Nimeni nu este perfect

Întotdeauna am tânjit să fiu ca Nefi: supusă cu stricteţe, extrem de credincioasă şi profund spirituală. În ochii mei, Nefi era exemplul suprem de bunătate. Puţine lucruri îmi păreau mai atrăgătoare ca gândul de a fi exact ca el atunci când voi creşte – sau, cel puţin, să încep să am măcar o parte din perfecţiunea lui.

Într-o zi, am avut un fel de criză, deoarece mă simţeam imperfectă. Aveam aşa de multe ambiţii şi aşa de multe scopuri! Dar, nu prea părea că ajung undeva. Cu lacrimi de disperare, am împărtăşit aceste sentimente tatălui meu. El s-a ridicat îndată, s-a dus la bibliotecă şi a luat unul dintre exemplarele Cărţii lui Mormon pe care le avea. Fără a spune un cuvânt, el a deschis-o la 2 Nefi 4 şi a început să citească versetul 17.

Trupul mi-a fost străpuns de fiori în timp ce ascultam aceste cuvinte pătrunzătoare: „O, ce om ticălos sunt!” Gândurile îmi fugeau. Cum putea Nefi, eroul şi exemplul meu, să spună despre el că era „ticălos”? Dacă el era ticălos, eu ce eram?

Din nou, acel fior m-a străpuns când tatăl meu a citit versetul 28: „Trezeşte-te, sufletul meu! Nu te mai veşteji în păcat”. Mă simţeam de parcă deznădejdea din mintea mea s-a împrăştiat şi s-a risipit pentru a face loc căldurii şi splendorii unui cer albastru senin şi unui soare strălucitor. Este imposibil de descris felul în care acest verset mi-a luminat sufletul. Puţine versete din scriptură m-au încărcat cu speranţă, inspiraţie şi bucurie, aşa cum a făcut-o acesta.

În versetul 30, Nefi a spus exact ceea ce gândeam eu, doar că în cuvinte mai elocvente: „Sufletul meu se va bucura datorită Ţie, Dumnezeul meu şi stânca salvării mele”. Acest verset a adus cu el sentimentul de pace şi recunoştinţa faţă de mila şi dragostea tandră a Domnului.

Tatăl meu a închis cartea şi a explicat că aceste versete sunt, câteodată, denumite psalmii lui Nefi. Apoi, m-a învăţat cu blândeţe că până şi cei mai măreţi oameni de pe pământ sunt imperfecţi, iar aceşti oameni trebuie să-şi recunoască imperfecţiunile ori, de nu, vor fi mândri şi, deci, nu vor fi măreţi.

Am înţeles. Doar fiindcă aveam slăbiciuni nu însemna că nu eram capabilă să devin ca Nefi. Recunoscându-mi slăbiciunile am devenit mai asemănătoare lui Nefi. Nefi a fost atât de măreţ deoarece, pe lângă faptul că era supus şi credincios, el a fost umil şi dornic să-şi recunoască greşelile.

Mereu, după acea experienţă, am preţuit aceste cuvinte ale lui Nefi. De fiecare dată când le citesc, trăiesc aceleaşi emoţii şi primesc aceeaşi inspiraţie ca prima dată când le-am citit. Versetele îmi spun că sunt o fiică a lui Dumnezeu, capabilă să facă mai mult decât mi-aş fi imaginat vreodată. Ştiu că, dacă sunt credincioasă şi merg înainte, îmi sunt rezervate binecuvântări nebănuite.