Alegerea de a fi recunoscător

Tatăl nostru din Cer ne porunceşte să fim recunoscători pentru toate lucrurile (vezi 1 Tesaloniceni 5:18) şi El ne cere să mulţumim pentru binecuvântările pe care le primim (vezi D&L 46:32). Ştim că toate poruncile Sale sunt menite să ne facă fericiţi şi, de asemenea, ştim că încălcarea poruncilor duce la nefericire.

Astfel, pentru a fi fericiţi şi a evita nefericirea, trebuie să avem o inimă recunoscătoare. Am văzut în vieţile noastre legătura dintre recunoştinţă şi fericire. Deşi noi, toţi, am vrea să simţim recunoştinţă, nu este totuşi uşor să fim în mod constant recunoscători pentru toate lucrurile de-a lungul încercărilor vieţii. Boala, dezamăgirea şi pierderea oamenilor pe care-i iubim apar uneori în vieţile noastre. Necazurile noastre pot face să ne fie greu să ne vedem binecuvântările şi să apreciem binecuvântările pe care Dumnezeu le păstrează pentru noi în viitor.

Deoarece avem tendinţa de a considera că lucrurile bune care se întâmplă ni se cuvin, este o provocare să ne numărăm binecuvântările. Când ne pierdem casa, hrana sau căldura prietenilor şi a familiei, înţelegem cât de recunoscători ar fi trebuit să fim atunci când le aveam.

Mai presus de toate, uneori ne este greu să fim îndeajuns de recunoscători pentru cele mai minunate daruri pe care le primim: naşterea lui Isus Hristos, ispăşirea Sa, promisiunea învierii, ocazia de a ne bucura de viaţa eternă împreună cu familiile noastre, restaurarea Evangheliei, preoţia şi cheile sale. Numai cu ajutorul Duhului Sfânt putem începe să simţim ce înseamnă aceste binecuvântări pentru noi şi pentru cei pe care-i iubim. Şi numai atunci putem spera să fim recunoscători pentru toate lucrurile şi să evităm să-L ofensăm pe Dumnezeu prin nerecunoştinţa noastră.

Trebuie să ne rugăm pentru ca Dumnezeu, prin puterea Duhului Sfânt, să ne ajute să ne vedem în mod clar binecuvântările, chiar în timp ce trecem prin încercări. El ne poate ajuta, prin puterea Spiritului, să recunoaştem şi să fim recunoscători pentru binecuvântările pe care nu le apreciem. Ceea ce m-a ajutat pe mine cel mai mult a fost să-L întreb pe Dumnezeu în rugăciune: „Vei vrea, Te rog, să mă îndrumi către cineva pe care să-l pot ajuta în numele Tău?”. Ajutându-L pe Dumnezeu să-i binecuvânteze pe alţii, mi-am văzut propriile mele binecuvântări mai îndeaproape.

Odată, mi s-a răspuns la rugăciunea mea atunci când un cuplu, pe care nu-l cunoşteam dinainte, m-a invitat să merg la un spital. Acolo, am găsit un bebeluş atât de mic încât îl puteam ţine în mână. În doar câteva săptămâni de viaţă avusese mai multe operaţii. Doctorii le spuseseră părinţilor că era nevoie de o operaţie mai dificilă pentru ca inima şi plămânii să susţină viaţa acelui copilaş al lui Dumnezeu.

La cererea părinţilor, i-am dat bebeluşului o binecuvântare a preoţiei. Binecuvântarea a inclus promisiunea că viaţa îi va fi prelungită. Mai mult decât darea unei binecuvântări, eu însumi am primit binecuvântarea unei inimi mai recunoscătoare.

Cu ajutorul Tatălui nostru, noi, toţi, putem alege să simţim mai multă recunoştinţă. Îl putem ruga pe El să ne ajute să ne vedem mai clar binecuvântările, indiferent de împrejurări. În acea zi, eu am apreciat, ca niciodată, miracolul prin care lucrau propria mea inimă şi plămânii. Am mulţumit pe drumul spre casă pentru binecuvântările copiilor mei, despre care, puteam vedea mai clar că erau miracole ale bunătăţii lui Dumnezeu şi a oamenilor buni din jurul lor.

Mai presus de toate, am simţit recunoştinţă pentru dovada că ispăşirea lucra în vieţile acelor părinţi îngrijoraţi şi în mine. Am văzut speranţa şi dragostea pură a lui Hristos strălucind pe feţele lor, chiar în timpul teribilei lor încercări. Şi am simţit dovada pe care dumneavoastră o puteţi avea dacă Îl rugaţi pe Dumnezeu să vă arate că ispăşirea vă poate permite să simţiţi speranţă şi dragoste.

Noi, toţi, putem alege să aducem mulţumiri în rugăciune şi să-L rugăm pe Dumnezeu să ne îndrume pentru a sluji celorlalţi pentru El – mai ales în acest moment al anului când sărbătorim naşterea Salvatorului. Dumnezeu, Tatăl, L-a dat pe Fiul Său, iar Isus ne-a dat ispăşirea, cel mai mare dar dintre toate (vezi D&L 14:7).

A aduce mulţumiri prin rugăciune ne poate permite să vedem măreţia acestor binecuvântări şi a tuturor celorlalte binecuvântări ale noastre şi, astfel, să primim darul unei inimi mai recunoscătoare.