să fie memorabil pentru ei. Are întotdeauna un zâmbet mare pentru ei. Îi încurajează şi îi laudă. Este un lucru minunat să vezi aşa ceva.

Întâmpinările calde ale dânsului includ, ocazional, saluturi de genul bate palma, mişcarea urechilor dânsului, dar şi încurajări de a sluji în misiuni şi de a se căsători în templu. Dânsul chiar se bucură de viaţă – şi noi, toţi, ar trebui să facem la fel!

Cu câţiva ani în urmă, preşedintele Monson a trebuit să dedice Templul Oquirrh Mountain chiar de ziua sa de naştere. Când a sosit la templu şi s-a apropiat de uşa din faţă a templului, un grup de tineri se adunaseră. În mod evident, ei ştiau că era ziua de naştere a preşedintelui Monson şi au început să îi cânte „La mulţi ani”. Dânsului i-a plăcut acest lucru. S-a oprit şi i-a primit cu un zâmbet mare pe faţă. Chiar a început să îşi mişte braţele ca şi cum i-ar fi dirijat. La final, ei au adăugat versul „Şi la cât mai mulţi”. Preşedintelui Monson i-a plăcut şi acest lucru şi a spus: „Aceasta este partea mea preferată”.

Copiii şi tinerii din Biserică îl iubesc şi eu cred că acest lucru se datorează faptului că ei ştiu că şi dânsul îi iubeşte pe ei. Isus a iubit copilaşii şi profetul Său iubeşte copilaşii. Acesta este un exemplu minunat pentru fiecare dintre noi!

În al treilea rând, putem urma îndemnurile Spiritului, la fel ca preşedintele Monson.

Devotamentul preşedintelui Monson şi angajamentul dânsului de a urma îndemnurile Spiritului au fost afirmate chiar de însuşi profetul cu ajutorul acestor cuvinte: „Cea mai frumoasă experienţă a vieţii este să simt un îndemn şi să acţionez conform acestuia, pentru ca mai târziu să aflu că acesta a reprezentat împlinirea rugăciunii sau nevoii cuiva. Şi îmi doresc mereu ca Domnul să ştie că dacă El are nevoie ca cineva să execute o sarcină, Tom Monson va executa aceea sarcină” (On the Lord’s Errand [DVD, 2008]). Acesta este un model pe care fiecare dintre noi ar trebui să îl urmeze.

În al patrulea rând, putem iubi templul aşa cum preşedintele Monson iubeşte templul.

Preşedintele Monson va rămâne în istorie ca unul dintre marii constructori de temple din istoria Bisericii. De când a devenit preşedinte al Bisericii în februarie 2008, dânsul a continuat munca minunată de construire a templelor. Câteva dintre templele pe care le-a anunţat au o mare însemnătate istorică: „În această dimineaţă, am plăcerea de a anunţa cinci noi temple pentru care au fost achiziţionate terenuri şi care, în lunile şi anii ce urmează, vor fi construite în următoarele locuri: Calgary, Alberta, Canada; Córdoba, Argentina; zona extinsă a oraşului Kansas; Philadelphia, Pennsylvania şi Roma, Italia” („Bine aţi venit la conferinţă”, Ensign sau Liahona, nov. 2008, p. 6).

În cei cinci ani în care a fost profet, preşedintele Monson a anunţat planurile de construire a 33 de noi temple. Chiar luna trecută, la conferinţa din aprilie, dânsul a anunţat construirea a două temple noi: unul în oraşul Cedar, Utah şi altul în Rio de Janeiro, Brazilia.

După dedicarea templului Tegucigalpa, Honduras, acum avem 141 de temple ale Bisericii, iar alte 29 se află momentan în stadiul de construcţie sau planificare. Este o perioadă minunată pentru a construi temple şi pentru a preaslăvi în templu în Biserica Domnului. L-am auzit pe preşedintele Monson spunând tinerilor care erau prea tineri ca să intre în templu să meargă şi să atingă peretele templului şi, apoi, „să lase spiritul templului să îi cuprindă”.

Preşedintele Monson a spus: „Fie ca fiecare dintre noi să trăim demni, cu mâini curate şi inimi pure, astfel încât templul să poată influenţa vieţile şi familiile noastre” („Binecuvântările templului”, Liahona, oct. 2010, p. 19).

Apoi, dânsul a dat această promisiune minunată: „Când ajungem la templu şi iubim templul, vieţile noastre vor reflecta credinţa noastră. Când mergem în casa sfântă, când ne amintim legămintele pe care le facem acolo, vom putea suporta orice încercare şi vom putea învinge fiecare ispită” (Be Your Best Self [1979], p. 56; subliniere adăugată).

Haideţi să urmăm modelul de a iubi templul, pe care profetul ni l-a trasat.

În al cincelea rând, putem fi buni, politicoşi şi iubitori faţă de ceilalţi, aşa cum face şi preşedintele Monson.

Preşedintele Monson este un exemplu minunat de dragoste faţă de ceilalţi. Întreaga sa slujire a fost plină de momente în care a vizitat cămine, şi-a pus mâinile pe capetele oamenilor şi a oferit binecuvântări, a dat telefoane neaşteptate pentru a alina şi încuraja, a trimis scrisori de laudă şi apreciere, a vizitat spitale şi centre de îngrijire şi a găsit timp să meargă la înmormântări şi priveghiuri, în ciuda unui program foarte încărcat.

Am menţionat mai devreme de cele 84 de văduve din episcopia preşedintelui Monson de pe vremea când era episcop. De-a lungul deceniilor care au urmat după slujirea sa în calitate de episcop, dând dovadă de un incredibil devotament, combinat cu rezultatele numeroaselor lor rugăciuni, preşedintele Monson a reuşit să participe la înmormântarea fiecăreia dintre dânsele. Gândiţi-vă la acest lucru!

Exact cum ar face şi Salvatorul, Thomas Monson a dorit să facă bine, să îi binecuvânteze şi să îi iubească pe ceilalţi ca şi cum acest lucru ar fi fost principala forţă care l-a motivat în viaţă. Cu toţi putem învăţa din acest lucru pe măsură ce căutăm să îi urmăm paşii.

Anul trecut, preşedintele Monson a fost un exemplu remarcabil de bunătate. Pe măsură ce Templul Brigham City, Utah era pe cale să fie terminat, m-am întâlnit cu Prima Preşedinţie pentru a discuta planurile pentru dedicarea templului. Dat fiind faptul că oraşul Brigham se află la o oră depărtare faţă de nordul oraşului Salt Lake, ar fi fost foarte uşor pentru preşedintele Monson să călătorească acolo pentru dedicarea templului. În schimb, preşedintele Monson a spus: „Oraşul Brigham este oraşul natal al preşedintelui Boyd K. Packer, acest mare apostol care mi-a fost alături foarte mulţi ani în Cvorumul Celor Doisprezece. Îmi doresc ca dânsul să aibă onoarea şi binecuvântarea de a dedica acest templu din oraşul său natal. Eu voi sta deoparte şi îl voi însărcina pe preşedintele Packer să dedice Templul Brigham City. Îmi doresc să fie o zi specială pentru dânsul”.

A fost o zi minunată pentru preşedintele Packer şi pentru sora Packer, care, de asemenea, a crescut în oraşul Brigham. Am fost profund impresionat de gestul nobil şi mărinimos al preşedintelui Monson faţă de un alt apostol. Şi noi putem fi aşa. Putem să împărtăşim şi să fim buni şi să nu ne gândim la noi înşine atât de mult – ci să ne gândim mai mult la cei din jurul nostru.

Îmi place imnul pentru copii numit „Urmaţi profetul”. Are nouă strofe minunate, dar am timp să citesc doar ultima strofă:

Preşedintele Monson cunoaşte într-adevăr calea. Calea cea dreaptă este calea Domnului. „Calea cea dreaptă este să crezi în Hristos” (2 Nefi 25:29).

Preşedintele Monson ne-a învăţat cum să ne trăim viaţa prin intermediul mesajelor minunate şi inspiratoare ale dânsului, rostite la conferinţa generală. Dânsul ne-a învăţat cum să Îl urmăm pe Isus Hristos prin exemplul său personal remarcabil şi minunat. Cu adevărat Domnul ne-a dat un model în toate lucrurile şi unul dintre modelele pe care ar trebui să căutăm să îl urmăm este cel al iubitului nostru profet.

Depun mărturie că există un Dumnezeu în ceruri, care ne cunoaşte şi ne iubeşte. El ne-a dat un profet – să ne îndrume, să ne înveţe şi să ne conducă în aceste zile din urmă. Eu depun mărturie că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi Salvatorul acestei lumi. Eu cred că Domnul aşteaptă ca noi să iubim profetul, să îl susţinem şi să urmăm exemplul său.

Cu adevărat, mulţumim Ţie, Dumnezeul nostru, pentru că ne-ai trimis un profet. Mulţumim Ţie pentru acest profet. Eu consider că este o mare binecuvântare faptul că trăiesc în aceste zile când Thomas S. Monson este profetul Domnului. Pe măsură ce urmăm profetul şi încercăm să fim mai asemănători lui, noi vom reuşi cu siguranţă să fim ucenici mai credincioşi ai Domnului Isus Hristos.

A fost o onoare să vă vorbesc în această seară şi mă rog ca Domnul să vă binecuvânteze pe fiecare dintre voi din abundenţă şi depun mărturie că aceasta este munca Domnului, în numele lui Isus Hristos, amin.