2010
Preşedintele Monson solicită misionari, anunţă construirea a cinci temple noi
Noiembrie 2010


Preşedintele Monson solicită misionari, anunţă construirea a cinci temple noi

Preşedintele Thomas S. Monson a deschis cea de-a 180-a Conferinţă Generală Bianuală, desfăşurată sâmbătă şi duminică, 2 şi 3 octombrie 2010, adresând chemarea ca mai mulţi membri să slujească în misiuni şi anunţând construirea a cinci temple noi.

Preşedintele Monson a repetat invitaţia ca „fiecare tânăr băiat demn şi capabil” să se pregătească să slujească; a încurajat tinerele fete care doresc să slujească şi a menţionat că Biserica are nevoie de „mult, mult mai multe cupluri în vârstă” care să slujească.

„Slujirea misionară este o responsabilitate a preoţiei”, a spus el, „o obligaţie pe care Domnul se aşteaptă s-o îndeplinim noi, cei cărora ni s-a dat atât de mult”.

Preşedintele Monson a anunţat că sunt planificate să se construiască cinci noi temple în Hartford, Connecticut, SUA; Indianapolis, Indiana, SUA; Lisabona, Portugalia; Tijuana, Mexic şi Urdaneta, Filipine.

Cu noile temple, numărul templelor anunţate sau în curs de construire a ajuns la 23. După terminarea acestor 23 de temple, numărul total de temple ale Bisericii din întreaga lume va fi de 157.

„Continuăm să construim temple”, a spus preşedintele Monson. „Fie ca noi să continuăm să mergem cu credinţă la temple, care sunt construite din ce în ce mai aproape de membrii noştri” („Acum când ne întâlnim din nou”, Liahona şi Ensign, noiembrie 2010, p. 5).

În Portugalia, Indiana şi Connecticut, noile temple ale Bisericii vor fi primele temple construite acolo. Templul din Urdaneta va fi al treilea templu din Filipine al Bisericii, iar templul din Tijuana va fi al treisprezecelea templu din Mexic.

În cele şase luni dintre conferinţele generale din lunile aprilie şi octombrie, Biserica a dedicat patru noi temple: în Gila Valley, Arizona, în Vancouver, Columba Britanică, în Cebu, Filipine şi în Kiev, Ucraina. Templul Laie, Hawaii, este programat să fie rededicat pe 21 noiembrie 2010, după realizarea de renovări majore.