2014
Munca misionară, munca de întocmire a istoriei familiei şi munca în templu
octombrie 2014


Munca misionară, munca de întocmire a istoriei familiei şi munca în templu

Dintr-o cuvântare rostită la seminarul pentru noii preşedinţi de misiune, în data de 25 iunie 2013.

Imagine
Two photos, one of a young man using a laptop computer, the other of a and a missionary teaching a man

La adunarea solemnă ţinută în Templul Kirtland, în data de 9 aprilie 1837, profetul Joseph Smith a spus: „După ce toate acestea au fost spuse, cea mai mare şi mai importantă îndatorire este să predicăm Evanghelia”1.

După fix şapte ani, în data de 7 aprilie 1844, el a declarat: „Cea mai mare responsabilitate pe care Dumnezeu ne-a dat-o în această lume este aceea de a ne căuta morţii. Apostolul spune: «Ei nu pot fi desăvârşiţi fără noi» [vezi Evrei 11:40]; pentru că este necesar ca puterea de pecetluire să fie în mâinile noastre ca să pecetluim copiii noştri şi morţii noştri pentru plenitudinea dispensaţiei timpurilor – o dispensaţie în care să găsim promisiunile făcute de Isus Hristos pentru salvarea omului înainte de întemeierea lumii”2.

Unele persoane s-ar putea întreba cum se poate ca atât predicarea Evangheliei, cât şi căutarea morţilor noştri să fie, simultan, cele mai mari îndatoriri şi responsabilităţi pe care Dumnezeu le-a dat copiilor Săi. Scopul meu este de a sugera că aceste învăţături evidenţiază unitatea şi unicitatea lucrării de salvare din zilele din urmă. Munca misionară, munca de întocmire a istoriei familiei şi munca în templu sunt aspecte complementare şi corelate ale unei lucrări măreţe făcută „ca la plinirea vremilor, [El să-Şi unească] iarăşi într-unul, în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ” (Efeseni 1:10).

Mă rog ca puterea Duhului Sfânt să ne ajute, pe dumneavoastră şi pe mine, în timp ce examinăm împreună minunata lucrare de salvare din zilele din urmă.

Inimile şi rânduielile preoţiei

Predicarea Evangheliei şi căutarea morţilor noştri sunt două responsabilităţi desemnate de Divinitate, care sunt în legătură atât cu inimile noastre, cât şi cu rânduielile preoţiei. Esenţa lucrării Domnului este schimbarea, întoarcerea şi purificarea inimilor prin legăminte şi rânduieli înfăptuite prin autoritatea corespunzătoare a preoţiei.

Cuvântul inimă este folosit de peste 1.000 de ori în lucrările canonice şi simbolizează sentimentele unei persoane. Astfel, inimile noastre – suma totală a dorinţelor, afecţiunilor, intenţiilor, motivărilor şi atitudinilor noastre – definesc cine suntem şi determină ceea ce vom deveni.

Scopul Domnului cu privire la munca misionară este acela de a-i invita pe toţi să vină la Hristos, să primească binecuvântările Evangheliei restaurate şi să îndure până la sfârşit prin credinţă în Hristos.3 Noi nu împărtăşim Evanghelia doar pentru a mări numărul membrilor şi întări Biserica din zilele din urmă. Ci, căutăm să îndeplinim responsabilitatea desemnată de Divinitate de a proclama realitatea planului fericirii întocmit de Tatăl, divinitatea Singurului Său Fiu Născut, Isus Hristos, şi eficacitatea sacrificiului ispăşitor al Salvatorului. Invitarea tuturor să „vină la Hristos” (vezi Moroni 10:30-33), trăirea „[marii schimbări] în inimă” (vezi Alma 5:12-14) şi oferirea rânduielilor necesare salvării oamenilor din viaţa muritoare care nu sunt încă sub legământ, sunt obiectivele fundamentale ale predicării Evangheliei.

Scopul Domnului de a construi temple şi de a înfăptui rânduieli în numele celor decedaţi este acela de permite exaltarea celor care sunt în viaţă şi celor decedaţi. Noi nu preaslăvim în temple sfinte doar pentru a avea o memorabilă experienţă personală sau a familiei. Ci, căutăm să îndeplinim responsabilitatea, desemnată în mod divin, de a oferi rânduielile necesare salvării şi exaltării întregii familii umane. Sădirea în inimile copiilor a promisiunilor făcute strămoşilor, chiar lui Avraam, Isaac şi Iacov, întoarcerea inimilor copiilor către strămoşii lor şi efectuarea cercetărilor privind istoria familiei şi înfăptuirea în templu a rânduielilor pentru şi în folosul celor decedaţi sunt lucrări care binecuvântează persoane în lumea spiritelor care nu sunt încă sub legământ.

Imagine
Cordoba, Argentina Temple rendering.

Rânduielile preoţiei sunt calea către puterea divinităţii:

„Şi această preoţie mai mare administrează Evanghelia şi deţine cheia tainelor împărăţiei, chiar cheia cunoaşterii lui Dumnezeu.

De aceea, puterea divinităţii se manifestă în rânduielile ei.

Şi, fără rânduielile ei şi fără autoritatea preoţiei, puterea divinităţii nu se manifestă oamenilor în trup” (D&L 84:19-21).

Vă rog, aveţi în vedere semnificaţia serioasă a acestor versete. O persoană trebuie să treacă mai întâi prin poarta botezului şi să primească darul Duhului Sfânt – şi, apoi, să continue să înainteze de-a lungul cărării legămintelor şi rânduielilor care duce la Salvator şi la binecuvântările ispăşirii Sale (2 Nefi 31). Rânduielile preoţiei sunt esenţiale pentru „[a veni] la Hristos şi [a vă perfecţiona] [în] El” pe deplin (vezi Moroni 10:30-33). Fără rânduieli, o persoană nu poate primi toate binecuvântările care au devenit posibile prin sacrificiul ispăşitor nesfârşit şi veşnic al Salvatorului (vezi Alma 34:10-14) – chiar puterea divinităţii.

Lucrarea Domului este o lucrare maiestoasă concentrată asupra inimilor, legămintelor şi rânduielilor preoţiei.

Implicaţii

Această doctrină divină are două implicaţii importante pentru lucrarea noastră în Biserică.

În primul rând, deseori, ne preocupăm excesiv de separarea categoriilor lucrării de salvare şi a regulilor şi procedurilor asociate acesteia. Mă tem că mulţi dintre noi ne concentrăm într-un mod atât de exclusiv şi intens pe aspecte concrete ale lucrării Domnului, încât nu izbutim să dobândim întreaga putere a acestei cuprinzătoare lucrări de salvare.

În timp ce Domnul caută să unească toate lucrurile „într-unul, în Hristos”, noi deseori segmentăm şi intrăm în amănunte care ne limitează înţelegerea şi viziunea. Când acest lucru este dus la extrem, prioritatea este acordată programelor de conducere şi statisticilor de creştere şi nu invitării persoanelor de a face legăminte şi de a primi, fiind demne, rânduieli. Un asemenea mod de abordare limitează purificarea, bucuria, convertirea continuă şi puterea şi protecţia spirituale care vin datorită„supunerii inimilor [noastre] [întru] Dumnezeu” (Helaman 3:35). Simpla îndeplinire şi realizare supusă a tuturor lucrurilor din lunga noastră listă „de făcut”, cu privire la Evanghelie, nu ne dă neapărat posibilitatea să primim imaginea Lui în înfăţişarea noastră sau să avem parte de măreaţa schimbare în inimă (vezi Alma 5:14).

În al doilea rând, spiritul lui Ilie este central şi vital în lucrarea de proclamare a Evangheliei. Poate Domnul a subliniat acest adevăr prin însăşi succesiunea evenimentelor la restaurarea plenitudinii Evangheliei pe pământ, în aceste zile din urmă.

În Dumbrava sacră, Joseph Smith I-a văzut şi a vorbit cu Tatăl Etern şi cu Isus Hristos. Această viziune a inaugurat dispensaţia plenitudinii timpurilor sau „plinirea vremilor” (Efeseni 1:10) şi i-a îngăduit lui Joseph să descopere adevărata natură a Dumnezeirii şi a revelaţiei continue.

După aproximativ trei ani, ca răspuns la rugăciunea sinceră din seara zilei de 21 septembrie 1823, camera lui Joseph s-a umplut de lumină până când ea a fost „mai luminoasă decât ziua în amiaza-mare” (Joseph Smith – Istorie 1:30). Un personaj a apărut la marginea patului său, l-a chemat pe băiat pe nume şi a declarat că „era un mesager trimis… din prezenţa lui Dumnezeu şi că numele lui era Moroni” (Joseph Smith – Istorie 1:33). El l-a instruit pe Joseph cu privire la aducerea la lumină a Cărţii lui Mormon. Apoi, Moroni a citat din cartea lui Maleahi din Vechiul Testament, cu o mică modificare faţă de exprimarea folosită în versiunea King James a Bibliei:

„Iată, vă voi dezvălui preoţia, prin mâna lui Ilie, profetul, înaintea sosirii măreţei şi groaznicei zile a Domnului. Şi va sădi în inima copiilor promisiunile făcute strămoşilor şi inima copiilor se va întoarce către strămoşii lor. Dacă nu ar fi aşa, întreg pământul ar fi complet pustiit la venirea Lui” (Joseph Smith – Istorie 1:38-39).

În principiu, instrucţiunile date de Moroni tânărului profet includ două subiecte principale: (1) Cartea lui Mormon şi (2) cuvintele lui Maleahi prevestind rolul lui Ilie în procesul restaurării „tuturor lucrurilor: despre… [care] a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime” (Faptele apostolilor 3:21). Astfel, evenimentele introductive ale restaurării au revelat cunoaşterea corectă a Dumnezeirii, au stabilit realitatea revelaţiei continue, au subliniat importanţa Cărţii lui Mormon şi au pregătit lucrarea de salvare şi exaltare atât pentru cei în viaţă, cât şi pentru cei decedaţi.

Vă rog să aveţi în vedere acum rolul Cărţii lui Mormon în schimbarea inimilor – şi al spiritului lui Ilie în întoarcerea inimilor.

Cartea lui Mormon, în combinaţie cu Spiritul Domnului, este „singurul şi cel mai mare instrument pe care Dumnezeu ni l-a dat pentru a converti lumea”4. Acest volum de scriptură, făcut cunoscut odată cu restaurarea Evangheliei, este cheia de boltă a religiei noastre şi este esenţial pentru aducerea sufletelor la Salvator. Cartea lui Mormon este un alt testament al lui Isus Hristos – o mărturie de importanţă vitală care confirmă divinitatea Mântuitorului într-o lume care este din ce în ce mai laică şi cinică. Inimile sunt schimbate pe măsură ce oamenii citesc şi studiază Cartea lui Mormon şi se roagă cu intenţie adevărată pentru a cunoaşte adevărul acestei cărţi.

Spiritul lui Ilie este „o manifestare a Duhului Sfânt depunând mărturie despre natură divină a familiei”5. Această influenţă distinctivă a Duhului Sfânt depune mărturie puternică despre planul fericirii întocmit de Tatăl şi încurajează oamenii să-şi caute şi să-şi preţuiască strămoşii şi membrii familiei – atât din trecut, cât şi din prezent. Spiritul lui Ilie are impact atât asupra oamenilor din cadrul Bisericii, cât şi asupra celor din afara ei şi determină inimile să se întoarcă spre strămoşii lor.

A sosit timpul ca noi să valorificăm într-un mod mai eficient legătura puternică dintre marea schimbare din inimă, posibilă în principal prin puterea spirituală a Cărţii lui Mormon, şi întoarcerea inimilor către strămoşi, înfăptuită prin spiritul lui Ilie. Dorinţa de a avea o legătură cu trecutul poate pregăti o persoană să primească perfecţiunea cuvântului lui Dumnezeu şi să-şi întărească credinţa. O inimă care se întoarce către strămoşi ajută în mod unic o persoană să se opună influenţei duşmanului şi să-şi susţină convertirea.

Vizionaţi a doua prezentare video pentru a urmări o povestire care demonstrează acest principiu.

Principii

Acum, doresc să identific patru principii despre puterea spirituală care rezultă din schimbarea şi întoarcerea inimilor.

  1. Inimile şi convertirea. Întoarcerea către strămoşi trezeşte şi pregăteşte o inimă pentru marea schimbare. Astfel, spiritul lui Ilie ajută în procesul de convertire.

    Vizionaţi a treia prezentare video pentru a urmări o povestire care demonstrează acest principiu.

  2. Inimile şi păstrarea. Întoarcerea către strămoşi susţine şi întăreşte inimile care au avut parte de marea schimbare. Astfel, spiritul lui Ilie ajută la păstrarea noilor convertiţi.

    Vizionaţi a patra prezentare video pentru a urmări o povestire care demonstrează acest principiu.

  3. Inimile şi reactivarea Întoarcerea către strămoşi înduioşează o inimă care s-a împietrit după ce a avut parte de marea schimbare. Astfel, spiritul lui Ilie este cheia în reactivare.

    Vizionaţi a cincea prezentare video pentru a urmări o povestire care demonstrează acest principiu.

  4. Inimi şi misionari curajoşi. Un misionar care a trăit atât marea schimbare în inimă, cât şi întoarcerea inimii, va fi un slujitor mult mai convertit, devotat şi curajos.

    Vizionaţi a şasea prezentare video pentru a urmări o povestire care demonstrează acest principiu.

În situaţia în care numărul misionarilor creşte repede şi ei sunt mai bine pregătiţi, pur şi simplu, nu ne putem bizui exclusiv pe succesele din trecut ale prozelitismului pentru a determina drumul şi metodele noastre pentru viitor. Domnul are instrumente şi tehnologii inspirate, care ne dau posibilitatea să beneficiem de unicitatea muncii misionare, a muncii de istorie a familiei şi a muncii din templu mai mult decât în oricare altă perioadă anterioară din această dispensaţie. Şi nu este o coincidenţă că aceste inovaţii au apărut exact în perioada în care sunt atât de necesare pentru progresul muncii misionare în întreaga lume. Lucrarea Domnului este o lucrare maiestuoasă, concentrată asupra inimilor care se schimbă şi se întorc, asupra legămintelor sacre şi asupra puterii divinităţii manifestate prin rânduielile preoţiei.

Rezumat şi mărturie

Domnul a declarat: „Eu sunt capabil să-Mi înfăptuiesc lucrarea” (2 Nefi 27:21) şi „Voi grăbi lucrarea Mea, la timpul ei” (D&L 88:73). Noi suntem martori la grăbirea lucrării Sale.

Trăim şi slujim în dispensaţia plenitudinii timpurilor. Recunoaşterea importanţei eterne a dispensaţiei distincte în care trăim trebuie să influenţeze tot ceea ce facem şi ceea ce ne străduim să devenim. Lucrarea de salvare care trebuie înfăptuită în aceste ultime zile este mare, vastă, esenţială şi urgentă. Cât de recunoscător ar trebui să fie fiecare dintre noi pentru binecuvântările şi responsabilităţile de a trăi în această perioadă aparte a dispensaţiei finale! Cât de umili ar trebui să fim ştiind următoarele: „Cui i s-a dat mult i se va cere mult” (D&L 82:3).

Predicarea Evangheliei şi căutarea morţilor noştri sunt părţi complementare ale unei mari lucrări – o muncă făcută cu dragoste menită să schimbe, să întoarcă şi să purifice inimile celor care caută în mod sincer adevărul. Linia graniţei artificiale pe care atât de des o tragem între munca misionară şi munca de întocmire a istoriei familiei şi munca din templu este ştearsă: aceasta este o singură lucrare mare de salvare.6

Putem începe să înţelegem rolul muncii din templu şi al muncii de întocmire a istoriei familiei ajutând un simpatizant sau un membru mai puţin activ să dobândească o înţelegere mai profundă a planului salvării? Recunoaştem noi că spiritul lui Ilie are una dintre cele mai mari influenţe în păstrarea convertiţilor? Putem aprecia pe deplin importanţa momentelor de întoarcere a inimilor, prilejuite de împărtăşirea poveştilor de familie ca metode de găsire a persoanelor cărora să li se propovăduiască atât de membri, cât şi de misionari? Îi putem ajuta pe cei cărora le slujim să aibă mai des acces la puterea divinităţii prin participarea cu demnitate la rânduieli, cum ar fi împărtăşania, botezul şi confirmarea pentru cei morţi?

Fie ca dumneavoastră să vedeţi limpede, să auziţi clar şi să vă amintiţi întotdeauna importanţa slujirii dumneavoastră în lucrarea Domnului de schimbare, întoarcere şi purificare a inimilor.

Note

  1. Învăţături ale preşedinţilor Bisericii: Joseph Smith (2007), p. 348.

  2. Învăţături: Joseph Smith, p. 502-503.

  3. Vezi Predicaţi Evanghelia Mea: un ghid pentru slujirea misionară (2004), p. 1.

  4. Ezra Taft Benson, „A New Witness for Christ”, Ensign, nov. 1984, p. 7.

  5. Russell M. Nelson, „A New Harvest Time”, Ensign, mai 1998, p. 34.

  6. Vezi Spencer W. Kimball, „The Things of Eternity – Stand We in Jeopardy?”, Ensign, ian. 1977, p. 3.