Totul este bine

Pionierii aveau grija unul de celălalt indiferent de mediul social, economic sau politic din care proveneau. Chiar şi atunci când acest lucru încetinea progresul lor, cauza neplăceri sau presupunea sacrificiu personal şi trudă, ei se ajutau reciproc.

În lumea noastră partizană condusă de obiective, scopurile individuale sau de partid pot avea prioritate în faţa grijii faţă de alţii sau a consolidării împărăției lui Dumnezeu. În societatea de azi, atingerea anumitor obiective ideologice poate părea ca fiind o măsură a valorii noastre.

Stabilirea şi atingerea obiectivelor poate fi un lucru minunat. Dar, când succesul în atingerea obiectivelor se obţine prin nepăsarea faţă de cei din jurul nostru, neglijarea sau rănirea lor, preţul succesului ar putea fi prea mare.

Pionierii se îngrijeau de cei în compania cărora se aflau, dar, de asemenea, se gândeau la cei care veneau în urma lor, plantând culturi de legume şi cereale pentru caravanele de căruţe ce urmau să treacă pe-acolo.

Ei cunoşteau puterea pe care o oferă familia şi prietenii. Şi, pentru că depindeau unii de alţii, au devenit puternici. Prietenii au devenit familie.

Pionierii ne ajută să ne amintim bine de ce trebuie să ne îndepărtăm de tentaţia de a ne izola şi, în schimb, să ne ajutăm unii pe ceilalţi şi să avem compasiune şi dragoste unii pentru alţii.

„Veniţi voi sfinţi, de greu nu vă speriaţi.”

Acest vers a devenit un imn pentru călătorii obosiţi. Este dificil să ne imaginăm cât de mult au muncit aceste suflete măreţe. Mersul era unul dintre lucrurile cele mai uşoare pe care le făceau. Cu toţii trebuiau să lucreze împreună pentru a face rost de mâncare, a repara căruţe, a avea grijă de animale, a le sluji celor bolnavi şi slabi, a căuta şi a colecta apă şi a se proteja de pericolele iminente ale naturii şi de numeroasele primejdii din sălbăticie.

Ei se trezeau în fiecare dimineaţă având scopuri clare şi bine definite pe care toată lumea le înţelegea: să-L slujească pe Dumnezeu şi pe semenii lor şi să ajungă în Valea Salt Lake. În fiecare zi, aceste scopuri şi obiective le erau clare; ei ştiau ce trebuia să facă şi că progresul din fiecare zi conta.

În vremurile noastre – când atât de multe lucruri pe care le dorim sunt atât de uşor accesibile – suntem tentaţi să ne abatem de la drum sau să renunţăm dacă acesta pare puţin nesigur şi abrupt. În aceste momente, poate ne vom simţi inspiraţi să ne gândim la acei bărbaţi, femei şi copii care nu au lăsat ca bolile, greutăţile, durerea sau chiar moartea să-i îndepărteze de pe calea aleasă.

Pionierii au învăţat că îndeplinirea lucrurilor grele le-a întărit trupul, mintea şi spiritul; le-a sporit înţelegerea despre natura lor divină şi le-a crescut compasiunea pentru alţii. Acest obicei le-a întărit sufletele şi a devenit o binecuvântare pentru ei timp îndelungat după ce călătoria lor peste câmpii şi munţi s-a încheiat.

Atunci când pionierii au cântat, ei ne-au oferit o a treia lecţie: „Veseli drum, vă croiţi”.

Una dintre cele mai mari ironii ale generaţiei noastre este că suntem atât de binecuvântaţi şi, totuşi, putem fi atât de nefericiţi. Minunile progresului şi ale tehnologiei ne copleşesc şi revarsă asupra noastră asigurări de siguranţă, amuzament, recompense instantanee şi avantaje. Şi, cu toate acestea, în jurul nostru vedem atât de multă tristeţe.

Pionierii, care au sacrificat atât de multe, au rezistat foametei şi au dus lipsă de cele mai de bază lucruri necesare pentru a supravieţui. Ei au înţeles că fericirea nu este rezultatul norocului sau al întâmplării. Şi, cu siguranţă, nu este rezultatul îndeplinirii tuturor dorinţelor noastre. Fericirea este rezultatul circumstanţelor. Ea vine din interior – indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul nostru.

Pionierii au ştiut acest lucru şi, având acest spirit, ei au găsit fericirea în fiecare situaţie şi în fiecare încercare – chiar şi în acele încercări care le-au afectat profund vieţile.

De multe ori ne uităm la ceea ce au îndurat pionierii şi spunem cu uşurare: „Mulţumesc lui Dumnezeu că nu am trăit în acele vremuri”. Dar, mă întreb, dacă ar fi posibil ca acei pionieri curajoşi să ne vadă pe noi astăzi, nu ar exprima aceeaşi îngrijorare?

Deşi timpurile şi circumstanţele s-au schimbat, principiile pentru a face faţă încercărilor şi a trăi cu succes împreună într-o comunitate grijulie şi prosperă a lui Dumnezeu nu s-au schimbat.

De la pionieri, noi putem învăţa să avem credinţă şi încredere în Dumnezeu. Putem învăţa să avem compasiune pentru alţii. Putem învăţa că munca şi sârguinţa ne binecuvântează nu numai temporal, cât şi spiritual. Noi putem învăţa că fericirea este disponibilă indiferent de circumstanţele în care ne aflăm.

Modul cel mai bun prin care putem să-i onorăm şi să arătăm recunoştinţă faţă de pionieri este să includem în vieţile noastre credinţa faţă de poruncile lui Dumnezeu, compasiunea şi dragostea faţă de aproapele nostru, sârguinţa, optimismul şi bucuria pe care pionierii au arătat-o în vieţile lor.

În timp ce facem aceste lucruri, putem depăşi barierele timpului, ne putem alătura acelor nobili pionieri şi ne putem uni glasurile cu ale lor în timp ce cântăm alături de ei: „Totul este bine! Totul este bine!”.