2000-2009
Adunarea lui Israel risipit
octombrie 2006


Adunarea lui Israel risipit

Noi ajutăm la adunarea celor aleși ai Domnului de ambele părți ale vălului.

Preaiubiții mei frați și surori, vă mulțumesc pentru credința, devotamentul și dragostea dumneavoastră. Împărtășim o responsabilitate enormă de a fi cine dorește Domnul să fim și de a face ceea ce El dorește ca noi să facem. Suntem parte a unei mișcări mărețe – adunarea lui Israel risipit. Vorbesc despre această doctrină astăzi datorită importanței ei unice în planul etern al lui Dumnezeu.

Legământul avraamic

În vremurile din vechime, Domnul l-a binecuvântat pe tatăl Avraam cu o promisiune de a face din urmașii lui un popor ales.1 Referiri la acest legământ apar pretutindeni în scripturi. Incluse în acesta au fost promisiuni precum faptul că Fiul lui Dumnezeu avea să vină prin urmașii lui Avraam, că anumite ținuturi aveau să fie moștenite, că națiuni și neamuri ale pământului aveau să fie binecuvântate prin seminția sa și multe altele.2 Deși unele aspecte ale acelui legământ au fost împlinite deja, Cartea lui Mormon ne învață că acest legământ avraamic va fi împlinit doar în aceste zile din urmă!3 Subliniază, de asemenea, că noi facem parte din poporul de legământ al Domnului.4 Al nostru este privilegiul de a participa personal la împlinirea acestor promisiuni. În ce perioadă interesantă trăim!

Israel a fost risipit

Ca descendente ale lui Avraam, triburile lui Israel din vechime au avut acces la autoritatea preoției și la binecuvântările Evangheliei dar, în cele din urmă, oamenii s-au răzvrătit. Au ucis profeții și au fost pedepsiți de Domnul. Zece triburi au fost duse în robie în Asiria. De atunci, ele s-au pierdut din cronicile omenirii. (Evident, cele zece triburi nu sunt pierdute pentru Domnul.) Cele două triburi rămase au continuat o vreme scurtă, dar, apoi, din cauza răzvrătirii lor, au fost duse în robie în Babilon.5 Când s-au întors, ele au fost plăcute Domnului dar, din nou, nu L-au cinstit. L-au respins și L-au defăimat. Un Tată iubitor, dar mâhnit, a jurat: „Vă voi împrăștia printre neamuri”6 și așa a făcut – printre toate națiunile.

Israel va fi adunat

Promisiunea lui Dumnezeu cu privire la adunarea lui Israel risipit a fost la fel de fermă.7 Isaia, de exemplu, a prevăzut că, în zilele din urmă, Domnul avea să trimită „soli iuți” acestui popor care a fost atât de „[risipit și jupuit]”.8

Această promisiune a adunării, întrețesută în țesătura scripturilor, va fi împlinită la fel de sigur cum au fost împlinite profețiile despre risipirea lui Israel.9

Biserica lui Isus Hristos la jumătatea timpului și apostazia

Înainte de răstignirea Sa, Domnul Isus Hristos a întemeiat Biserica Sa. Aceasta a inclus apostoli, profeți, cei șaptezeci, învățători și așa mai departe.10 Și, Învățătorul Și-a trimis ucenicii în lume pentru a predica Evanghelia Sa.11

După o vreme, Biserica, așa cum a fost întemeiată de Domnul, a căzut în degradare spirituală. Învățăturile Sale au fost modificate; rânduielile Sale au fost schimbate. A venit marea apostazie, așa cum fusese prevestit de Pavel, care a știut că Domnul nu avea să vină din nou „înainte ca să fi venit lepădarea de credință”12.

Această mare apostazie a urmat tiparul care pusese capăt fiecărei dispensații anterioare. Prima a fost în perioada lui Adam. Apoi, au venit dispensațiile lui Enoh, Noe, Avraam, Moise și alții. Fiecare profet a avut însărcinarea divină de a propovădui despre divinitatea și doctrina Domnului Isus Hristos. În fiecare epocă, aceste învățături au fost menite să-i ajute pe oameni. Dar nesupunerea lor a rezultat în apostazie. Astfel, toate dispensațiile anterioare au fost limitate din punct de vedere al timpului și al spațiului. Au fost limitate din punct de vedere al timpului, pentru că fiecare a sfârșit în apostazie. Au fost limitate din punct de vedere al spațiului la o zonă relativ mică a planetei Pământ.

Restaurarea tuturor lucrurilor

Astfel, o restaurare completă a fost necesară. Dumnezeu Tatăl și Isus Hristos l-au chemat pe profetul Joseph Smith să fie profetul acestei dispensații. Toate puterile divine ale dispensațiilor anterioare aveau să fie restaurate prin el.13 Această dispensație a plenitudinii timpurilor nu avea să fie limitată din punct de vedere al timpului sau al spațiului. Nu avea să sfârșească în apostazie și avea să umple lumea.14

Adunarea lui Israel – parte integrantă a restaurării tuturor lucrurilor

Așa cum au profețit Petru și Pavel, toate lucrurile aveau să fie restaurate în această dispensație. Prin urmare, ca parte a acelei restaurări, trebuie să aibă loc mult așteptata adunare a lui Israel risipit.15 Este un preludiu necesar al celei de a Doua Veniri a Domnului.16

Această doctrină a adunării este una dintre învățăturile importante ale Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. Domnul a declarat: „Eu vă dau vouă un semn… [că] Eu voi aduna pe poporul Meu din rătăcirea lui îndelungată, o, casă a lui Israel, și voi întemeia iarăși Sionul Meu printre ei”17. Scoaterea la lumină a Cărții lui Mormon este un semn pentru întreaga lume că Domnul a început să-l adune pe Israel și să împlinească legămintele pe care El le-a făcut cu Avraam, Isaac și Iacov.18 Noi nu doar propovăduim această doctrină, ci și participăm la ea. Facem astfel când ajutăm la adunarea celor aleși ai Domnului de ambele părți ale vălului.

Cartea lui Mormon este esențială pentru această lucrare. Ea declară doctrina adunării.19 Îi face pe oameni să învețe despre Isus Hristos, să creadă Evanghelia Sa și să se alăture Bisericii Sale. De fapt, dacă nu ar fi Cartea lui Mormon, promisa adunare a lui Israel nu ar avea loc.20

Pentru noi, onoratul nume al lui Avraam este important. Este menționat în mai multe versete din scripturile restaurării decât în toate versetele din Biblie.21 Avraam este legat de toți membrii Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă.22 Domnul a reafirmat legământul avraamic în zilele noastre, prin profetul Joseph Smith.23 În templu, noi primim binecuvântările noastre supreme, ca urmași ai lui Avraam, Isaac și Iacov.24

Dispensația plenitudinii timpurilor

Această dispensație a plenitudinii timpurilor a fost prevăzută de Dumnezeu ca fiind timpul de adunare, atât în cer, cât și pe pământ. Petru a știut că, după o perioadă de apostazie, va veni o restaurare. El, care a fost cu Domnul pe Muntele Schimbării la Față, a declarat:

„Pocăiți-vă dar, și întoarceți-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se șteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremile de înviorare…

pe Care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile așezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinților Săi proroci din vechime”25.

În timpurile moderne, apostolii Petru, Iacov și Ioan au fost trimiși de Domnul cu „cheile împărăției [Sale] și o dispensație a Evangheliei pentru zilele din urmă; și pentru plenitudinea timpurilor“, în care El va „aduna toate lucrurile într-unul, atât pe cele care sunt în cer, cât și cele de pe pământ”26.

În anul 1830, profetul Joseph Smith a aflat despre un mesager ceresc, numit Elias, care deținea chei pentru realizarea „restaurării tuturor lucrurilor”27.

Șase ani mai târziu, Templul Kirtland a fost dedicat. După ce Domnul a acceptat acea casă sfântă, mesageri cerești au venit cu chei ale preoției. Moise a apărut28 „și a încredințat cheile pentru adunarea lui Israel din cele patru părți ale lumii și pentru aducerea celor zece triburi din țara din nord.

După aceasta, Elias a apărut și a încredințat dispensația Evangheliei lui Avraam, spunând că prin noi și prin seminția noastră toate generațiile de după noi vor fi binecuvântate”29.

Apoi, Ilie profetul a venit și a proclamat: „Iată, a venit din plin timpul care a fost spus prin gura lui Maleahi – mărturisind că el [Ilie] va fi trimis înainte de venirea măreței și groaznicei zile a Domnului – pentru a întoarce inima părinților spre copii și inima copiilor spre părinții lor, ca nu cumva întreg pământul să fie lovit cu un blestem”30.

Aceste evenimente au avut loc în ziua de 3 aprilie 183631, împlinind astfel profeția lui Maleahi32. Chei sacre ale acestei dispensații au fost restaurate.33

Adunarea sufletelor de cealaltă parte a vălului

Din fericire, invitația de a „[veni] la Hristos”34 poate fi adresată și celor care au murit fără o cunoaștere a Evangheliei.35 O parte a pregătirii lor necesită eforturile de pe pământ ale altora. Noi adunăm arbori genealogici, întocmim foi pentru grupuri de familii și facem muncă în templu, prin înlocuitori, pentru a aduna persoane la Domnul și alături de familiile lor.36

Participarea la realizarea adunării, un angajament asumat prin legământ

Aici, pe pământ, munca misionară este crucială pentru adunarea lui Israel. Evanghelia trebuia să fie dusă întâi la „oile pierdute ale casei lui Israel”37. Prin urmare, slujitori ai Domnului au pornit să proclame restaurarea. În multe națiuni, misionarii noștri i-au căutat pe cei ai lui Israel risipit; i-au vânat în „crăpăturile stâncilor“ și i-au pescuit ca în timpurile din vechime.38

Alegerea de a veni la Hristos nu depinde de locul în care trăim; depinde de angajamentul individual. Oamenii pot fi „aduși la cunoașterea Domnului”39 fără să-și părăsească țara natală. Este adevărat că, la începuturile Bisericii, convertirea, adesea, a însemnat și emigrarea. Dar, acum, adunarea are lor în fiecare națiune. Domnul a decretat întemeierea Sionului40 pe fiecare tărâm unde El le-a dăruit sfinților Săi nașterea și naționalitatea lor. Scripturile prevestesc că oamenii „vor fi adunați acasă, în țările moștenirii lor, și se vor stabili în toate țările făgăduite lor”41. „Fiecare națiune este locul de adunare pentru propriul ei popor.”42 Locul de adunare pentru sfinții brazilieni este în Brazilia; locul de adunare pentru sfinții nigerieni este în Nigeria; locul de adunare pentru sfinții coreeni este în Coreea și așa mai departe. Sion înseamnă „cei care au inima pură”43. Sionul este oriunde se află sfinți neprihăniți. Publicațiile, comunicările și congregațiile sunt acum în așa fel, încât aproape toți membrii au acces la principiile doctrinare, cheile, rânduielile și binecuvântările Evangheliei, indiferent de locul în care se află.

Siguranța spirituală va depinde mereu de cum trăim, nu de unde trăim. Sfinții din toate țările au drepturi egale la binecuvântările Domnului.

Această lucrare a Dumnezeului Atotputernic este adevărată. El trăiește. Isus este Hristosul. Aceasta este Biserica Sa, restaurată pentru a-și îndeplini destinul divin, incluzând adunarea promisă a lui Israel. Președintele Gordon B. Hinckley este profetul lui Dumnezeu astăzi. Depun mărturie astfel, în numele lui Isus Hristos, amin.