2012
Învăţământul prin vizite, o îndatorire sacră
Iunie 2012


Mesajul învăţătoarelor vizitatoare, iunie 2012

Învăţământul prin vizite – o îndatorire sacră

Studiaţi acest material, rugându-vă şi, dacă este potrivit, discutaţi-l cu surorile pe care le vizitaţi. Folosiţi întrebările pentru a vă ajuta să le întăriţi pe surori şi pentru a face ca Societatea de Alinare să devină o parte activă în propria dumneavoastră viaţă.

Imagine
Emblema Societăţii de Alinare

Credinţă, Familie, Alinare

În calitate de învăţătoare vizitatoare, noi avem de îndeplinit o misiune spirituală importantă. „Episcopul, care este păstorul rânduit al episcopiei, nu poate veghea, în acelaşi timp, întreaga turmă a Domnului. El contează pe ajutorul inspiratelor învăţătoare vizitatoare.”1 Căutarea şi primirea revelaţiei cu privire la cine trebuie desemnată să vegheze asupra fiecărei surori sunt esenţiale.

Inspiraţia începe atunci când membrele preşedinţiei Societăţii de Alinare discută, rugându-se, despre nevoile fiecărei surori în parte şi despre cele ale familiilor acestora. Apoi, cu aprobarea episcopului, preşedinţia Societăţii de Alinare desemnează însărcinările într-un mod care le ajută pe surori să înţeleagă că învăţământul prin vizite este o responsabilitate spirituală importantă.2

Învăţătoarele vizitatoare ajung să cunoască şi să iubească fiecare soră în mod sincer, o ajută să-şi întărească credinţa şi, când este necesar, îi slujesc. Ele caută inspiraţie personală pentru a şti cum să satisfacă nevoile spirituale şi temporale ale fiecărei surori pe care o vizitează.3

„Învăţământul prin vizite devine o lucrare a Domnului când ne concentrăm asupra oamenilor şi nu asupra procentelor de efectuare a vizitelor. În realitate, învăţământul prin vizite nu se încheie niciodată. Este mai mult un mod de viaţă decât o însărcinare.”4

Din scripturi

Matei 22:36–40; Ioan 13:34–35; Alma 37:6–7.

Din istoria noastră

Eliza R. Snow, a doua preşedintă generală a Societăţii de Alinare ne-a învăţat: „Consider chemarea de învăţător ca fiind o chemare măreaţă şi sfântă”. Ea le-a sfătuit pe învăţătoarele vizitatoare „să fie pline de Spiritul lui Dumnezeu, de înţelepciune, de umilinţă, de dragoste” înainte să viziteze cămine pentru ca ele să poată constata şi satisface atât nevoile spirituale, cât şi nevoile temporale. Ea a spus: „S-ar putea să simţiţi că trebuie să rostiţi cuvinte de pace şi de consolare şi, dacă găsiţi o soră căreia îi este frig, îmbrăţişaţi-o ca pe un copil şi încălziţi-o”5.

Pe măsură ce înaintăm cu credinţă precum surorile de la începutul Societăţii de Alinare, Îl vom avea cu noi pe Duhul Sfânt şi vom fi inspirate să ştim cum s-o ajutăm pe fiecare soră pe care o vizităm. „[Să] căutăm înţelepciune în loc de putere”, a spus sora Snow, „şi [noi] vom avea toată puterea pe care vom şti s-o exercităm.”6

Note

  1. Julie B. Beck, „Societatea de Alinare: o lucrare sacră”, Liahona, nov. 2009, p. 114.

  2. Vezi Handbook 2: Administering the Church (2010), 9.5; 9.5.2.

  3. Vezi Handbook 2, 9.5.1.

  4. Julie B. Beck, Liahona, nov. 2009, p. 114.

  5. Eliza R. Snow, în Daughters in My Kingdom: The History and Work of Relief Society (2011), p. 108.

  6. Eliza R. Snow, în Daughters in My Kingdom, p. 45–46.