Pentru întărirea tineretului
Nu mai compara! Este de ajuns cum ești tu
Ianuarie 2024


„Nu mai compara! Este de ajuns cum esti tu”, Pentru întărirea tineretului, ian. 2024.

Vino și urmează-Mă

1 Nefi 27

Nu mai compara! Este de ajuns cum ești tu

Iată patru lucruri pe care le învățăm de la unul dintre frații mai mari ai lui Nefi.

Imagine
Greutăți.

Ilustrații de Corey Egbert.

Este acel cursant în clasă care știe întotdeauna răspunsul corect. Copilul din echipa de baschet care, întotdeauna, marchează mai multe goluri decât tine. Persoana cu care toată lumea dorește să fie prietenă. În lumea comparațiilor, se pare că întotdeauna există cineva mai bun.

Comparațiile pot fi și mai grele când vine vorba de a trăi potrivit Evangheliei. Poți crede că alții sunt mai neprihăniți, au o mărturie mai puternică sau simt Spiritul mai clar decât tine. Dar faptul de a te compara în acest fel nu este de ajutor.

Din Cartea lui Mormon, probabil știi că Nefi a fost un mare conducător și profet. Dar cât de multe știi despre Sam, fratele mai mare, credincios, al lui Nefi? El nu era un conducător sau profet ca Nefi, dar nu trebuia să fie la fel ca Nefi pentru a fi suficient de bun.

Imagine
Bărbați rugându-se.

1. Sam credea

Nefi s-a rugat și a primit răspuns pentru el însuși că Domnul a poruncit familiei lor să plece în pustiu. Și Sam „a crezut cuvintele [lui Nefi]” (vezi 1 Nefi 2:16-17). Este posibil ca Sam să nu fi avut o mărturie perfectă. Poate că a avut întrebări. Dar a ales să creadă cuvintele fratelui său și, apoi, a acționat conform crezurilor sale. Nu compara credința sau mărturia ta cu a altor persoane. Pe măsură ce acționezi cu credință așa cum a făcut Sam, mărturia ta despre Salvator va crește puțin câte puțin (vezi, de asemenea, Doctrină și legăminte 46:13-14; Alma 32).

Imagine
Bărbați vorbind.

2. Sam a fost umil

Laman și Lemuel nu erau fericiți pentru că fratele lor mai mic, Nefi, devenea conducător peste ei. Dar Sam, care era, de asemenea, frate mai mare al lui Nefi, trebuie să fi fost umil. El l-a ascultat pe Nefi și i-a urmat sfatul (vezi 2 Nefi 5:3-6). Dacă altora din jurul tău li se cere să conducă și ție nu, fii umil și nu face o comparație. Sprijină-i, învață de la ei și fă tot ce poți pentru a alege ce este drept.

Imagine
Doi bărbați mânioși pe un alt bărbat.

3. Sam a fost răbdător

Ar putea părea că toți cei din jurul tău trăiesc o viață perfectă, dar toată lumea trece prin momente grele. Sam nu a făcut excepție. Laman și Lemuel s-au întors împotriva lui Sam, la fel cum s-au întors împotriva lui Nefi. Chiar l-au lovit pe Sam cu o bară, așa cum l-au lovit pe Nefi! (Vezi 1 Nefi 3:28; 1 Nefi 7:6.) Dar Sam a îndurat cu răbdare încercările sale. Faptul că treci prin momente grele nu înseamnă neapărat că faci ceva greșit. Nu compara încercările tale cu cele ale altor persoane. Fii răbdător și încrede-te în Domnul. El te va ajuta.

Imagine
Bărbat.

4. Sam a fost binecuvântat

Lehi, tatăl lui Sam, i-a spus lui Sam: „Vei fi binecuvântat în toate zilele tale” (2 Nefi 4:11). Sam poate că nu a fost conducător sau profet, dar tot L-a urmat cu credință pe Isus Hristos și a fost binecuvântat pentru aceasta. Cu ajutorul Salvatorului, el a fost suficient de bun. Și tu poți fi.