Chiar de nu…

Când eram tânăr băiat, m-am întors acasă de la un turneu de baschet al claselor a 8-a, deprimat, dezamăgit și confuz. Am izbucnit în fața mamei: „Nu știu de ce am pierdut – am avut credință ca vom câștiga!”

Acum îmi dau seama că, atunci, nu știam ce înseamnă credința.

Credința nu este o bravură imaginară, nu este doar o dorință, nu este doar o speranță. Adevărata credință este credința în Domnul Isus Hristos – nădejdea și încrederea în Isus Hristos, care îndeamnă o persoană să-L urmeze.¹

Cu secole în urmă, Daniel și tinerii săi amici au fost scoși pe neașteptate din siguranța căminelor lor în lume – o lume străină și intimidantă. Când Șadrac, Meșac și Abed-Nego au refuzat să se plece cu fața la pământ și să preaslăvească chipul de aur pe care-l făcuse împăratul, Nebucadnețar le-a spus mânios că, dacă nu vor preaslăvi cum a poruncit el, vor fi aruncați imediat într-un cuptor aprins. „Și care este dumnezeul acela, care vă va scoate din mâna mea?”²

Cei trei tineri i-au răspuns repede și încrezători: „[Dacă ne arunci în cuptor], Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins, și ne va scoate din mâna ta”. Aceasta pare ca felul meu de credință din clasa a opta. Dar, apoi, ei au demonstrat că au înțeles pe deplin ce înseamnă credința. Ei au continuat spunând: „Și chiar de nu ne va scoate… nu vom sluji dumnezeilor tăi, și nici nu ne vom închina chipului de aur, pe care l-ai înălțat!”³. Aceasta este o declarație de credință adevărată.

Ei au știut că se puteau încrede în Dumnezeu – chiar dacă lucrurile nu luau întorsătura pe care o speraseră ei.⁴ Au înțeles că credința este mai mult decât o încuviințare mentală, mai mult decât recunoașterea faptului că Dumnezeu trăiește. Credința înseamnă încredere totală în El.

Credința înseamnă să crezi că, deși noi nu înțelegem toate lucrurile, El le înțelege. Credința înseamnă să știi că, deși puterea noastră este limitată, a Sa nu este. Credința în Isus Hristos înseamnă să te bizui întru totul pe El.

Șadrac, Meșac și Abed Nego au știut că se puteau baza întotdeauna pe El, deoarece cunoșteau planul Său și știau că El nu Se schimbă⁵. Ei știau, așa cum știm și noi, că viața muritoare nu este un accident al naturii. Este o scurtă parte din mărețul plan⁶ al iubitorului nostru Tată din Cer, pentru a face posibil ca noi, fiii și fiicele Sale, să obținem aceleași binecuvântări de care Se bucură El, dacă dorim aceasta.

Ei știau, așa cum știm și noi, că, în viața noastră premuritoare, am fost instruiți de El în privința scopului vieții muritoare: „Vom face un pământ pe care aceștia să poată locui; și îi vom pune la probă prin aceasta, pentru a vedea dacă ei vor face toate lucrurile pe care Domnul, Dumnezeul lor, le va porunci lor”⁷.

Și iată dovada – acesta este un test. Lumea este un loc unde muritorii, bărbați și femei, sunt testați. Când înțelegem că totul este un test, organizat de Tatăl nostru Ceresc, Care vrea ca noi sa ne încredem în El și să-L lăsăm să ne ajute, putem vedea totul mult mai clar.

Munca Sa și gloria Sa, ne-a spus El, este „[de a realiza] nemurirea și viața veșnică a omului”⁸. El a obținut deja dumnezeirea. Acum, unicul Său scop este să ne ajute pe noi – să ne permită să ne întoarcem la El și să fim ca El și să trăim pentru totdeauna felul Său de viată.

Cunoscând toate acestea, nu a fost dificil pentru acei trei tineri evrei să ia hotărârea. Ei doreau să-L urmeze pe Dumnezeu; ei doreau să-și exercite credința în El. El i-ar fi eliberat, și chiar de nu – și cunoaștem restul relatării.

Domnul ne-a dat libertatea de a alege, dreptul și responsabilitatea de a hotărî.⁹ Ne testează, permițându-ne să fim încercați. Ne asigură că nu va îngădui sa fim ispitiți peste puterile noastre de a ne opune.¹⁰ Dar trebuie să înțelegem că marile încercări creează oameni mari. Nu căutam necazurile, dar dacă răspundem cu credință, Domnul ne întărește. Momentele chiar de nu pot deveni binecuvântări remarcabile.

Apostolul Pavel a învățat această lecție importantă și a declarat, după decenii de muncă misionară dedicată: „Ne bucurăm… în necazurile noastre; căci știm că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruința în încercare, iar biruința aceasta aduce nădejdea. Însă nădejdea aceasta nu înșală”¹¹.

El a fost asigurat de Salvator: „Harul Meu îți este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită”¹².

Pavel a răspuns: „Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine… Simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare”¹³. Când Pavel a înfruntat încercările sale în felul Domnului, credința lui a crescut.

„Prin credință a adus Avraam ca jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare”¹⁴. Lui Avraam, datorită marii sale credințe, i s-a promis un mai mare număr de urmași decât stelele din cer, și că acea posteritate urma să vină prin Isaac. Dar Avraam s-a supus imediat poruncii Domnului. Dumnezeu urma să-Și respecte promisiunea, chiar de nu ar fi fost așa cum s-ar fi așteptat Avraam, totuși el se încredea întru totul în El.

Oamenii realizează lucruri minunate încrezându-se în Domnul și ținând poruncile Sale – exercitându-și credința, chiar și atunci când nu știu cum îi modelează Domnul.

„Prin credință Moise… n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon;

ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.

El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăție decât comorile Egiptului…

Prin credință a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mânia împăratului…

Prin credință au trecut ei marea Roșie ca pe uscat…

Prin credință au căzut zidurile Ierihonului”¹⁵

Alții „prin credință au cucerit ei împărății… au căpătat făgăduințe, au astupat gurile leilor,

au stins puterea focului, au scăpat de ascuțișul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oștirile vrăjmașe”¹⁶.

Dar, în mijlocul tuturor acelor rezultate glorioase sperate și așteptate de participanți, întotdeauna au existat momente chiar de nu:

„Alții au suferit batjocuri, bătăi, lanțuri și închisoare;

au fost uciși cu pietre, tăiați în două cu ferestrăul, chinuiți; au murit uciși de sabie, au pribegit… lipsiți de toate, prigoniți, munciți.”¹⁷

„Pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru ei în suferința lor, căci fără suferință, ei nu ar fi putut fi desăvârșiți”¹⁸.

Scripturile noastre și istoria noastră sunt pline de înregistrări ale măreților bărbați și ale mărețelor femei, copii ai lui Dumnezeu, care au crezut că El îi va salva, și chiar de nu, au demonstrat că ei aveau să fie încrezători și credincioși.

El are puterea, dar acesta este testul nostru.

Ce așteptări are Domnul de la noi în legătură cu încercările noastre? Se așteaptă ca noi să facem tot ce putem. El face restul. Nefi a spus: „Căci noi știm că după, ce am făcut tot posibilul, numai prin har suntem salvați”¹⁹.

Trebuie să avem aceeași credință ca Șadrac, Meșac și Abed Nego.

Dumnezeul nostru ne va salva de batjocură și de persecuție, și chiar de nu… Dumnezeul nostru ne va salva de supărare și de boală, și chiar de nu… El ne va salva de singurătate, de deprimare sau de teamă, și chiar de nu… Dumnezeul nostru ne va salva de amenințări, de acuzații și de nesiguranță, și chiar de nu… El ne va salva de moarte sau de pierderea celor dragi, și chiar de nu… noi ne vom încrede în Domnul.

Dumnezeul nostru Se va asigura că avem parte de dreptate și egalitate, și chiar de nu… El Se va asigura că suntem iubiți și recunoscuți, și chiar de nu… Vom primi colegul perfect și copii neprihăniți și supuși, și chiar de nu… noi vom avea credință în Domnul Isus Hristos, știind că, dacă facem tot ce putem, la timpul stabilit de El și în felul Său, vom fi salvați și vom primi tot ce are El²⁰. Depun mărturie astfel, în numele lui Isus Hristos, amin.