2014
Misiunea divină a lui Isus Hristos: Mesia
august 2014


Mesajul învăţătoarelor vizitatoare, august 2014

Misiunea divină a lui Isus Hristos: Mesia

Studiaţi, rugându-vă, acest material şi căutaţi să aflaţi ceea ce trebuie să împărtăşiţi. În ce mod înţelegerea vieţii şi misiunii Salvatorului vor creşte credinţa dumneavoastră în El şi le va binecuvânta pe cele cărora le purtaţi de grijă prin învăţământul prin vizite? Pentru mai multe informaţii, accesaţi reliefsociety.lds.org.

Credinţă, familie, alinare

Scripturile ne învaţă că putem locui în prezenţa lui Dumnezeu „prin meritele, mila şi harul lui Mesia cel Sfânt” (2 Nefi 2:8). Mesia este o „formă a unui cuvânt aramaic şi ebraic însemnând «unsul». În Noul Testament, Isus este numit Hristosul, care este echivalentul în greacă a lui Mesia. Înseamnă Profetul, Preotul, Regele şi Eliberatorul uns”1.

Vârstnicul Jeffrey R. Holland, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a depus mărturie: „Eu ştiu că [Isus Hristos] este Cel Sfânt al lui Israel, Mesia, care va veni într-o zi în glorie finală, pentru a domni pe pământ drept Domn al domnilor şi Împărat al împăraţilor. Ştiu că nu există alt nume dat sub cer prin care omul să poată fi salvat”2.

„[Isus Hristos] este Salvatorul şi Mântuitorul lumii”, a spus preşedintele Dieter F. Uchtdorf, al doilea consilier în Prima Preşedinţie. „El este Mesia cel Promis. El a trăit o viaţă perfectă şi a ispăşit pentru păcatele noastre. El va fi alături de noi întotdeauna. El va lupta în bătăliile noastre. El este speranţa noastră; El este salvarea noastră; El este calea”3.

Scripturi suplimentare

Ioan 1:38-41; 4:25-26, 40-42; 2 Nefi 6:13; 25:16-17

Din scripturi

Femeile ucenice ale lui Hristos au fost martore ale rolului Său de Mesia. Maria Magdalena a fost o ucenică a lui Isus Hristos. Ea a fost prima care a văzut „că piatra fusese luată de pe mormânt” în dimineaţa Învierii lui Hristos. După ce a descoperit că trupul Său nu mai era în mormânt, ea „şedea afară lângă mormânt şi plângea”.

Apoi, „s-a întors şi a văzut pe Isus stând acolo în picioare; dar nu ştia că este Isus.

«Femeie», i-a zis Isus, «de ce plângi? Pe cine cauţi?» Ea a crezut că este grădinarul şi I-a zis: «Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi mă voi duce să-L iau».

Isus i-a zis: «Marie!» Ea s-a întors şi i-a zis în evreieşte: «Rabuni!», adică «Învăţătorule!»” Maria a recunoscut că nu era grădinarul, ci Isus Hristos, Mesia. (Vezi Ioan 20:1-17.)

Note

  1. Ghid pentru scripturi, „Mesia”; scriptures.lds.org.

  2. Jeffrey R. Holland, „Singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care El L-a trimis” Liahona, nov. 2007, p. 42.

  3. Dieter F. Uchtdorf, „Calea unui ucenic”, Liahona, mai 2009, p. 78.

Aveţi în vedere următoarele întrebări:

De ce este important să înţelegem rolul de Mesia al Salvatorului?